Jun
18
Bobina, cimentul şi cuvintele- ziariştii la coadă
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, Ezoterisme ieftine, deochiuri de noroc | 18 Comments
Lelia Munteanu a scris ieri în Gândul un articol excelent, zic eu. Titlul e mai mult decât explicit: MESERII INUTILE- ZIARIST. Sincer, mi se pare revoltătoare poziţia 245123. Ce naiba o fi în top trei, jobul lui Băsescu?! Ah, mi-am adus şi aminte acum cum preşedintele a numit o jurnalistă, ,,ţigancă împuţită” şi ,,păsărică”. Merită ziariştii bătaia asta de joc? Sincer, mi se fâlfâie de clasamentul ăsta specializat, chiar dacă la mijloc e criteriul alfabetic…
În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).
Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.
Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.
Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“.
Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi.
Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.
E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.
Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.
Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)
Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.
May
27
PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperitcu blană deasă şi moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cumaxilareleputernice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal.
Dincolo de această definiţie rigidă, o felină înseamnă mai mult de atât. Pentru unii ele sunt doar învelşunate devoratoare de şoareci, pentru alţii, fideli parteneri de joacă. Cei trecuţi de prima tinereţe ajung să le considere odrasle nevorbitoare. Că pisicile au şase vieţi, nu mai e un secret. Mâţa mea veterană a răzbit din: două accidente de maşină, trei capcane pregătite special de câtre un vecin, accesele mele de afectivitate excesivă. E în raiul pisicesc acum.
Eu mi-aş dori şi altă pisică, jucăuşă şi flocoasă. Până atunci, mai am de aşteptat…Vouă vă plac miorlăitoarele? Sau mergeţi mai mult pe varianta maidanezilor zburători? Am ales să împart cu voi o poezioară superbă, pe care am învăţat-o în anii copilăriei. Am cam plâns niţel pe la final, dar m-am tratat în timp.
Nichita Stănescu - Balada Motanului
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lunã.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să m tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urma iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşircă acră viu să stea.
“Hei… viaţă, viaţă… ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ…
te uită… zace colo-n şant
motanul mort, motanul mort…”
Sper că v-a plăcut. Până mă voi pricopsi cu un ghemotoc persan, mi-aş dori să văd pisicile Romei. Cuibarite printre ruine, ele sunt hrănite de către turişti sau de către localnicii devotaţi. Purtătoare de purici sau nu, ele duc prin numele lor istoria latină mai departe. Au nume ca Cicero, Titus, Lavinia, Catulus, Cezar, August.
Că tot aminteam de istorie, trec niţel gardul la ezoterisme. Astfel, dacă îţii apare în vis pisica ta, este un avertisment- se va întâmpla ceva rău! Daca este o pisică oarecare problemele sunt mai grave, va trebui să ai grijă la duşmanii de care ştii, dar şi faţă de necunoscuţi. Acest simbol prevesteşte că te vei confrunta cu oameni făţarnici, cu defecte de caracter, viciaţi moral, că ţi se va fura din bunuri sau vei fi linguşita. Pisici mai multe la un loc prevestesc un eveniment neplăcut în familia ta.
De obicei, visele în care apar feline sunt considerate de rău augur. Chiar şi în ceaşca de cafea sau ceai, aceste consideraţii rămân valabile. O să citez din Lemi Gemil Mecari (un fel de David Copperfield al ghicitului în cafea, cărţi de tarot, zaruri) dezlegarea acestui semn: pericol, păcăleală, viclenie ascunsă din partea anturajului. Cu o singură excepţie: ,,pisica, în apropierea unei arcade sau a unui plic e semn de mare noroc şi confort casnic! Dacă visaţi că o trageţi de coadă, mustăţi sau urechi, veţi avea noroc în dragoste”. În concluzie, aveţi grijă ce şi cum visaţi! Salutări pisiceşti, Aura
P.S. : să vă dau şi o pastiluţă de spirulino-râs:)
În clasa a IV-a am studiat geografia României. Învăţătoarea a întrebat un coleg (chiar nu eram eu, aş fi recunoscut) ce înseamnă piscicultură. Răspunsul a venit prompt: ,,creşterea pisicilor”. Pam! Pam!
Santinela de seară:)
May
8
Cheers!
