Jan
8
Apărarea lui Socrate din Moldova de Cicero din Banat
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | 5 Comments
Să citești EZ și să te crucești de obiectivitatea unei jurnaliste care scrie despre trenul foamei. În fine, reportajul realizat de Georgeta Petrovici, bănățeancă get-beget frizează xenofobismul, mai bine-zis o formă paticulară a acestuia, moldofobismul.
În urma călătoriei dus-întors, reporterii EVZ „au scăpat” cu o alergie, o hemoragie nazală şi o aftoză bucală. , scrie dumneaei. Ei bine, eu trei ani am tot călătorit pe ruta asta și sunt întreagă, ba chiar am dezvoltat și o formă de imunitate puternică, de nici gripa porcină nu m-ar putea lovi!
Paragraful care m-a contariat tari di tăt e acesta:
„Trenul foamei” se numeşte aşa din anii ,40 când, din cauza foametei, mii de oameni îşi părăseau satele din Moldova pentru zone mai bogate din centrul şi vestul ţării. În acea perioadă trenul era aşa de aglomerat încât oamenii călătoreau inclusiv pe vagoane. Atunci când apărea vreun fir pe deasupra, cel din faţă striga: „sârmăăă”, iar ceilalţi se puneau pe burtă. Expresia a rămas celebră şi este folosită ironic şi în zilele noastre.
În fostele case săseşti ajungeau să locuiască oameni care nici la ei acasă nu se speteau cu munca. Mulţi bănăţeni au acuzat faptul că nou-veniţii făceau copii „fără număr” şi, „de harnici ce erau”, în loc să spargă lemne, ei puneau pe foc lăteţii din parchetul caselor, că erau tăiaţi gata.
Țin să o informez că circulă mai multe variante ale ,,sârmarilor”, dar niciuna nu a fost vreodată validată. Acest mic detaliu trebuia menționat. În plus poate încearcă dumneaei o călătorie București-Suceava/Botoșani/Iași/Neamț pe vagoane, dacă înăuntrul e așa rău, en plein air, ferită de aburii alcoolului care i-au deranjat năsucul fin și va descoperi o Moldovă cu oameni frumoși, unde omenia e la ea acasă.
Mi s-a părut cel mai răutăcios articol pe care l-am citit vreodată, păcat că asemenea producții de-ale unor ziariști rămân neamendate profesional. Singuri, cititorii analizează la rece ceea ce au sub ochi. Să scanăm câteva comentarii de-ale acestora:
Alina:
e o exagerare in tot articolul si o denigrare a moldovenilor, ceea ce duce la concluzia ca realizatorul are oarecare probleme cu generalizarea… am facut naveta 6 ani cu acel tren Arad-Suceava in interes de serviciu si cunosc f bine realitatea; nu au fost mereu conditii de jeg, la fel cum nu au fost aproape niciodata conditii de lux, dar decent se poate calatori, plus ca se gasesc toate categoriile sociale in acel tren , nu doar tarani nespalati cum se sugereaza; asta e situatia in orice tara, nu sunt doar cetateni de cel mai inalt standard. E frumos cu trenul “foamei”, am cunoscut multa lume, chiar si moldoveni open minded si spalati recent, dar si ardeleni, banateni, maramureseni care aveau diferite motive de mers in Moldova
O altă Alină: (sau aceeași, cu altă pălărie)
Florin: Acest mare locuitor presupun al capitalei care nu umbla decat in masina personala ar trebui sa mai coboare si printe “taranii astia mojici si moldovenii nesplati”. Am circulat cu trenul asta ani de zile cate 2 drumuri dus-intors pe luna si da este mizerie, este aglomerat, dar a duce in extrem la o ura impotriva moldovenilor ca au adus crima si faradelegile in Banat e o nesimtire si sincer daca m-as intalni fata in fata cu acest “ziarist” un dos de palma m-ar jigni! Sa se duca dumnealui in banat si sa vada cati moldoveni sunt directori de firme si de multinationale si cati moldoveni “murdari” muncesc pe salarii pe care banateni nu ar ridica un ac! Un nesimtit si jumatate de ziarist atat am de spus…. si sa uite dumnealui ca trece prin Bucovina e si o mai mare jignire pt mine…..
