Jan
31
Din nou pe forum!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | 12 Comments
De câteva zile s-a redeschis forumul de pe etajul 6 pentru candidații la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în speță. Dar și pentru cei care vor să experimenteze o română curată, tratată de toate neroziile messolingvisticii. Dacă vreți să aflați mai multe, nu ezitați:http://etajul6.ro/fjscnews/inscriere-in-forumul-fjsc (asta e prima etapă!). Anul viitor poate devenim colegi!
Acum eu nu o să fac elogiul umilinței și să afirm că fără forum nu auzisem de diacritice sau de poziționarea virgulelor. Ar fi fost trist dacă ar fi fost așa! Însă pot afirma că am tot ce am învățat de acolo mi-a folosit în mod real, că am deprins unele ,,șmecherii” în ceea ce privește compoziția unui text, dezvoltarea argumentelor etc. Sunt mândră că am fost în primii cinci admiși, în condițiile în care nu inclusiv în preziua examenului am participat activ la munca agrară (ce să-i faci!) din ferma părinților și că nu am avut deloc răgaz de învățătură
Sincer, dincolo de toate astea, datorită acestui forum am cunoscut persoane extraordinare. De trei dintre ele m-am apropiat în mod deosebit. Aș vrea să zic că mi-am făcut o căruță de prieteni, dar nu pot minți, ba dimpotrivă în spatele unor avataruri drăguțe am descoperit apoi caractere execrabile.
Să revin la cele trei persoane… Una mă ajută mereu și acum la tot ce ține de partea tehnică (de fapt așa am și intrat în contact cu Anda. Eu nu știam cum să postez texte, ea mi-a tot explicat, a reușit într-un final!), la ea totul are soluție și se termină ca-n basme. Pe cealaltă mândră aleg să o descriu în câteva cuvinte aiurite, căci D. e complicată: corectă, tranșantă când o merit, empatică când îi cer vreun sfat, cea mai bună parteneră la savurat cafele. M-a impresionat când mi-a scris că s-a bucurat sincer că totul a avut o finalitate mai mult decât foarte bună în cazul meu. Știu că la ea pot apela oricând, având certitudinea că nu mi se va închide ușa în nas.
De băiatul din spatele uni avatar pietrificat aș avea cel mai mult de scris, poate și pentru că țin foarte mult la el. Odată cu prietenia noastră, mi s-a confirmat faptul că Dumnezeu îți aduce uneori în cale oameni deosebiți, de la care ai ce să înveți, care lasă totul deoparte dacă consideră că îți pot fi utili. Nu am întâlnit decât la mama un spirit de sacrificiu atât de mare!
Am ales să vorbesc despre cei trei forumiști dragi, deoarece ei sunt cel mai mare câștig pentru mine în ultima experienței și vechimii acumulate la etajul6.com. Am convingerea că Anda îmi va cânta și peste 30 de ani Dorul Mariei Radu fără să mă întrebe de ce doar pe asta o vreau, că D. va ajunge undeva acolo în linia întâi, a greilor în domeniu și că și atunci va avea timp să stea la taclale cu mine. Cât despre ultima persoană, cu siguranță nu îi voi refuza vreo invitație prin parc nici peste 30 de ani, chiar de ar fi să sufăr cel mai crunt frig pe care l-am îndurat vreodată.
Iubesc forumul ăsta pentru oamenii lui. Și pentru că mi-a oferit o șansă în care nici eu nu mai credeam în ultimele două luni când nu mai aveam net. Să vă fie de folos și vouă, candidaților!
Jan
14
Astăzi, pe 14 ianuarie, românii de peste Prut sărbătoresc Anul Nou. Cum m-am contagiat și eu din veselia lor, m-am hotărât să îmi fac ,,cernerea de an”, adică o retrospectivă a anului 2009, unul dintre cele mai bune ale existenței mele. Asta în fața unui pahar cu vin.
Acum un an și 14 zile ciocneam un pahar, și încă unul de șampanie în Irlanda, înconjurată de o familie frumoasă, cu multe mătuși cărora le pierd numărul. Am mâncat tort de stafide, am dansat pe muzică irlandeză, am băut whisky și am pregătit cea mai bună irish coffee pe care sunt eu capabilă să o prepar.
