Apr
24
Fiind fată, păduri cutreieram la volan…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Acest text va fi folosit în scopuri kairotice (vreau să forţez ghinionul să o lase mai moale cu persoana mea). Nu ştiu dacă J. Mihai, iniţiatul concursului Întâmplări amuzante cu maşini, va găsi în povestioară ceea ce caută. Sponsorul, PromotorTM, nu oferă nicidecum o maşină, pentru a vă stârpi niţel entuziasmul.
Dacă participaţi şi voi, mult succes! E loc sub soare pentru fiecare…
Tocmai ai obţinut permisul de conducere auto. Eşti la volanul proaspătului automobil (nu vă spun care!). Priveşti într-o doară aparatura de bord şi observi că…
… lângă pedala de acceleraţie, e o hârtie mototolită, de culoare roz. Nu mă sinchisesc să o ridic, ci îmi dau casca de protecţie jos (de pe cap) pentru a bea încă câţiva stropi de apă minerală Eve. Apoi arunc sticla din plastic pe gazon.
E prima oară când vin la carturi cu ,,Buburuza mea”, cum îmi botezasem noua achiziţie. A fost dragoste la prima vedere: automobil minuscul, produs de Audi, roşu şi personalizat la cerere de Emanuel, vechiul proprietar. (Subscrie Eva Malboro, conducător auto cu acte în regulă.)
Carnetul, obţinut azi, la ora nouă dimineaţa, după mai multe vizite la comandantul de circulaţie al Secţiei 4 de Poliţie, Suceava, nu mă ajută prea mult! Nu mă pricep la automobile 4X4, nu pot aplica reguli neînvăţate. Oricum, un tip cu Touareg se găseşte mereu prin cartier să mă plimbe cât vreau!
Pista e goală, e joi, sâmbătă se îmbulzesc toţi ,,omuleţii”. Mă uit uneori la ei. Copii de-o şchioapă care ţipă, nu mai deţin controlul la viraje şi, la final, îşi răsplătesc camarazii învingători cu vreun croşeu în faţă. Râd în hohote când îi depăşesc şi le strig: ,,Ţâca, ţâca, iar ai pierdut!”.
Cei doi lucrători stau pe două roţi răsturnate şi îşi fumează ţigările. ,,Evo, ai liber astă seară?”, mă întreabă Grig, responsabil printre altele şi cu administrarea băruleţului. Scuip apa din gură şi îi răspund: ,,Why, Grigoraş, te oferi tu să îmi arunci gunoiul?”. Aud vreo două înjurături, nu îmi pasă. Mi-e lehamite de masculi frustraţi. Am practicat un an videochatul pentru adulţi, să am bani de Spiru.
Acum nu mai merge, deja e saturată piaţa. Din păcate nu le pot întâlni pe tinerele aspirante la o carieră în domeniul pornografic, dar cum le-aş da câte un pumn! Cred în principii elitiste: ori eşti bun în ceea ce faci or’ te laşi dracului de treabă!
Mai fac o tură, de data asta îl aud pe celălalt, Toni, cum zbiară: ,,Bello, să nu ne spargi marcatorii, că macaz nu avem, din fericire!”. Mă opresc apoi în faţa lor. Amândoi îşi strivesc, sub adidaşii jegoşi, ţigările. Grig îmi aduce o limonadă, e din partea casei, ca de obicei. Deşi se iau de toţi mucoşii, fac afaceri pe sub mână, mai opresc cronometrul uneori, mai uită să treacă vreo tură în tabel, scot şi câte o frână alteori pe bani, cu mine sunt băieţi de treabă. M-au lăsat să zburd cu Buburuza în voie pe terenul lor amenajat.
Toni e bâlbâit, mereu mă uit la mâna lui dreaptă, cu două degete tăiate. Ştiu de la Grig povestea: fusese tâmplar înainte şi nu unul foarte bun. Cum sunt eu şofer acum! Acum e îmbrăcat doar în tricou, iar blugii mulaţi, rupţi, descoperă părţi ale unor membre masive, acoperite de un păr des.
Grigoraş e un bărbat înalt, un lungan de vreo doi metri, cu un nas porcin, acoperit de puncte negre. Mi-a propus de multe ori să formăm un cuplu. Am refuzat. Mi-a devenit, în schimb, cel mai bun prieten.
