Dec
13
Stresată de ale mele toate atribuţii care îmi revin şi în calitate de masterandă (că, deh, din şase proiecte la master etc., nu am scris şi nu m-am documentat pentru niciunul), mi-am umplut timpul ca pe o gogoaşă cu mere, cu plimbări şi răsfoiri de ziare.
Privind zeci de ştrumfi plini de idei pentru cadouri (,,Mami, vreau şi setul de rujuri Hannah Montana! ACUM!”), mi-am amintit că s-a cam învârtit roata şi că, pentru a fi recunoscătoare şi anul ăsta, le voi lua câte ceva alor mei. Mă simt goală dacă nu fac cadouri, ştiu că e absurd să găsesc pretexte sau ocazii de a oferi ceva, dar…Crăciunul e cea mai bună ocazie. Faza e că eu sunt openmind şi îmi place să primesc cadouri oricând (vaiiiiiii, câtă vanitate!), dar ce te faci cu cei care aşteaptă de la tine atenţii de sărbători?! Ei, de asta o să caut o eşarfă pentru mama, o curea din piele pentru tata şi…dacă iau o tabără şcolară la Voineasa, i-o livrez lui sis.
În timp ce mă uitam la procedurile pentru obţinerea unui bilet de tabără, am găsit o rubrică în Evenimentul Zilei care mi-a scăpat până în momentul cu pricina. Cert e că azi-noapte, m-am culcat pe la 3.00 sau 4.00 din cauza unor poveşti cu oameni mici sub genericul Copii cuminţi. Măi, acum trebuie să recunosc, că valoarea acestor pseudoarticole e nulă din punct de vedere jurnalistic, dar…mie îmi plac şi mă prind în perioada asta (apropo, de pe 15 începe să ningă!). În plus, e o campanie de promovare a…cuminţeniei. Eu una aş vrea un copil ştrengar, care să mă contrazică (adică să aibă spirit polemic din faşă) şi să fie cu minte.
După cum spuneam, am făcut cunoştinţă cu un mic Casanova care e un crai de Tâmpa în miniatură- Băiatul pe care vor să-l pupe fetele, cu două mămăruţe care se iubesc ca ,,sarea-n bucate” (Citat oficial al surorii mai mari: „Ne batem tot timpul, ne certăm, Bianca e obraznică pentru că ţipă. Ea îmi dă o bătaie de nu mă văd, nu mă apropii de ea. Cu jucăriile nu avem probleme, le împărţim pe toate, mai puţin ursul pe care l-a primit acum cadou. Bianca e răsfăţată, aşa e ea, eu o las să se joace. Când am văzut-o prima dată, la maternitate, am zis «Ce e cu urâta asta?», însă am început să am grijă de ea când a împlinit 2 ani”), cu o mică Cruella de Vil, cu un Superman care a intrat în cuşca papagalului sau cu medicul Mătasă, neoficial doctorul de injecţii.
Personal, mi-a atras atenţia povestea unui mic fotbalist care s-a împiedicat de o…păpădie şi care foloseşte de multe ori balconul pe post de stadion. La doi ani şi jumătate, ştrengarul a fost dus de tatăl său să vadă un meci de fotbal. Când a încercat să alerge după minge, s-a împiedicat de firul de păpădie şi a început să culeagă florile:).
Nu am avut intenţia de a realiza Revista Presei pentru copii, ci am vrut doar să stârnesc curiozitatea unora vizavi de lumea creativă a celor mici. Modul lor de a se raporta la viaţă, la greutăţi (fie şi sub forma unei…păpădii) mă învaţă că e interesant să vezi adeseori jumătatea plină a paharului. Sper ca până la sesiune să devin ,,fetiţa care se juca cu proiectele întocmai ca un cub rubic” şi să mai şi nimeresc culorile, adică să îmi iasă totul bine. M-am săturat de oameni care plâng din cauza unor note mici sau a faptului că nu arată ca Menghia.
Comments
Leave a Reply