La miezul nopții, mi-am dorit sănătate, dar a fost și dorința deloc timidă de a intra la FJSC, poate și la master, de a fi alături de cei dragi, de a mă întoarce acasă, deși trăiam într-un decor de poveste, cu copii, ponei, verdeață chiar și de 1 ianuarie, bucurie. Toate s-au rânduit, a fost un an al schimbărilor, unul în care am venit la București, mi-am făcut prieteni noi, m-am pricopsit cu o colegă de cameră la care țin mult și care îmi e ca o soră. De asta a fost un an bun. De asta și pentru toate lucrurile frumoase pe care, poate nu le-am conștientizat.
A, e deja 24, am terminat vinul și vă urez la toți ,,La mulți ani!”. Mă duc să petrec…
Jan
11
Azi și ieri, tot plimbându-mă cu metroul în scopuri utilitare, am surprins fărâme de conversațiuni dintre madame dornice de mari transformări. Cum bine am intuit inițial, dumnealor se îndreptau cu pași repezi spre Rin Grand Hotel din Vitan pentru castingul unei celebre măcelării. Se voiau frumoase și cu asta am spus tot. Una mai negricioasă se arăta chiar dispusă de ,,perversiuni sextuale” cu V. Slav în schimbul facilitării unei acceptări în emisiune. Ei, aici eram pe aceeași lungime de undă herțiană!
Am văzut șase potențiale participante, care, iertată-mi fie obrăznicia, aveau șanse mari de a fi văzute la TV. Eu sunt de acord cu inițiativa unora de a-și regăsi frumusețea sau de a o corecta pe Mama Natură. Însă, de multe ori cred că frumusețea e foarte greu de întreținut, fie ea și în variantă second-hand. Adică e destul de greu să te pensezi acasă după ce scapi din mâinile stiliștilor, să te machiezi de una singură într-un mod profesionist, și ce te faci când efectele detartrajului sau ale albirii se duc pe apa sâmbetei?! Rămâne de văzut. De controarele postoperatorii nu mai aduc vorba, căci treburile se complică.
Cert e că atunci când operațiile estetice nu sunt un moft, ci o necesitate, un asemenea format devine o mare șansă pentru multe dintre noi.
Dec
16
15 DECEMBRIE- A DAY TO REMEMBER!
De mult nu am mai avut o zi atât de frumoasă!
M-am trezit în aromă de cafea, am prins prima ninsoare şi am luat primul 10 la un examen! Am avut ore până la 20 şi nu m-am plictisit deloc, e drept că din topul celor şapte profesori cu atitudine, realizat de Esquire, eu am parte de doi dascăli grozavi. Uitasem, plec şi în tabără vacanţa asta- Herculane sau Felix, o să văd eu…În sfârşit, simt că decizia de a veni la Bucureşti a fost una inspirată pentru că am de la cine învăţa lucruri interesante, expuse captivant. Ei, când te gândeşti că ninsoarea poate aduce uneori şi fericirea cu ea…
Dec
13
V-aţi împiedicat vreodată de-o păpădie?
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Stresată de ale mele toate atribuţii care îmi revin şi în calitate de masterandă (că, deh, din şase proiecte la master etc., nu am scris şi nu m-am documentat pentru niciunul), mi-am umplut timpul ca pe o gogoaşă cu mere, cu plimbări şi răsfoiri de ziare.
Privind zeci de ştrumfi plini de idei pentru cadouri (,,Mami, vreau şi setul de rujuri Hannah Montana! ACUM!”), mi-am amintit că s-a cam învârtit roata şi că, pentru a fi recunoscătoare şi anul ăsta, le voi lua câte ceva alor mei. Mă simt goală dacă nu fac cadouri, ştiu că e absurd să găsesc pretexte sau ocazii de a oferi ceva, dar…Crăciunul e cea mai bună ocazie. Faza e că eu sunt openmind şi îmi place să primesc cadouri oricând (vaiiiiiii, câtă vanitate!), dar ce te faci cu cei care aşteaptă de la tine atenţii de sărbători?! Ei, de asta o să caut o eşarfă pentru mama, o curea din piele pentru tata şi…dacă iau o tabără şcolară la Voineasa, i-o livrez lui sis.