Nu bine termin de mâncat şi ultima bucata de lămâie din pahar, că Grig începe să îmi inspecteze maşina. Ridică un sutien cu paiete de după scaun şi mă întreabă: ,,Evo, şi aici eşti plină de neastâmpăr?”. Îi spun că nu pot conduce cu acest articol vestimentar în dotare, mă incomodează. Nu mai amintesc şi de părul desfăcut. Râde, îi văd ochii mici, verzi, fără orientare, încadraţi de riduri adânci. Se uită saşiu. ,,Belle de Jour, stimabilo, ţi-ai luat maşină mică ca vitezomanul Gică. Îţi dau banii înapoi dacă…0766656781, Manu”, citeşte el tare, răstit, mesajul de pe hârtia roz, pe care o găsise în interiorul Buburuzei. ,,E de mult timp, expirat, i s-a dus termenul de garanţie, am uitat fiţuica în sutien”, e prima replică care îmi vine în minte. Îi văd nările lăbărţate cum i se lărgesc la fiecare hohot de râs. Toni începe şi el să cânte: ,, Îţi dau banii înapoi pe o seară de amor. Vitezomanul Gică şi-a luat maşină mică, roşie ca…”. ,,Roşie ca minţile voastre de măgari în călduri!”, mă revolt eu în timp ce îmi trag puţin mai jos salopeta de blugi. Îi iau biletul din mână, nu mai stau să îmi schimb pantofii, rămân în bascheţii de la ei, tricolori. Îi rog să aibă grijă de maşină până mâine.
Fac doi paşi înspre ieşire. Îl sun pe expeditorul biletului. Sunt o femeie directă, nici la bani nu mă tocmesc: totul sau nimic! Totuşi, nu vrea să îmi dea integral suma, deşi îi promit că vin cu de toate: şi cătuşe, şi lenjerie de la Pierra, aduc şi costumul de dresoare. ,,De abia aştept să-i dau câteva bice!”, mă aud vorbind cu voce tare. Ne întâlnim în faţă la ,,Episcopul Emasculat”, cafeneaua lui. Îl văd a treia oară, am aflat de la Ema, o amică comună, că mă place. Asta înainte de achiziţionarea Buburuzei. Am profitat: un zâmbet, o ridicare din sprânceană la câte o replică de-a lui şi renunţarea la geaca de piele din raţionamente meteorologice. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: 25 la sută discount!
Acum stă în faţa mea, cu o umbrelă în mână pe care o manevrează agitat. Îşi desface şi părul prins într-o coadă. Mă întreabă de maşină, e curios dacă sunt mulţumită. Şi continuă să vorbească în timp ce loveşte deseori vârful umbrelei de trotuar. Îmi spune că într-o lună va fi absolvent de Teologie, că au aranjat ai lui de o parohie în centrul oraşului, dar că e nevoit să se căsătorească. Şi nu are cu cine. La intervenţia mea verbală: ,,Şi pe mine ţi-ai găsit să mă popeşti?”, începe să râdă. Îmi spune că nu pretinde iubire, ci doar încheierea unei afaceri.
Îi cer din start contravaloarea obiectului. Apoi, fără a şti dacă voi spune da sau nu, încep să emit pretenţii: ,,1. Cer rezilierea contractului în doi ani, asta dacă nu mă îndrăgostesc de tine. Nu cred că va fi cazul!. 2. Voi absenta de la toate serviciile religioase. 3. Vreau o rochie de mireasă Agnes Toma. 5. Aş dori să fiu dusă la altar cu maşina mea. Conduc eu! 4. Nu te satisfac decât contracost.”. Nu răspunde decât un ,,da” răspicat.
Mă îndepărtez puţin, îl sun pe Toni: ,,Auzi, puteţi într-o lună, tu şi Grig să îmi fiţi ,,domnişoare” de onoare. Mă mărit!”. ,,Mdaaa. Daa. Aaa”, aud prin difuzorul telefonului. Şi răspunsul meu e tot afirmativ, voi deveni Eva Borgovan, preoteasă la Sfânta Treime. Mă întorc spre Manu, sar într-un picior şi îi cânt: ,,Jay Ho. Amin”.
Apr
16
Că tot e Joia Mare şi …cum mi-e dor de casă, vă împărtăşesc povestea unei vatre, o poveste câştigătoare (nu am luat nicio maşină, doar cărţi). Cerinţa era să enumerăm cele mai plăcute locuri pentru o lectură (din oraşul nostru).
Hoinărind prin oraş cu o carte
Nu stau într-un oraş medieval, de tipul Sibiului sau a Sighişoarei, nici într-o
metropolă poluată ca Bucureştiul. Undeva, în nordul ţării, în Bucovina, e şi vatra mea. A Dornei, mai exact. Vorbesc aşadar de Vatra Dornei City.