Lista poate continua, la nesfârșit aș zice și chiar e de lăudat faptul că cititorii reacționeayă și nu tolerează răfuielile personale de-ale unora cu o masă de oameni căreia nu-i diferențiază deloc componentele. Da ce, toți moldovenii sunt la fel?
Nov
29
Cu gândul la o cămaşă poplin cu imprimeu peste o inimă cicatrizată
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | Leave a Comment
După multă alviţă (Cf. DEX : Produs alimentar zaharos, fabricat din caramel, miere, nuci, migdale, esenţe aromate şi amidon sau albuş de ou. Vă daţi seama ce eforturi fac pentru a mai scăpa de o slănină, două, trei) , gândul îmi zboară la o cămaşă poplin cu imprimeu pe care poate mi-o voi dărui singură de Sfântul Nicolae. Mi se pare un articol vestimentarfoarte şic. M-am gândit că aş putea să o consider o recompensă, dar la ce?
Pentru parţialele de la Jurnalism, învăţ mereu în ultima noapte, de fapt în ultimele ore ale dimineţii. La examenul grilă ISMM-ist mi s-a părut uşor, dar cu siguranţă îmi voi schimba părerea dacă iau un 2 sau 3…Şi nu e exclus! Mi s-a părut ciudat să dau un examen după un an jumătate de pauză, timp în care nu am avut nici cea mai mică treabă cu şcoala (bat-o vina!).
Azi cred că dau iama la Gaudeamus să îmi iau măcar o carte. Mi-aş dori mult Lizoanca Doinei Ruşti, Luminiţa, mon amour (Cezar Paul-Bădescu) şi orice de Gabriela Adameşteanu. Hai, că nu e mult, chiar nu… O carte bună îţi merită banii, ba chiar şi niscai timpul pe care o petreci cu ea.
Am recitit azi, în două ore Inimile cicatrizate ale lui Max Blecher. Cartea asta mereu îmi schimbă starea, adică mă aduce în pragul unei sensibilităţi pe care nu mi-e dat de multe ori să o trăiesc. Subiectul e interesant- existenţa unui bolnav de afecţiunea Morbul lui Pott (tuberculoză osoasă la vertebre) într-un sanatoriu francez alături de ceilalţi suferinzi- dar nu cred că acesta e elementul forte al cărţii. E o scriere autobiografică şi prin prisma asta cred că trebuie filtrată realitatea descrisă. Căci da, descrierile sunt redate cu precizia unui bisturiu care scormoneşte în carne vie, ăăăă….vertebre putrede. Să vă citez un fragment de tipul ăsta (o parte din operaţiunea de imobilizare în ghips a lui Emanuel, protagonistul):
,,Operaţia nu era deloc complicată: doctorul lua câte o fâşie, o tăvălea în ghips şi o muia în apă. Apoi o aplica în toată lungimea ei pe spatele lui Emanuel ca pe o compresă. Bafl una… Bafl încă una! Se lipeau de coaste, de piept…de şolduri… aderau de piele ca nişte animale lipicioase vii, insinuante. Doctorul lucra cu o repeziciune de zidar căruia îi zboară cărămizile în mâini. Zemuia ghipsul scurs cu palma întinsă, îl clipocea uşor şi îl modela pe trup. Fâţiile cădeau flasc una după alta şi îl închiseseră pe Emanuel într-o tunică albă de la gât până la şold.”
Să nu o luaţi pe biscuite şi să vă avântaţi în interpretări de manual: dublarea corpului, dualitatea organică, claustrarea în propriul corp, naturalism de nu ştiu care. Îs toate astea şi nimic din ele. Cartea trebuie citită ca atare, cu atenţia celui care se pregăteşte pentru o disecţie de laborator. Mie una mi-a plăcut scriitura. Dar vouă?
Am ales să mă întorc la literatură, prima mea dragoste, căci m-am săturat de ştiri, de chiori care bat apa în piuă (şi altceva), de vedete de carton de un leu care se despuiază cu nonşalanţa unei şopârle care îţi abandonează pielea, de tot…Mă aşteaptă sub un colţ de masă Breviarul (Historia calamitatum) lui Mircea Horia Simionescu, dar şi xeroxurile (deloc puţine) pentru parţialul la Comunicare.