În timp ce mă uitam la procedurile pentru obţinerea unui bilet de tabără, am găsit o rubrică în Evenimentul Zilei care mi-a scăpat până în momentul cu pricina. Cert e că azi-noapte, m-am culcat pe la 3.00 sau 4.00 din cauza unor poveşti cu oameni mici sub genericul Copii cuminţi. Măi, acum trebuie să recunosc, că valoarea acestor pseudoarticole e nulă din punct de vedere jurnalistic, dar…mie îmi plac şi mă prind în perioada asta (apropo, de pe 15 începe să ningă!). În plus, e o campanie de promovare a…cuminţeniei. Eu una aş vrea un copil ştrengar, care să mă contrazică (adică să aibă spirit polemic din faşă) şi să fie cu minte.
După cum spuneam, am făcut cunoştinţă cu un mic Casanova care e un crai de Tâmpa în miniatură- Băiatul pe care vor să-l pupe fetele, cu două mămăruţe care se iubesc ca ,,sarea-n bucate” (Citat oficial al surorii mai mari: „Ne batem tot timpul, ne certăm, Bianca e obraznică pentru că ţipă. Ea îmi dă o bătaie de nu mă văd, nu mă apropii de ea. Cu jucăriile nu avem probleme, le împărţim pe toate, mai puţin ursul pe care l-a primit acum cadou. Bianca e răsfăţată, aşa e ea, eu o las să se joace. Când am văzut-o prima dată, la maternitate, am zis «Ce e cu urâta asta?», însă am început să am grijă de ea când a împlinit 2 ani”), cu o mică Cruella de Vil, cu un Superman care a intrat în cuşca papagalului sau cu medicul Mătasă, neoficial doctorul de injecţii.
Personal, mi-a atras atenţia povestea unui mic fotbalist care s-a împiedicat de o…păpădie şi care foloseşte de multe ori balconul pe post de stadion. La doi ani şi jumătate, ştrengarul a fost dus de tatăl său să vadă un meci de fotbal. Când a încercat să alerge după minge, s-a împiedicat de firul de păpădie şi a început să culeagă florile:).
Nu am avut intenţia de a realiza Revista Presei pentru copii, ci am vrut doar să stârnesc curiozitatea unora vizavi de lumea creativă a celor mici. Modul lor de a se raporta la viaţă, la greutăţi (fie şi sub forma unei…păpădii) mă învaţă că e interesant să vezi adeseori jumătatea plină a paharului. Sper ca până la sesiune să devin ,,fetiţa care se juca cu proiectele întocmai ca un cub rubic” şi să mai şi nimeresc culorile, adică să îmi iasă totul bine. M-am săturat de oameni care plâng din cauza unor note mici sau a faptului că nu arată ca Menghia.
Nov
23
Se anunţă o finală pe cinste. Să vedem care pe care va învinge: Băsescu sau Geoană. L-aş fi susţinut cu dragă inimă pe George Clooney al României, pe numele lui Eduard Manole, dar…paradisul ni s-a refuzat (distinsul are un blog oficial pe unde zburdă păsări flamingo şi curg râuri de miere şi lapte).
Mai în glumă, mai în serios, am surprins o discuţie pe la metrou. O studentă le arăta un ziar cu rezultatele alegerilor unor colegi francezi care nu ştiau nicio iotă de română. Fata le-a explicat clasamentul, background-ul politic al celor doi finalişti, cu menţiunea: ,,Chaque etudiant a vote pour Crin Antonescu!” Aşa o fi?
Oct
31
Alohaaaa! Go, baby, go, baby go…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | 18 Comments
După lupte seculare care au durat o vară, îmi reiau butoanele şi storc din creieri subiecte pentru blogul care este! Noutăţi, vă rog! Avem, avem, cum să nu… Pe scurt, am lăsat Irlanda deoparte şi cu căţel, cu purcel, niscai bagaje şi multă energie am aterizat direct la linia 9, în Gara de Nord. De acolo, în grupa 9, la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare, direct în inima târgului. De fapt, apendice, mai pe la periferie, dacă mă gândesc că sediul principal al facultăţii e în Leu.