Cel mai plăcut loc pentru o lectură cred că rămâne foişorul din parc. Aici am lecturat ,,Molly Flanders” pe la 15 ani, pentru că acasă mi-era teamă să nu mă prindă mama. Apoi, în ultimul an de liceu, printre cărţile de comentarii pentru bacalaureat, citeam cu prietenele (pe roluri, se înţelege) pasaje din ,,Metafizica sexului”. Râdeam uneori atât de mult încât am băgat în sperieţi şi bietele veveriţe!
Iarna, la Cabana Schiorilor, cu prietenii la un vin fiert, în inima pârtiei de schi, citeam din Cioran. Si nu doar gândurile erau in amurg, ci si noi toţi, în faţă cu pahare de vin fiert cu scorţişoară. E un loc special, o babilonie boemă, unde auzi italiană, engleză, germană. O maşină de scris veche e aşezată în colţ pe o etajeră antică din lemn. Îmi plac mult şi celelalte exponate: un fier cu cărbuni, două oale de lut umplute cu ouă încondeiate, ceasul din lemn…Hmm, a fost tare frumos! Mă delectam cu pesimismul lui Cioran pentru că nu ştiu să schiez…Ruşine să-mi fie!
Pentru teze mergeam mereu în incinta…Catedralei Catolice, aflată în imediata
apropiere a liceului. Printre un acatist pentru Sfântul Anton şi altul către Sfântul
Spiridon, repetam cu voce tremurandă: fui, fuisti, fuit, fuimus, fuistis, fuerunt. Am luat numai 10 la latină patru ani! Era plăcut pentru că era linişte, rar auzeam paşi. Priveam uneori minute în şir statuile şi mă pierdeam în faţa grandorii pe care o savuram pe viu. Erau mereu şi flori, adeseori mă rugam.
Am folosit camera de lectură şi pentru pregătirea pentru olimpiadele naţionale şi mi-a mers bine. Am uitat să vă spun ca sunt ortodoxă. Primavara îmi luam o pătură, un vecin de bloc glumeţ la pachet, o pungă de covrigi, pe Dickens la subraţ, şi mergeam pe Dealul Negru. În adolescenţă, am schimbat vecinul cu un tânăr cu plete, romantic şi captivant. Pentru mine, pârtia din iarnă e unul dintre cele mai frumoase locuri pentru lectură atunci când vremea e însorită, vara. În liceu, aici mi s-a recitat cu o voce vioaie ,,Odeleta” lui Minulescu: ,,În cinstea ta / Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete / Voi scrie trei ode /Trei romanţe / Trei elegii /Şi trei sonete “. Nu s-a ţinut de promisiune. Tot aici i-am furat lui Dorin, iubitul meu de atunci, primul sărut. Mă inspirase cartea lui Bebe Mihăescu. Nu vă spun care!
Am citit şi în Sala Oglinzilor din primărie pe când bunica lucra acolo ca femeie de serviciu. Mirosul podelei răsfăţate cu Fairy şi Cocolino, bunica cu mopul în mână alintandu-mă cu o voce suavă: ,,Citeşte, mamă, citeşte, că bine ţi-o fi!” îmi sunt azi amintiri dragi. Ce nu ştia femeia e că sub copertele lui ,,Ion” ascundeam ,,Anotimpul iubirii” de Jude Deveraux.
Sunt mai multe locuri, imposibil să nu le fi cunoscut oricare adolescent zglobiu dornean. Oraşul e un târg, populat de o lume pestriţă. O carte bună şi un vin bun se pot degusta oricând la Casa Bucovineană. Există o sală de lectură la biblioteca oraşului. Eu preferam ludoteca, mai citeam două rânduri din capitolul Vectori la fizică, mai decapitam vreun Spiderman…Sunt mai băieţoasă din fire. De asta mi-a şi plăcut cartea lui Dan Lungu, ,,Băieţi de gaşcă”, citită pe stadion, în serile când nu erau decât câteva cucoane în timpul sedinţelor de jogging. Acum când mă întorc la Dorna, mereu am o carte la mine. Citesc de obicei Drumeş. După ce scapă trenul de barieră, las orice lectură.
Ajung acasă!
Ştiaţi că orăşelul ăsta în care nu se întâmplă nimic (a se citi prea multe) are un frate geamăn? Karlovy Vary, în Cehia. Poate odată voi ajunge şi acolo cu un Norman Manea în geamantan.
Mi-e dor de casă…Azi face mama cozonacii şi ouăle roşii. Aşa e tradiţia. Dacă eram acasă, azi scăpam de păcate. Şi îmi mai murdăream şi mâinile cu vopsea de ouă. Ce fain ar fi fost!
Hai acasă! Vă invit cu drag la Vatra Dornei, o adevărată oază de linişte.