Nu mă pot gândi decât la o ecuaţie paradoxală: o cămaşă poplin cu imprimeu şi o porţie de fasole cu cârnaţi servită în Piaţa Constituţiei servită de 1 Decembrie. La vin fiet cu scorţişoară şi coji de portocale (alea de mai rămân, că eu le mănânc ca pe jeleuri de când eram mică) nu mă duce gândul: aseară am devorat cu o prietenă o sticlă întreagă de vin demidulce.
Cred că voi ajunge curând croitoreasă de voie, de nevoie: o să fiu nevoită să îmi cumpăr două cămăşi pentru a înţesa una mare, peticită, pentru formele mele rubiconde. Halal perspectivă!
Oct
31
Alohaaaa! Go, baby, go, baby go…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | 16 Comments
După lupte seculare care au durat o vară, îmi reiau butoanele şi storc din creieri subiecte pentru blogul care este! Noutăţi, vă rog! Avem, avem, cum să nu… Pe scurt, am lăsat Irlanda deoparte şi cu căţel, cu purcel, niscai bagaje şi multă energie am aterizat direct la linia 9, în Gara de Nord. De acolo, în grupa 9, la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare, direct în inima târgului. De fapt, apendice, mai pe la periferie, dacă mă gândesc că sediul principal al facultăţii e în Leu.
Şi plouă, şi e frig, şi mai încurc câteodată liniile la metrou, şi mă trezesc dimineaţă, şi…e frumos! Nu m-aş putea imagina într-un alt context, îmi place şi Bucureştiul, şi camera de cămin, şi colega mea de cameră care îmi citeşte seara în franceză din Char sau Tournier. Îmi tremură degetele de la piciorul stâng când dau de câte-o haită de maidanezi pe aleile complexului, strâng din dinţi şi îmi spun în gând: ,,Scapi şi de data asta! Nu te muşcă!”. Cred că am talent de Mama Omida, încă nu m-a încolţit niciun câine. Mi-am luat cu mine şi cartea de ghicit în cafea, pe care o folosesc doar în ,,situaţiuni” extraordinare în ceea ce mă priveşte sau pentru grupuri în plen (mai ghicesc pentru amici, aşa mai în glumă. Sau în serios). În ultimul an, am apelat la ea de două ori: când am dat examen la Jurna şi la Litere. Şi, apud catastif, am avut parte de ,,succesuri neaşteptate”. Să recapitulăm traiectoria a câte una bucată succes:
Evidenţă drumuri: iulie- septembrie 2009
IULIE:
1. Dublin- Bucureşti
2. Bucureşti- Vatra Dornei (drumul spre casă…)
3. Vatra Dornei- Bucureşti (înscriere Jurnalism) şi retur
4. idem (examen)
5. idem (confirmare loc)
SEPTEMBRIE:
Drumurile mele toate din iulie (Pam! Pam!), plus bonus încă trei, pentru şedinţa publică pentru obţinerea unui loc la cămin şi venirea propriu-zisă la facultate. De fiecare dată, pentru a bruia sunetele emise de ceilalţi călători din compartiment (am nimerit bine de tot: ba cu bebeluşi, ba cu bătrânei cu paporniţe burduşite cu Săniuţa. Seminţa de pe banchetă, o variantă de-ale cireşii de pe tort, a reprezentat-o compania unui pui de ciobănesc mioritic, lăţos şi plângăcios care a trecut cu bine şi de supracontrol), am ascultat muzică. Ştiu pe de rost versurile din Go, baby, go baby go (Don’t Upset The Rhythm!)- Noisettes.
Aşa-i că nu aţi fi rezistat?!:) Sunt un homo viator (om călător) autentic, cum ar spune literaţii.
Habar nu am cât de mult mi se potriveşte ceea ce fac, însă sunt hotărâtă să ,,fur” câte ceva de la fiecare profesor de-ai mei. Şi am ce învăţa, nu mă plâng! Toată floarea cea aleasă din media urcă scările odată cu noi până la etajul 6 atunci când nu funcţionează liftul. Nu pleacă, ci stă cu noi şi îşi face treaba.
Totodată, mă îndeletnicesc şi cu alde Bolintineanu, Asachi, Ienăchiţă Văcărescu sau teoria literaturii. Pentru am fi supliciul dulce-amărui ca dulceaţa de rubarbă din borcanele ţinute sub masă, am rămas şi la Litere. M-am transformat într-un Speedy Gonzales, cu o mie de chestiuni de dus la liman într-o singură zi. Râd câteodată de una singură: ce mă învaţă unii, încearcă ceilalţi să-mi explice să evit. Sper să dovedesc valoarea de falsitate (cum ar spune profu’ de logică din liceu) a proverbului: ,,Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul!”. Sper să prind unul măcar de vârful cozii.