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, Ezoterisme ieftine, deochiuri de noroc, La shaorme înainte, la război înapoi | 4 Comments
8 mai? Acum o lună am fost la prima mea nuntă…irlandeză. Nu mi-a venit să cred când am primit un plic, cu numele meu la destinatar. Mi-a plăcut mult invitaţia: simplă, excesiv de simplă, aş zice. Albă, cu un pătrat vişiniu în mijloc, acoperit de un voal care reprezenta o inimioară. La sfârşit era scris (în engleză): ,,Nu vă chinuiţi să luaţi cadouri, sunteţi bineveniţi oricum. Orice atenţie va intra în contul lunii de miere”. M-am liniştit! Am luat cadou:)
Protagonişti: Ann şi Mark. Ea, manager la Next şi secretară la Weight Watchers, Belfast. El, antrenor de fitness. Ea, mamă a un băiat. El, tată a doi. Ea, 50 de ani. El, mai puţin. Ea, cea mai caldă persoană pe care am întâlnit-o vreodată. El, o enciclopedie vie. Ştie multe amănunte despre familia regală a României, îi place Sibiul. Ea, cochetă şi stilată. El, un bărbat care ştie să-şi surprindă mereu partenera.
8 Aprilie- miercuri. Ziua de naştere a lui Ann, totodată.
Cu emoţii cât cuprinde, cu Rescue Remedy în poşeta plic, mai frumoasă ca nicioadată şi zâmbitoare, Ann îi spune un Yes, I do! (,,Da”) categoric lui Mark. Schimb de verighete. Urmează un sărut franţuzesc, timp în care o fetiţă ,de vreo patru ani, începe să fluiere. Auditoriul începe să râdă. Mirele îşi mai pupă o dată aleasa. Aplauze atât din partea familiei mirelui (rândul din dreapta), cât şi din cea a miresei (rândul care a mai rămas). Am numărat persoanele prezente: ,,2, 4, 6, 8,…..78″.
Recepţie pe hol. Piramidă din ceşti de cafea. Prăjituri şi băutura la discreţie. Poze. Stau pe un fotoliu, sorb din cafeaua neagră şi amară. Băiatul cel mare al lui Mark se aşază pe fotoliu. Nu spune nimic. Pare plictisit. Bea un whisky. Vine fotograful oficial al evenimentului (o ea), înarmată până-n dinţi cu de toate: un aparat Canon profesional, suport şi multă vorbărie. ,,Zâmbiţi: cheese, sauseges! Ia fata de mână, îmbrăţişeaz-o!”, spune madam J. Tipul execută ordinele, deşi era iniţial în colţul opus. ,,Ce cuplu frumos!”, aud. ,,Noi nu suntem împreună!”, bâigui şi zâmbesc. ,,Pupaţi-vă!”, repetă madam. What??? (,,Ce???”), spunem în acelaşi timp şi fiecare îşi reocupă colţul de canapea aferent.
Cele şapte fetiţe, cu rochiţe şi pantofiori la fel, îşi intră foarte bine în rolurile de flowergirls (un fel de druşte). Au primit de la miri ursuleţi din pluş pe care îi aruncă în sus, în încercarea de a atinge tavanul, ca pe nişte confeti. Trei rochiţe sunt deja distruse. Voalul de deasupra satinului fusese pesemne un material fin. Pe jos sunt pantofiori de toate mărimile. Citesc pe talpă: 7 years, 2 years…
Intrăm în sală. E ora două după amiază. Suntem întâmpinaţi de cei trei băieţi (copiii noii familii), îmbrăcaţi toţi la patru ace. Jumătatea mea ipotetică râde în hohote când mă revede. Îi zâmbesc şăgalnic şi îi fac cu ochiul. Sunt locul 53, îmi văd numele pe o hârtiuţă.
Se ţin toasturi. Mirele începe să plângă când o descrie pe Ann: ,,cea mai generoasă persoană pe care am văzut-o, femeia care m-a învăţat că iubirea nu are vârstă, nici sfârşit”. Membrii familiei le urează numai bine. Cred că invitata cea mai dorită la eveniment a fost mama miresei, o bătrână venită tocmai de la un azil, însoţită de doi asistenţi.