Şi plouă, şi e frig, şi mai încurc câteodată liniile la metrou, şi mă trezesc dimineaţă, şi…e frumos! Nu m-aş putea imagina într-un alt context, îmi place şi Bucureştiul, şi camera de cămin, şi colega mea de cameră care îmi citeşte seara în franceză din Char sau Tournier. Îmi tremură degetele de la piciorul stâng când dau de câte-o haită de maidanezi pe aleile complexului, strâng din dinţi şi îmi spun în gând: ,,Scapi şi de data asta! Nu te muşcă!”. Cred că am talent de Mama Omida, încă nu m-a încolţit niciun câine. Mi-am luat cu mine şi cartea de ghicit în cafea, pe care o folosesc doar în ,,situaţiuni” extraordinare în ceea ce mă priveşte sau pentru grupuri în plen (mai ghicesc pentru amici, aşa mai în glumă. Sau în serios). În ultimul an, am apelat la ea de două ori: când am dat examen la Jurna şi la Litere. Şi, apud catastif, am avut parte de ,,succesuri neaşteptate”. Să recapitulăm traiectoria a câte una bucată succes:
Evidenţă drumuri: iulie- septembrie 2009
IULIE:
1. Dublin- Bucureşti
2. Bucureşti- Vatra Dornei (drumul spre casă…)
3. Vatra Dornei- Bucureşti (înscriere Jurnalism) şi retur
4. idem (examen)
5. idem (confirmare loc)
SEPTEMBRIE:
Drumurile mele toate din iulie (Pam! Pam!), plus bonus încă trei, pentru şedinţa publică pentru obţinerea unui loc la cămin şi venirea propriu-zisă la facultate. De fiecare dată, pentru a bruia sunetele emise de ceilalţi călători din compartiment (am nimerit bine de tot: ba cu bebeluşi, ba cu bătrânei cu paporniţe burduşite cu Săniuţa. Seminţa de pe banchetă, o variantă de-ale cireşii de pe tort, a reprezentat-o compania unui pui de ciobănesc mioritic, lăţos şi plângăcios care a trecut cu bine şi de supracontrol), am ascultat muzică. Ştiu pe de rost versurile din Go, baby, go baby go (Don’t Upset The Rhythm!)- Noisettes.
Aşa-i că nu aţi fi rezistat?!:) Sunt un homo viator (om călător) autentic, cum ar spune literaţii.
Habar nu am cât de mult mi se potriveşte ceea ce fac, însă sunt hotărâtă să ,,fur” câte ceva de la fiecare profesor de-ai mei. Şi am ce învăţa, nu mă plâng! Toată floarea cea aleasă din media urcă scările odată cu noi până la etajul 6 atunci când nu funcţionează liftul. Nu pleacă, ci stă cu noi şi îşi face treaba.
Totodată, mă îndeletnicesc şi cu alde Bolintineanu, Asachi, Ienăchiţă Văcărescu sau teoria literaturii. Pentru am fi supliciul dulce-amărui ca dulceaţa de rubarbă din borcanele ţinute sub masă, am rămas şi la Litere. M-am transformat într-un Speedy Gonzales, cu o mie de chestiuni de dus la liman într-o singură zi. Râd câteodată de una singură: ce mă învaţă unii, încearcă ceilalţi să-mi explice să evit. Sper să dovedesc valoarea de falsitate (cum ar spune profu’ de logică din liceu) a proverbului: ,,Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul!”. Sper să prind unul măcar de vârful cozii.
Pupicos şi vă vând un pont:
Răsfoind un ziar în autobuz pentru PACT (Presă şi Actualitate), am descoperit o chestie ,,fâşneaţă”. Umblă vorba prin târg că magazinele Fiscului sunt la mare căutare printre studenţi. Marfa confiscată e vândută la preţuri acceptabile (a se citi ,,mai moca”). Pentru a pune ochii pe ceva, o ocheadă aici.