Pupicos şi vă vând un pont:
Răsfoind un ziar în autobuz pentru PACT (Presă şi Actualitate), am descoperit o chestie ,,fâşneaţă”. Umblă vorba prin târg că magazinele Fiscului sunt la mare căutare printre studenţi. Marfa confiscată e vândută la preţuri acceptabile (a se citi ,,mai moca”). Pentru a pune ochii pe ceva, o ocheadă aici.
Vă dau şi adresa: str. Dimitrie Gerota, nr. 13, sect. 2, Bucureşti.
Have a nice shopping!
Jun
18
Bobina, cimentul şi cuvintele- ziariştii la coadă
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, Ezoterisme ieftine, deochiuri de noroc | 16 Comments
Lelia Munteanu a scris ieri în Gândul un articol excelent, zic eu. Titlul e mai mult decât explicit: MESERII INUTILE- ZIARIST. Sincer, mi se pare revoltătoare poziţia 245123. Ce naiba o fi în top trei, jobul lui Băsescu?! Ah, mi-am adus şi aminte acum cum preşedintele a numit o jurnalistă, ,,ţigancă împuţită” şi ,,păsărică”. Merită ziariştii bătaia asta de joc? Sincer, mi se fâlfâie de clasamentul ăsta specializat, chiar dacă la mijloc e criteriul alfabetic…
În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).
Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.
Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.
Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“.
Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi.
Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.
E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.
Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.
Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)
Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.
Jun
17
În septembrie, 2008, Facultatea de Litere a universităţii clujene “Babeş-Bolyai” (UBB) a decernat titlul de Profesor Honoris Causa preşedintei Republicii Irlanda, Mary McAleese. Profesoara de Drept inaugura masteratul de Studii Irlandeze şi totodată menţiona ,,relaţiile cordiale pe care ţara noastră (nr. Irlanda) le are cu România”.
Iunie, 2009- Buletinul informativ BBC Northern Ireland prezintă în exclusivitate imagini cu românii atacaţi în Belfast şi adăpostiţi în Belfast Church Centre. În presă s-a vehiculat că ar fi 100 de Romanian Gypsies (ţigani), însă televiziunile vorbesc de un număr mai mare de refugiaţi: ,,150 de români şi un bebeluş de cinci zile”. Nu se precizează că ar fi ţigani, ci cetăţeni români veniţi din estul Europei la muncă. Repet, români, nu ţigani!
Autorităţile par preocupate de această problemă: sunt mobilizaţi poliţişti, gărzi de corp, politicieni. Chiar şi prim-ministrul, Martin McGuinness, a dat o declaraţie de presă în care îşi expune pledoaria pacifistă. Ameninţarea că un copil rrom va fi omorât a constituit preambulul acestui conflict.
Sunt intervievaţi ţiganii care par mai degrabă preocupaţi să-şi păzească catrafusele decât să răspundă întrebărilor lansate de jurnaliştii îmbrăcaţi la patru ace (plus cravată). Copii, pe care nu-i numesc ,,puradei” din considerente personale (iubesc pe toţi picii deopotrivă, pui de eschimoşi, ţigani sau orice altă naţie), stau şi privesc tot spectacolul speriaţi şi probabil mult mai receptivi la întrebări de tipul “Are you at school here?” (Înveţi aici?) dacă ar fi ademeniţi cu vreo acadea pe care sigur nu le-a oferit-o nimeni în ultimele zile.
Mi-a plăcut speech-ul unei ţigăncuşe, de vreo 20 de ani, care vorbea o engleză deloc stâlcită. Acest Gavroche al timpurilor moderne a declarat că familia ei a venit aici pentru o viaţă mai bună, pentru ca copiii ei să aibă parte de o educaţie de calitate, dar a încheiat prin a preciza că se va întoarce acasă. De teamă.