Puncte forte: pentru că a fost o nuntă restrânsă, mirii şi-au cunoscut foarte bine invitaţii. Meniurile au fost personalizate şi notate în spatele hârtiuţei cu numele. Eu am avut supă irlandeză ca antreu şi curcan umplut cu potocale, cartofi aurii, conopidă cu sos cremă şi salată, la felul doi. Alţii au primit somon afumat cu pepene galben, carne de vită etc. Hmm, yummy, yummy!
Lista gastronomică nu se sfârşeşte aici, dar nu o mai înşir pentru că iar mi se face foame. La desert am primit tort Pavalova (ştia Ann că îmi place mult). În general, s-a servit
whisky irlandez, ca Bushmills şi Jameson, dar şi vin sau apă plată. Copiii au avut pe mase carioci, câteva foi de colorat, chiar şi câte un puzzle. Pe fiecare masă erau cam trei aparate foto de unică folosinţă. Mirii ne-au rugat să ne imortalizăm zâmbetele. Am zâmbit, am stat la taclale şi pe la şase, toată lumea a eliberat sala.
Am mers după recepţia, ţinută pe acelaşi hol (dă-i cu vin, dă-i cu bere!), într-o altă sală, imensă de astă dată. Un Irish Pub autentic. Pe mese erau trandafiri albi şi lumânări, lumină semiobscură. Fiecare a comandat ce-a vrut de la bar. Au sosit şi alţi invitaţi. Cred că în vreo două ore s-au adunat cam 400 de persoane. Am stat la masă cu mama şefei mele. Am povestit despre prepararea gemului de rubarbă, despre nunţile mioritice, despre adaptarea mea la irish life. Până a început muzica! După dansul miresei, o formaţie locală, The Stone, a început să cânte muzică country şi multe melodii de la Beatles, Take That, Robbie Williams, The Script. Nu-i aşa că sună bine? Am dansat muuuuuuuult, am râs, am cunoscut diverşi pistruiaţi de treabă.
Mi-a plăcut mult mâncarea chinezească servită sub forma unui bufet suedez. Şi lasagna, şi sosul curry. Am degustat şi tortul, cu rom şi stafide.
Apoi mi-am reluat dansul (să mai ard din caloriile acumulate). Niciodată nu m-am mai simţit atât de bine la o nuntă. O atmosferă atât de altfel decât acasă, degajată, cu oameni zâmbitori şi petrecăreţi. Mirii au stat cu toţi invitaţii de vorbă. Dimineaţa a început proba de karaoke. Am cântat cot la cot cu irlandezii Summer of de 69 (nu vă gândiţi la prostii!). Mireasa, puţin ameţită, i-a dedicat soţului şi a cântat melodia Crazy. A mai falsat pe alocuri, dar cui să-i pese?! Apoi toţi făceau glume pe seama marii dileme: ,,Câţi ani are mireasa?”. Dintr-un separeu, doi homosexuali pistruiaţi ţipau de zor: ,,Fifteen!” (15).
A aruncat şi buchetul. Nici de data asta nu l-am prins. Mai am timp până la 50.
Dimineaţa, în taxiul de tip dubă, cu un rus la volan, toată lumea era beată şi glumeaţă (mai puţin subsemnata care a băut doar zece Sprite-uri). Un tip îi cânta neveste-sii “I love you, baby…” (intraductibil, şi-ar pierde tot hazul) şi îi cerea insistent să-i gătească sauseges (cârnaţi). In the morning, honey (,,Dimineaţă, bibilicule!”), i-a promis consoarta. Daaa, vă puteţi gândi la tot ce vreţi!
Să trăiască mirii! Cheers!
După o săptămâna, am primit alt plic de la Ann. Îmi mulţumea pentru participarea mea la nunta lor (aşa e tradiţia). ,
“Dear Aura,
Thank you so much for the lovely present.
It was really good to see you at our wedding and I hope you really enjoyed your day.