Vă dau şi adresa: str. Dimitrie Gerota, nr. 13, sect. 2, Bucureşti.
Have a nice shopping!
Jun
13
Pupic virtual
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Dragoste în vremea crizei porcine. Măsuri de precauţie: pupic prin telefon!
Situaţii ipotetice:
Un crai dâmboviţean : Baby, dă-mi un glamourous pupic prin bijuteria ta, Vertu!
Un ţăran: Fănico (aici e apelativ variabil), ia pupî-mî tu prin tilifon!
Un manelist: Gagico, ia bagă un pup pe diamantul ăsta de ‘jde mii de parai!
Un literat:
Sărută-mi fruntea, telefonul şi gândurile rele / Şi toate îndoielile să moară / În loc vor naşte visurile mele / De viaţă nouă şi de primăvară.
Un poliţist: Fata mea te amendez, te amendez, dacă nu mă pupi mai sus de epolet!
Jun
8
E BAi!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Sugestii de lectură: E bai! Eba-i!
Românii şi-au desemnat ieri reprezentanţii în Parlamentul European. Becali, Eba, Corneliu Vadim Tudor (CVT ar putea fi şi o prescurtare de la CuVânTul sau de la omul-partid). Fiecare a mizat în lupta asta electorală pe ce-a ştiut mai bine. Episodul cu închisoarea în cazul lui Becali i-a crescut popularitatea acestuia în rândul populaţiei. Eba a renunţat pentru o perioadă la outfit-urile à la pitzi şi la tocurile înalte pe care le poartă cu nonşalanţă pe podiumurile de modă şi s-a erijat în victima oboselii (secvenţa vânătaia buclucaşă, aducătoare de notorietate). Cel din urmă în prezentarea noastră a scos din teacă ce avea mai de preţ: discursul demagogic. De data asta, i-a ieşit.
Ar fi interesant să mai existe un Caragiale contemporan pentru a filtra în stilu-i binecunoscut realitatea politică românească. Acum ar putea rescrie cel puţin Triumful talentului. Eba e frumoasă (e drept, că după mult efort din partea chirurgilor esteticieni), Becali are darul de a face bani şi de a ieşi în evidenţă, iar Vadim e un bun orator. Probabil ar ieşi opere mai stufoase şi mult mai pline de nerv decât O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului, Politică şi delicateţă etc. Că tot suntem pe teren minat, nu ştiu câţi aţi răsfoit piesa Gogoşi a lui nea’ Iancu. În rolurile principale:
Gogoşi I- Cocoana Tarşiţa: Elena Băsescu
Gogoşi II- Domnul X, patriot (şi guraliv, adăugăm noi): Corneliu Vadim Tudor
Gogoşi III- Noul Gogoşar: Gigi Becali
Sunt ai noştri, ne-au oferit gogoşi destule, ni i-am ales, mergem cu ei înainte, chiar şi în ograda europeană.:)
LE: Sunt doar trei exemple. Majoritatea celorlalţi aleşi nu e mai brează, cred eu.
May
31
Lauri, laude şi lacrimi. Absolvenţilor, e timpul vostru!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
O vorbă din bătrâni ne învaţă că toamna se numără bobocii. Adevărat! Dar să vedem ce putem contoriza şi în celelalte anotimpuri. Ce ziceţi, mă ajutaţi?
După toamnă vine frigul şi îngheţul aduse la pachet de iarnă- Să vedem? Contorizaţi gradele? Eu număr fulgii de zăpadă. 
Primăvara- cadourile primite de 1 şi 8 Martie. Ştiu, e cam materialistă perspectiva!
Vara- îmi aduc aminte de anii mei care se adună. Dar vara, prin excelenţă, e vremea tocilor şi a robelor, e timpul absolvenţilor!