Microfoanele s-au îndreptat către irlandezi. Vecinii familiilor de rromi i-au descris pe aceştia ca fiind oameni muncitori (”they work hard”) şi liniştiţi. Ceilalţi, intervievaţi pe stradă, şi-au amintit de ameninţările zilnice de care au parte din cauza acestora şi a polonezilor (sincer, nu cred că ei fac o mare diferenţă între România şi Polonia) şi îşi expuneau dorinţa aprigă de a-i nu-i mai vedea vreodată.
S-au pus la dispoziţie autocare care îi vor expulza pe doritorii de a se întoarce acasă. Unii, mai temerari, vor rămâne pe un teren minat, unde nu s-au răcit altercaţiile între irlandezi şi nordici (Irlanda de Nord e parte integrantă din Regatul Unit, dar în realitate e o situaţie delicată, căci aceştia nu sunt nici călare, nici pe jos) sau catolici şi protestanţi.
Am văzut imagini tranşante cu oamenii tăiaţi pe mâini sau burtă de câtre atacatori. La fel cum şi cei de la BBC au ales titlul grupajului de ştiri, nu pot decât să mă întreb şi eu: ,,DE CE?” (”Why?”).
PS: E un post scris în cinci minute (pe ceas). Vă cer scuze pentru eventualele ..şchiopătări” lingvistice. Imaginile prezentând ţiganii, cu căţel şi purcel după ei, mi-au adus aminte de o carte pe care am iubit-o în primul an de facultate. ,,Ţiganiada”, de Ion Budai-Deleanu. Citiţi-o, veţi înţelege atunci totul!
Jun
16
E mic, dar se vrea voinic! Pardon, vedetă!
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | Leave a Comment
Are trei luni şi nu e o javră oarecare, ci una provenită din campioni. E un labrador auriu, jucăuş şi plin de viaţă. Cineva, nu spui ţine, a dat din casă: cică ghemotocul pufos ar fi şeful în familie! Dă din coadă mereu şi îşi mai văduveşte stăpânii de câte-o şosetă. E iertat de fiecare dată, căci cum ai putea să rezişti în faţa unui scheunat plângăcios?!
E DANTE, şi deşi e un pici canin, se vrea vedetă! Cu ajutorul vostru poate deveni câinele lunii iunie. Hmm, nu-i aşa că merită?!
Un vot pentru Dante! Şi dacă vă cade drag, îl puteţi vota în fiecare zi.
http://www.pedigree.ro/concurs-cainele-lunii.html#pics
(În fereastra de căutare scrieţi Dante şi îl veţi găsi…)
Partidul CÂINILOR CU LIPICI e la putere!:)
Să vă spun cum stă treaba: Dante e iubirea mică a Dianei, bebeluşul Magdei şi tovarăşul de bere al lui Adi! Nu vă gândiţi că ar fi un patruped alcoolic; nu, el doar se roteşte pe lângă masă şi mai întoarce cu lăbuţa câte o filă din Divina Comedie, cartea tizului său.
Jun
10
Mai pune, mai pune!…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | 5 Comments
Vârstele frumuseţii Cardinale
Claudia Cardinale s-a născut în Tunisia, la 15 aprilie 1938, dar a trăit în Italia. Nu e importantă ţara de baştină, ci talentul actoricesc al acestei dive. ,,Lanţuri de aur”, „Pantera roz“ sau ,,Goha” (alături de Omar Sharif) sunt doar câteva din filmele care au avut-o în distribuţie. A jucat în peste 150 de producţii cinematografice, dar marele pot a fost rolul Angelicăi în ,,Ghepardul” (în regia lui Visconti) , care i-a adus consacrarea la nivel mondial.
Era considerată varianta peninsulară a lui Brigitte Bardot, dar una mult mai misterioasă şi discretă. Actriţa nu neagă faptul că frumuseţea i-a deschis multe uşi, dintre care cea mai importantă a fost cea a actoriei. Cu toate acestea, niciodată nu a pozat nud, deşi nu a dus lipsă de oferte. Chiar şi la vârsta senectuţii.
Actriţă completă, căci „Am fost târfă şi prinţesă, din Rusia până în Australia, din Africa până în America de Sud“, spune ea într-o scurtă retrospectivă profesională, aceasta rămâne un canon de frumuseţe. Chiar şi la 70 de ani. A unei frumuseţi ghicite, nicidecum expuse în tabloide sau în pictorialele Playboy. În Jurnalul Naţional, aceasta îşi justifică aparenta pudoare: ,,E mult mai erotic să ghiceşti decât să vezi, să visezi decât să vezi. Cred că dacă eşti goală îţi răpeşte misterul. N-am făcut-o niciodată. Iar dacă aş fi o actriţă tânără, debutantă n-aş face-o absolut deloc. Nu îmi vând trupul! Niciodată!”. Mai mult, aceasta pledează pentru frumuseţea naturală, în detrimentul celei modelate de bisturiu.