Best wishes and love from,
Ann & Mark C. XOXO”
Nostalgii…
Chiar a fost o experienţă frumoasă, m-am simţit de-a lor. Mi-a plăcut tot, de la rochia miresei până la ornamentele florale. Irlandezii sunt foarte de treabă, dacă le placi, sunt extraordinari! Din punctul meu de vedere, cel mai ca lumea obicei irlandez de nuntă e Wedding’s Diary. Fiecare invitat scrie noii familii într-un Jurnal de nuntă (ce fain sună!), urări. Ale mele au fost diversificate: în franceză, română, engleză şi germană. Mi-au venit în minte şi câteva fraze din Cântarea Cântărilor. La sfârşit le-am spus că îi voi invita şi la nunta mea (când o fi…).
Luna asta merg la o a doua nuntă. Mă voi axa pe ceremonia religioasă, promit!
Încercaţi şi voi un karaoke?
Apr
7
Horoscopul, bată-l vina! Din ciclul: Sunt Rac, dar mă tratez…
Filed Under Ezoterisme ieftine, deochiuri de noroc | 5 Comments
Am trimis acum vreo lună datele mele personale pe un site specializat în planete, ascendente, horoscop la tavă, servit cald, cu aromă de influenţe mercuriene şi ascendente diversificate. Nu am fost prea sigură de ora la care m-am născut. Am sunat-o pe mama să mă lămurească, dar cred că ea are mai multe dubii decât am avut eu vreodată. Motivele sunt multiple, le voi enumera doar. În primul rând, am fost un bebe precoce, am considerat că sunt îndeajuns de frumos, deştept şi drăgălaş, încât să îmi fac apariţia cu două luni înainte de termen.
Mi-am surprins mama, mi-am supărat tatăl (deh, voia băiat omul!) şi mi-am pricopsit sora cu o creatură neînţeleasă. Am venit pe lume într-un spital unde doctorii ginecologi aşteaptă direct rezultatul final şi asistentele ţipă la tine, viitoare mamă: ,,Ţi-a plăcut când l-ai făcut, acum screme-te!”. De medic neonatolog nu am auzit. Din păcate, după 22 de ani, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Ba chiar deloc, aş zice. În aceste condiţii, e normal ca mama să nu fie sigură asupra unor aspecte. Pentru a evita eventualele erori în interpretarea personalităţii mele, am scris ora zero (asta e procedura). Într-o zi horoscopul, via unde, a fost gata! E un catastif vast, vreo 15 pagini…
Mi-am propus o analiză critică a începutului, o validare sau infirmare a datelor furnizate de o Mamă Omida modernă.
1. Ascendentul in RAC
Cei cu ascendentul în Rac tind să aibă mai puţină vitalitate decât media (nu stau cu metrul în buzunar!), sunt miloşi (discutabil, la ciotul de articolaş al vecinului meu de blog- R.I.P. Motanul Încălţat- am lăsat deunăzi un comentariu deloc milos, aş zice. El spunea că şi-a îngropat odrasla inanimată în spatele grădinii. I-am scris că e posibil să crească în locul cu pricina un pom care să rodească o nouă rasă motănească. Sadic, neică, ştiu!), înţelegători, grijulii, receptivi, protectori, pasivi, tăcuţi, sentimentali, tenace, timizi, sensibili, buni ca medium (speră,…eră,…eră), strângători şi cu toane (să fim serioşi, cine nu are toane?). Asemeni Racului, ai obiceiul de privi atât înaintea, cât şi înapoia ta, nu prea dornic de a da faţă cu viitorul (adevărat grăit-ai, Zarathustro!) şi mereu îngrijorat pentru trecut şi faţă de ce s-ar putea să te ajungă din urmă (nu am omorât pe nimeni, pe unde am trecut am încercat să las loc de ,,bună ziua”, ba chiar mai mult de atât. Nu mă poate ajunge din urmă decât fericirea! Nu mai alerg să mă poată prinde).