Am absolvit acum un an, în luna lui mai. S-a terminat un vis născut din Litere. Nu mai ţin minte toate detaliile, dar îmi amintesc stările mele interioare fluctuante. Ştiu că am tras o smiorcăială de dimineaţă. Timp de o săptămână mi-am convins părinţii că sunt matură, ,,rece” la dulcegării, nerăbdătoare să isprăvesc treaba. I-am rugat să nu vină la festivitate pentru că evenimentul în sine nu valorează pentru mine mai mult de două cepe degerate. Apoi am ţinut să trec în revistă toate detaliile tehnice iminente: oboseala, deplasarea cu trenul, faptul că nu voi avea timp de ei etc. Cred că am jucat bine, nu au venit. Ei, am sfârşit prin a mă simţi teribil de singură. Erau unii adunaţi cu tot blocul, mătuşi de gradul doi şi bunicuţe gata să leşine când şi-au văzut odraslele costumate în pelerine negre, ,,draculeşti”.
Un moment tragi-comic: ştiu că trebuia să înceapă ceremonia şi eu intram a doua (da, sunt o struţo-cămilă înaltă!). M-am tot fâstâcit şi nu aveam cui să-mi las geanta. Era una model XXL, maro, nu se asorta nicicum la croiala şi culoarea robei. M-am uitat în stânga: nimeni cunoscut. Apoi în dreapta, la fel. Intram într-un minut. Atunci fratele unei colege de la o altă grupă a venit să-i facă o poză frăţească tinerei absolvente. Intram. Atunci i-am aşezat geanta în braţe tipului şi i-am mulţumit anticipat. Bună mişcare, nu? Am sărit peste un preludiu al bunelor maniere.
Am executat cu paşi tremurânzi Marşul lui Radetzki, iar sala aplauda sacadat, respectând întocmai formula ritmică a melodiei- trei anapeşti şi un iamb.
Mă rog, marşul robelor a fost însoţit de bliţuri, urale, priviri admirative. Au urmat speech-urile profesorilor, deloc plictisitoare. Unii au făcut reclamă mascată la oferta de master, dar e normal să îţi prezinţi marfa într-un ambalaj cât mai colorat şi atractiv. Cel mai mult mi-a plăcut prelegerea tutoarei de an. Aceasta a ţinut să facă ultimul act de prezenţă într-un mod inedit, aş zice. Ne-a prezentat în faţa celorlalţi. Îmi amintesc exact ordinea: Corina, eu şi Ioana, prietene la cataramă în facultate. Hmm, a spus despre mine că trăiesc ca într-un mare text. Acum e destul de sărac în figuri de stil sau expresivitate, sper să devină captivant din toamnă.
Ni s-au dat sfaturi de viaţă şi cred că astea rămân cele mai frumoase amintiri. Tot la capitolul ăsta e şi momentul în care am primit o floare (ca toate colegele mele, de altfel) de la ,,cel mai sexy bărbat în viaţă” (aşa l-am botezat eu şi apoi nickname-ul a fost repede adoptat şi de ceilalţi), profesorul nostru de literatură (nu vă spun care!). Când m-a pupat i-am spus că am aşteptat trei ani momentul ăsta…Normal că a zâmbit şăgalnic, e un bărbat conştient de sex-appeal-ul şi inteligenţa lui.
Mi-a plăcut mult blambureala postfestum când se încurcau mai toţi colegii în recuperarea tocilor. Unii, mai prudenţi, aveau deja bileţelul salvator lipit de căptuşeală. M-am simţit oarecum tristă că s-a terminat atât de repede, încă susţin vechiul regim de învăţământ de patru ani. Odată au fost chiar cinci.
După florile primite de la nişte amici comuni (mie şi prietenelor mele), mi-am recuperat şi geanta.:) Interesant e că în seara aia am primit un mesaj de la băiatul respectiv. Să-mi fi cotrobăit printre catrafuse, oare? Nu am avut grija asta, totul- lacrimi, emoţii, nostalgii- s-a stins cu bere şi pizza în garsoniera celor mai buni prieteni ai mei din facultate, cuplul C&C.
Asta e povestea mea, dar fiecare absolvent de facultate are una, mai frumoasă, asezonată cu baloane şi confeti. Să trăiţi, oameni mari, de abia acum începe stresul! Felicitări!
NUMELE MARI se formează cu LITERE!