La TIFF-ul de anul acesta (unde a fost invitată de onoare), a surprins prin aceeaşi decenţă şi naturaleţe în gesturi, etalate în filme sau festivalurile de film. Pentru presă a fost un interlocutor jovial şi deschis provocărilor. Însă a rămas la fel de misterioasă, epatând prin prezenţa rafinată şi elegantă. Maestrul Piersic nu a putut decât să exclame: ,,Asta mi-a scăpat!”. Cât despre semnele iminente senioratului, nu putem decât să-l cităm pe Mark Twain: ,,Ridurile sunt acolo unde odată erau zâmbetele!”. Claudia Cardinale a îmbătrânit frumos.
În loc de încheiere:
# Cred că cea mai mare actriţă italiană a tuturor timpurilor (e deja un titlu vehiculat de mult în media) ar putea oferi un exemplu de feminitate majorităţii debutantelor (multe din ele ,,tunate”) în cea de-a şaptea artă. Şi încă o lecţia: de a nu încurca borcanele! Claudia Cardinale recunoaşte că nu a trecut relaţiile profesionale în sfera personală. Fetelor, i-aţi fi rezistat lui Alain Delon?
# Pentru fanii cei mai fani: pe Ocazii.ro a început o licitaţie pentru o poză de-ale actriţei cu autograf scris de mână. Dacă nu aţi prins unul la Cluj, mai aveţi o şansă.
# Şi o explicaţie a titlului… Am fost martoră la o discuţie conjugală. Un tip îi spunea partenerei golaşe (era îmbrăcată sumar, fără risipă de material) să îşi mai pună ceva pe ea. Insista. Misterul fusese de mult deconspirat. ,,Mai pune, mai pune!” poate fi un îndemn pentru femeile care renunţă la haine cu aceeaşi dezinvoltură cu care aruncă o pudră veche la coşul de gunoi.
Suntem, oare, în Era Deschiloţării? 
Din ciclul: Ieri şi azi…
Jun
7
După câteva zile însorite şi păcălitoare (credeam că a venit vara), a început din nou era norilor plumburii şi a ploii mocăneşti. În trei săptămâni voi fi acasă. Da, am bagajele făcute, chiar şi cântărite. Acum speculez ofertele pentru trimiterea catrafuselor extra: curierat, avion, poştă…Aveţi idei? La DHL e chiar scump, nu face bagajul în sine cât banii de expediere. Sper să aleg cea mai bună soluţie posibilă. Posibilă, deoarece cea din vârful topului- trimiterea unui pachet prin autocar- îmi este inaccesibilă.
Sunt sigură că săptămânile care urmează vor trece în zbor. Deja am gâdiliciul acela în minte şi în stare (nerăbdarea o fi?), nu mai pot face nimic ca lumea. Vreau acasă, vreau soare şi limba mea! Mai am ceva de stat, dar per total, a fost o experienţă frumoasă. Cred că aş repeta-o. Am văzut multe locuri frumoase, printre care amintesc Belfastul, Parcul de Distracţii din Portrush, plaja din Donegal, Giant’s Causeway, Moira, Omagh…Sunt mult mai multe. Am fost norocoasă că cei la care stau stau au în dotare un simţ înnăscut pentru călătorie şi o caravană Rapido (ultimul model). Cea mai dragă amintire e traversarea podului Carrick-a-Rede şi Larrybane. Pe o ploaie torenţială, udă leoarcă, am păşit cu paşi siguri pe Stradă Pietrei (Rock Road), cum îi spun ei. Am admirat peisajul superb de pe podul asaltat în fiecare an de mii de turişti. Şi când am fost eu, erau mulţi indieni, chinezi, nemţi şi unguri (vorbeau în limbile de baştină, de asta i-am ţi numit ,,turişti”, nu cred că erau emigranţi). Cât despre pod, e interesantă şi povestea lui. De peste 350 de ani, pescarii îl utilizau ca punct de acces către locurile cele mai bogate în somon provenit din Atlantic. Acum e obiectiv turistic. La sfârşit, temerarii primesc o diplomă. A mea e boţită de la umezeală.