Înaintezi în viaţă printr-o serie de curioase mişcări laterale, nu pur şi simplu înainte (poate, după trei ani de facultate firesc ar fi fost să dau la master, să devin profă. Am ales o cotitură). Eşti sensibil şi te retragi în carapacea ta când te simţi ameninţat (oare?). Eşti uşor de rănit în sentimentele tale (dacă nu aş fi, ar însemna că sunt nesimţită), chiar şi când nu există această intenţie (mda, cam multe persoane bine intenţionate m-au făcut să…plâng), şi priveşti lucrurile mult prea personal (nu cred!). Îţi place să călătoreşti (nu mai mult decât altora şi niciodată când sunt singură), dar simţi nevoia să ştii că ai o casă a ta la care să te întorci (mă mulţumesc şi cu o garsonieră sau o cameră de cămin la pachet cu o fată plină de umor. Sau coleg? Nu ştiu…). Pentru tine, siguranţa înseamnă totul în viaţă (rectific, liniştea). Siguranţa fizică îţi provine dintr-un cămin confortabil (fiecare înţelege ce vrea prin confort), iar siguranţa emoţională din tot ce posezi şi are valoare sentimentală pentru tine (au trecut anii în care păstram toate oracolele copilăriei, hăinuţele croite de mine păpuşilor, felicitările şi florile din plastic primite în martie). De fapt, acesta este motivul pentru care păstrezi tot (am aruncat toate suvenirurile de la ex-ul, cea mai frumoasă amintire palpabilă din anii copilăriei e o păpuşă superbă, o roşcată pe nume Anadora. Mi-a dat-o tata cadou la şapte ani. A căutat în toată Mangalia o Tess d’Uberville cu părul mahon, dar în zadar. Niciodată nu plouase atât de rău în toiul verii ca în ziua aceea. Ziua în care tata a căuta-ot prin toate magazinele de jucării din oraş. Am început să plâng când am dat la o parte celofanul ud. Era roşcată!), datorită valorii şi semnificaţiei emoţionale (se înţelege…). Odată ce te ataşezi de ceva sau cineva, nu-i mai dai drumul uşor (nu neaparat, uneori ajung să implor: ,,Pleacă!” Ştiţi voi melodia Innei). Reacţionezi în faţa vieţii prin sentimente, şi nu prin gândire (e de rău, aşadar la mine teoriile carteziene nu au avut niciun ecou). Stările sufleteşti se schimbă precum mareea (nu pot nega asta, e însă firesc, trăiesc într-un câmp de instabilitate. Voi sunteţi mereu fericiţi?). Lecţia ta spirituală: discernământul. Luna guvernează Racul, aşa că Luna este importantă în harta ta (hmm, luna de miere? Mai e până atunci. Trebuie să îmi găsesc un ibovnic).
2. Soarele in Rac
Racii au un mod straniu de a se mişca prin viaţă într-un mod pieziş, niciodată abordând viaţa de-a dreptul, ci întotdeauna dintr-o parte (mă simt un cowboy - DOOM 2 propune şi varianta cauboi- cu lasoul în partea stângă. Sau dreapta, după caz). În general, nu atacă nimic din faţă, ci doar lateral (dacă în joc e iubirea, o atac din toate părţile. Sunt ca leoaica lui Nichita! Sau…leoaica de Nichita? Ultimul bărbat din viaţa mea a ajuns la Urgenţe!). Din punct de vedere sentimental, sunt când sus, când jos (acum încep să înţeleg de ce îmi place mie să sar pe trambulină. Let’s jump! Up, down…). Aceste dispoziţii schimbătoare sunt uneori dificil de înţeles pentru ceilalţi şi de acceptat (ha, pentru ceilalţi? Aştept să vină ziua când o să ajung să le înţeleg eu!). Racii sunt tenaci, înţelegători, harnici, sociabili, economi şi protectori (vai, m-am ruşinat! Mi-s bunătatea întruchipată!). De asemenea sunt certăreţi, sensibili, emoţionali, gata de sacrificiu, intuitivi, buni mediumi (DA, subscriu! Am ghicit unei colege în cafea că va lua 10 la un examen la care nu învăţase nimic. Şi s-a adeverit!) şi patriotici (de asta sunt acum în Irlanda şi rup petale de zor: mă întorc, nu mă întorc, mă întorc…). Racii răspund vieţii prin emoţiile lor mai degrabă decât prin raţiune (,,a simţi” şi nu ,,a gândi”? Nu gândesc, deci nu exist! O să comunic familiei vestea decesului meu metafizic). Au tendinţa să absoarbă vibraţiile emoţionale de oriunde (doar când la bară activează striperi de calitate, să ne trăiască, dragile mele, Flamingoşii!), aşa că este important să se găsească într-o ambianţă pozitivă (păi voi ce-aţi prefera? O înmormântare sau o plimbare sub clar de lună? Şi neaparat, nu singure).
