După lupte seculare care au durat o vară, îmi reiau butoanele şi storc din creieri subiecte pentru blogul care este! Noutăţi, vă rog! Avem, avem, cum să nu… Pe scurt, am lăsat Irlanda deoparte şi cu căţel, cu purcel, niscai bagaje şi multă energie am aterizat direct la linia 9, în Gara de Nord. De acolo, în grupa 9, la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare, direct în inima târgului. De fapt, apendice, mai pe la periferie, dacă mă gândesc că sediul principal al facultăţii e în Leu.

Şi plouă, şi e frig, şi mai încurc câteodată liniile la metrou, şi mă trezesc dimineaţă, şi…e frumos! Nu m-aş putea imagina într-un alt context, îmi place şi Bucureştiul, şi camera de cămin, şi colega mea de cameră care îmi citeşte seara în franceză din Char sau Tournier. Îmi tremură degetele de la piciorul stâng când dau de câte-o haită de maidanezi pe aleile complexului, strâng din dinţi şi îmi spun în gând: ,,Scapi şi de data asta! Nu te muşcă!”. Cred că am talent de Mama Omida, încă nu m-a încolţit niciun câine. Mi-am luat cu mine şi cartea de ghicit în cafea, pe care o folosesc doar în ,,situaţiuni” extraordinare în ceea ce mă priveşte sau pentru grupuri în plen (mai ghicesc pentru amici, aşa mai în glumă. Sau în serios). În ultimul an, am apelat la ea de două ori: când am dat examen la Jurna şi la Litere. Şi, apud catastif, am avut parte de ,,succesuri neaşteptate”. Să recapitulăm traiectoria a câte una bucată succes:

Evidenţă drumuri: iulie- septembrie 2009

IULIE:

1. Dublin- Bucureşti

2. Bucureşti- Vatra Dornei (drumul spre casă…)

3. Vatra Dornei- Bucureşti (înscriere Jurnalism) şi retur

4. idem (examen)

5. idem (confirmare loc)

SEPTEMBRIE:

Drumurile mele toate din iulie (Pam! Pam!), plus bonus încă trei, pentru şedinţa publică pentru obţinerea unui loc la cămin şi venirea propriu-zisă la facultate.  De fiecare dată, pentru a bruia sunetele emise de ceilalţi călători din compartiment (am nimerit bine de tot: ba cu bebeluşi, ba cu bătrânei cu paporniţe burduşite cu Săniuţa. Seminţa de pe banchetă, o variantă de-ale cireşii de pe tort, a reprezentat-o compania unui pui de ciobănesc mioritic, lăţos şi plângăcios care a trecut cu bine şi de supracontrol), am ascultat muzică. Ştiu pe de rost versurile din Go, baby, go baby go (Don’t Upset The Rhythm!)- Noisettes.

Aşa-i că nu aţi fi rezistat?!:) Sunt un homo viator (om călător) autentic, cum ar spune literaţii.

Habar nu am cât de mult mi se potriveşte ceea ce fac, însă sunt hotărâtă să ,,fur” câte ceva de la fiecare profesor de-ai mei. Şi am ce învăţa, nu mă plâng! Toată floarea cea aleasă din media urcă scările odată cu noi până la etajul 6 atunci când nu funcţionează liftul. Nu pleacă, ci stă cu noi şi îşi face treaba.

Totodată, mă îndeletnicesc şi cu alde Bolintineanu, Asachi, Ienăchiţă Văcărescu sau teoria literaturii. Pentru am fi supliciul dulce-amărui ca dulceaţa de rubarbă din borcanele ţinute sub masă, am rămas şi la Litere. M-am transformat într-un Speedy Gonzales, cu o mie de chestiuni de dus la liman într-o singură zi. Râd câteodată de una singură: ce mă învaţă unii, încearcă ceilalţi să-mi explice să evit. Sper să dovedesc valoarea de falsitate (cum ar spune profu’ de logică din liceu) a proverbului: ,,Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul!”. Sper să prind unul măcar de vârful cozii.

Pupicos şi vă vând un pont:

Răsfoind un ziar în autobuz pentru PACT (Presă şi Actualitate), am descoperit o chestie ,,fâşneaţă”. Umblă vorba prin târg că magazinele Fiscului sunt la mare căutare printre studenţi. Marfa confiscată e vândută la preţuri acceptabile (a se citi ,,mai moca”). Pentru a pune ochii pe ceva, o ocheadă aici.

Vă dau şi adresa: str. Dimitrie Gerota, nr. 13, sect. 2, Bucureşti.

Have a nice shopping!

  • Etichete

  • Comentarii recente

  • Dacă azi n-am scris, trage-mă de ciuf!

    October 2009
    M T W T F S S
    « Jun   Nov »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031