O să scriu mai multe, dar la timpul cuvenit.
Că tot putem găsi în orice zi o bucurie cât de mică, azi s-a născut Honey, puiul de ponei. Are mărimea unui miel şi e tare iubitor de bomboane gumate. O să îi fac şi poze, să-l vedeţi în toată drăgălăşenia lui. Azi oricum nu aţi avea timp, e nebunia votării. Alegeţi bine! Eu voi veni cu idei pentru turul al doilea.
O melodie care rezonează cu starea mea:
Jun
7
Nume de cod: joc!
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | Leave a Comment
Vă propun un joc, pe care poate l-aţi mai încercat. Dacă vă prindeţi (sau nu), vă voi spune mai multe. Citiţi asta! Veţi vedea că, după prima frază, veţi putea descifra automat următoarele.
0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.
Reuşit-aţi?:) Chestia asta se numeşte trolling. Mulţi jonglează cu un asemenea limbaj, dar habar nu au ce şi cum. Trollingul era un limbaj folosit mai demult de unii calculatorişti pentru a crea un cod simplist de comunicare, dar care în acelaşi timp să nu fie acesibil altora.
Se utilizau caractere alfanumerice şi simboluri (era, totuşi, mai complex ca textul acesta, dar nu cu mult). De pildă, “hacker” se scria h4><0r.
După o vreme, limbajul a început să fie folosit de toată lumea şi a devenit cunoscut drept “trolling”. Termenul în sine e unul peiorativ care face referire la faptul că indivizii nespecializaţi, dar care vor să pară a avea cunoştinţe în domeniu, îl folosesc pentru a se lăuda
( politehniştii trimit iubitelor mesaje de tipul ăsta etc). Singurul termen rămas uzual din vechiul limbaj e “31337″, adică “eleet” (cu variaţia “leet”, “1337″), care vine de la “elite” şi face referire la hackerii experimentaţi, unde “hacker” nu are înţelesul pe care i-l atribuie persoanele care nu prea au tangenţe cu lumea computerelor (inclusiv şi mai ales jurnaliştii), ci pe acela clasic, de “persoană cu foarte vaste cunoştinţe în domeniul informaticii”.
Totodată, hackerii adevăraţi sunt cei care stau la baza ideii de gratuitate completă a Internetului. Sper că e un post util.
La multe texte înainte. Aţi reuşit?
Jun
4
Festivalul Internaţional de Film Transilvania organizează, în intervalul 29 mai-7 iunie, Children’s Days. Copiii şi tineri au ocazia să vizioneze filme selecţionate special pentru ei.
Felicitări pentru iniţiativă!
Ce-aţi pierdut şi ce mai puteţi pierde:
Duminică
31 Mai
ARTA
10:00 Minoes
(Olanda, 2001)
Regia: Vincent Bal
Cu: Carice van Houten, Theo Maassen, Sarah Bannier
Premii şi festivaluri: Premiul Juriului Copiilor la Festivalul de
Film pentru Copii de la Chicago, Premiul Camério la Carrousel
Internațional du Film
17:00 Muntele des pădurit
Treeless Mountain
(SUA – Coreea, 2008)
Regia: So Yong Kim
Cu: Hee-yeon Kim, Mi-hyang Kim
Premii și festivaluri: Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul de
la Berlin 2009, Premiul Netpac la Festivalul de Film de la Pusan
2008
Luni
1 iunie
REPUBLICA
10:00 Puşti de cartier
Kidz in da Hood
(Suedia, 2006)
Regia: Catti Edfeldt, Ylva Gustavsson
Cu: Beylula Kidane Adgoy, Gustaf Skarsgård, Embla Hjulström
Premii şi festivaluri: Premiul Publicului la Festival de Film
Cinekid 2007, Cea mai bună muzică, Cel mai bun actor, Cea mai
bună regie, Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu la Premiile
Guldbagge – Premiile Industriei Suedeze de Film 2007
12:30 Perse polis
(Franţa – SUA, 2007)
Regia: Vincent Paronnaud,
Marjane Satrapi