Pentru că ei îşi trăiesc sentimentele, în mod inconştient caută compasiunea, atenţia şi afecţiunea celorlalţi (încă nu le-am găsit. Dacă le întâlniţi pe stradă, spuneţi-le că le mai aştept încă!). Au o nevoie puternică de a se simţi în siguranţă. Casa şi familia le dau cel mai mare sentiment de protecţie (casa şi propria mea familie. Dar nu le am). Din cauza acestor aspecte ei vor să fie înainte de toate împreună cu cei pe care îi iubesc sau alminteri sunt foarte nefericiţi. Trebuie să înveţe să-i lase pe cei pe care îi iubesc să-şi trăiască propria lor viaţă (am plecat în exil un an, dacă nici asta nu e libertate, atunci…). Racii sunt bine-cunoscuţi pentru felul lor schimbator - gândurile lor, dispoziţiile, orice. Din moment ce posedă o forţă lentă de a se mişca prin viaţă, sunt de obicei mai puţini activi decât ceilalţi (te repeţi, cucoană!). Pentru a deveni mai activi, trebuie mai întâi motivaţi (universal valabil). Le displace exerciţiul (depinde natura lui!). În consecinţă, îşi vor ieşi din formă şi vor câştiga în greutate la batrâneţe (dacă 22 de ani înseamnă bătrâneţe, eu mă arunc dintr-o barcă în Lacul Herăstrău).
Cel mai adesea Racii au amintiri excelente (trăiască memoria de lungă durată! Numai aşa mă asigur că nu voi fi trăznită de Alzheimer la o vârstă când voi adopta stilul Moore sau Rădulescu în amor!). Din această cauză se întorc în trecut şi la lucrurile pe care le-au făcut. Sunt în general strângători, nelasând nimic la voia întâmplării, mai ales dacă are valoare sentimentală. Aceasta le dă un simţ de protecţie. Racii iubesc casa, viaţa de familie şi liniştea casnică, se bucură de călătorii şi aventură, muncind fără grabă, dar tenace pentru bunăstarea familiei (parcă ar fi caracterizarea unui U. T. C.-ist! Pentru bunăstarea familiei, a conducătorului mult iubit şi a partidului comunist!) Nu contează cât de departe vor merge, întotdeauna îşi vor dori o casa la care să se întoarcă (Be serious, tanti, câţi tineri nu-şi doresc o casă? Cum ajung în România, îmi caut un ibovnic, mă căsătoresc degrab’ şi intru în cursa A. N. L.! Păzea!!!). Poate că nu vor sta prea mult în ea (doar dimineaţa, la amiaz’ şi seara. Noaptea, pasăre răpitoare cum sunt, ies din colivie la agăţat amanţi), dar reprezintă siguranţa, baza. Sunt conservatori, dar din păcate, s-au născut plini de griji (am avut 2,5 kg, crezi că mai era loc de griji la o aşa greutate uriaşă?). Tendinţa lor este de a pastra toate problemele în ei înşişi şi acesta este motivul pentru care suferă de ulcere (încă nu m-a lovit meteoritul! O să lipsesc livada de vreo două stupine, să mă asigur că nu vine). Au senzaţia că cineva este gata să sară pe ei şi să le ia ceea ce le aparţine (Ha, ha, ha… No problem cu virginitatea, există himenoplastie!).
Urmăriţi cu privirea cum se plimbă un Rac şi veţi vedea că merg într-o parte, uitându-se înainte şi înapoi în acelaşi timp (,,Mersu-i, Doamne, legănatu”, ca o fată de la Căpâlna. Cum naiba e posibil? Păi ce-s eu, măgar încrucişat?).
3. Luna in Capricorn
Te caracterizează seriozitatea şi responsabilitatea, gândind că datoria este înainte de toate (,,’Nainte! ‘Nainte, cu sabia-n mână…”). Nu te simţi bine manifestându-ţi sentimentele faţă de ceilalţi şi cu siguranţă nu ai vrea să ştie că ai nevoie de ajutor sau sprijin (uitasem să menţionez că sufăr de boala prostiei, în fază terminală). Nu vrei să-ţi vadă slăbiciunea emoţională (sunt o Xena, boys!). Marea ambiţie din tine se datorează senzaţiei că eşti neiubit, nedorit şi neadaptat (l-ai cam luat pe NU în braţe. Ecce homo! Iubit, dorit şi adaptabil, nu-i aşa, dragi prieteni?). Eşti timid şi nesigur asupra propriei valori şi din cauza asta extrem de sensibil la suferinţele reale sau imaginare (O să adopt caracterizarea lu’Ciutacu- ,,ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?”. Eu, bolnavă inchipuită?). Uneori ai impresia ca porţi greutatea întregii lumi pe umerii tăi (crede-mă, îmi ajunge masa mea musculară şi adipoasă!). Ar trebui să accepţi că nimeni nu este independent tot timpul şi să fii mai înţelegător cu latura copilărească din tine (cum nu sunt? Păi eu tot copilăresc şi acum, când altele, de vârsta mea, au copiii lor), cu nevoile şi dorinţele ei. Celorlalţi, le pari a fi mai degrabă aspru, cu o atitudine de “afacerist” în ceea ce priveşte problemele şi sentimentele personale (caut iubire, dulce amăgire, nu case cu pereţi reci şi maşini recondiţionate). Sentimentele de loialitate sunt profunde, dar deseori nu-i laşi pe cei din jur să vadă că-ţi pasă (,,Vreau să te simt şi să urlu: ÎMI PASĂ!”). De asemenea, trebuie să înveţi să te relaxezi, să te bucuri şi să te distrezi (păi asta şi fac!).
Eşti conservator, dar de încredere şi ambiţios. Ai capacitatea de a finaliza planurile (de asta am învăţat pentru bacalaureat în iunie, de asta am deschis manualul de psihologie cu o zi înainte de proba scrisă, de asta mi-am lăsat redactarea licenţei după Paşte, de asta în sesiune am băut atâta cafea pentru a recupera, DE ASTA!). Defectul constă în faptul că, în dorinţa de putere şi succes poţi deveni neîndurător (vă transmite prin unde o Herculăreasă arivistă şi prefăcută. By Moni Ko.). Posibil este să foloseşti manipularea pentru a obţine beneficii (promit, de mâine aprofundez şi hipnoza! Ce naiba e cu topica asta întoarsă?). Doreşti recunoaşterea şi să fii respectat. Nu eşti lipsit de emoţii, dar cu toate acestea rămâi rece (vreme vine, vreme trece…).
Mai am material, mă opresc aici. Ce credeţi, voi, mai există cititori în stele? Fiecare e liber să aleagă. Sunt Rac, multe vorbe mai sus citate s-au dovedit a fi silogisme, dar asta şi pentru că am ajuns să cred destul de mult. Însă ştiu multe persoane, născute sub acelaşi semn zodiacal sau chiar în aceeaşi zi cu mine, care nu îmi seamănă. Sunt oameni hotărâţi, ambiţioşi, care nu fac niciun pas timid sau şchiopătat, darămite înapoi. Şi, uitasem ce era mai important, care gândesc, dom’le!
Am ascultat odată o predică legată de acest subiect. Un preot povestea că într-un amfiteatru, plin de studenţi (alte vremuri, neneică! Noi uneori rămâneam câte trei dudui răbdătoare la câteun curs crepuscular, şi cu profu’- odată i-a căzut proteza pe catedră- patru!), s-au împărţit bileţele pe care erau notate caracteristici zodiacale. Au fost rugaţi ulterior să spună dacă li se potrivesc. Şi, culmea, toţi s-au regăsit în slovele pilduitoare. ,,Da, sunt…pentru că…Şi recunosc, sunt egoist,…mi se potrivesc toate, e zodia mea”, de tipul asta erau toate răspunsurile. Interesant e faptul că toţi au primit acelaşi bilet. Era un curs de psihologie pe teama manipulării şi a influenţării maselor. Şi sunt aproape sigură că aceast zodiac a fost împărţit tuturor Racilor, nu doar mie.
În acest context, nu e greu de înţeles de ce atâtea cozi la vraci, vrăjitoare cu fus de aur, conturi babane în bănci şi preoţi şarlatani.
Care e părerea voastră vizavi de acest subiect?