Cu: Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve
Premii şi festivaluri: Premiul Special al Juriului la Festivalul de
Film de la Cannes 2007
ARTA
17:00 Eu, tu şi to ţi cei pe care -i ştim
Me and You and Everyone We Know
(SUA, 2005)
Regia: Miranda July
Cu: John Hawkes, Miranda July, Miles Thompson
Premii şi festivaluri: Camera d’Or la Festivalul de la Cannes din
2005, Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film Sundance
2005
Marți
2 iunie
ARTA
10:00 Dragoste de -o var ă
My Summer of Love
(Marea Britanie, 2004)
Regia: Pawel Pawlikowski
Cu: Natalie Press, Emily Blunt
Premii şi festivaluri: Premiul Alexander Korda pentru Cel mai
bun film bitanic la Premiile BAFTA 2005
17:00 Sora Katiei
Katia’s Sister / Het zusje van Katia
(Olanda, 2008)
Regia: Mijke de Jong
Cu: Ian Bok, Fred Goessens, Jennifer Jago, Olga Louzgina
Premii şi festivaluri: selecţionat în competiţia oficială a
Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, Premiile pentru
Cel mai bun scenariu de lung metraj şi cea mai bună actriţă în
rol secundar la Festivalul de Film al Olandei
Miercuri
3 iunie
ARTA
10:00 Tsotsi
(Marea Britanie, Africa, 2005)
Regia: Gavin Hood
Cu: Presley Chweneyagae, Terry Pheto
Premii şi festivaluri: Premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film
Străin in 2006
17:30 Acnee
Acne
(Uruguay, Spania, Mexic, SUA,
2007) Regia: Federico Veiroj
Cu: Yoel Berovici, Ana Julia Catalá
Premii şi festivaluri: Grand Coral la Festivalul de Film de la
Havana 2008, Premiul TVE la Festivalul de la San Sebastian 2007
Joi
4 iunie
REPUBLICA
10:00 Dunya & Desie
(Olanda, Maroc, 2008)
Regia: Dana Nechustan
Cu: Maryam Hassouni, Eva van de Wijdeven
Premii şi festivaluri: Premiul publicului la Festivalul de Film de la
Sarajevo 2008
*Actrița va fi prezentă la spectacol
ARTA
17:00 Magn us
(Estonia - Marea Britanie, 2007)
Regia: Kadri Kousaar
Cu: Anu Aaremäe, Piret Avila, Hellar Bergmann
Premii şi festivaluri: Golden Lilly la Festivalul de Film Wiesbaden
goEast 2008
Vineri
5 iunie REPUBLICA
10:00 Whale Rider
(Noua Zeelandă – Germania, 2002)
Regia: Niki Caro
Cu: Keisha Castle-Hughes, Rawiri Paratene
Premii şi festivaluri: Premiul Copiilor la Premiile BAFTA din
2003, Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Film de la
Rotterdam în 2003
ARTA
17:00 Fruct ul interzis
Forbidden Fruit
(Finlanda, 2009)
Regia: Dome Karukoski
Cu: Marjut Maristo, Amanda Pilke, Malla Mamivaara
Premii şi festivaluri: selecţionat în competiţia oficială a
Festivalului Internaţional de Film de la Goteborg
*Regizorul va fi prezent la spectacol
Sâmbătă
6 iunie
REPUBLICA
10:00 Fiul vânător ului de şoimi
Die Stimme des Adlers
(Suedia – Germania, 2009)
Regia: Rene Bo Hansen
Cu: Asilbek Badelkhan, Serikbai Khulan
ARTA
17:00 PA-RA-DA
(Italia-Franţa-România, 2008)
Regia: Marco Pontecorvo
Cu: Evita Ciri, Jalil Lespert, Robert Valeanu, Gabriel Rauta
Premii şi festivaluri: Premiul publicului la Festivalul Mar del
Plata, Menţiune Specială la Festivalul de Film de la Veneţia 2008
Duminică
7 iunie
REPU BLICA
13:00 Scrisoare regelui
The Letter for The King
(Olanda, 2008)
Regia: Pieter Verhoeff
Cu: Yannick van de Velde, Quinten Schram, Hanna Schwamborn
Chiar e musai, vorba ardeleanului, să le oferiţi acest dar picilor dumneavoastră. Până la urmă e un program educaţional, un film bun poate fi echivalentul unei cărţi.
Lăsaţi copiii să vină la TIFF!