May
31
Lauri, laude şi lacrimi. Absolvenţilor, e timpul vostru!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
O vorbă din bătrâni ne învaţă că toamna se numără bobocii. Adevărat! Dar să vedem ce putem contoriza şi în celelalte anotimpuri. Ce ziceţi, mă ajutaţi?
După toamnă vine frigul şi îngheţul aduse la pachet de iarnă- Să vedem? Contorizaţi gradele? Eu număr fulgii de zăpadă. 
Primăvara- cadourile primite de 1 şi 8 Martie. Ştiu, e cam materialistă perspectiva!
Vara- îmi aduc aminte de anii mei care se adună. Dar vara, prin excelenţă, e vremea tocilor şi a robelor, e timpul absolvenţilor!
Am absolvit acum un an, în luna lui mai. S-a terminat un vis născut din Litere. Nu mai ţin minte toate detaliile, dar îmi amintesc stările mele interioare fluctuante. Ştiu că am tras o smiorcăială de dimineaţă. Timp de o săptămână mi-am convins părinţii că sunt matură, ,,rece” la dulcegării, nerăbdătoare să isprăvesc treaba. I-am rugat să nu vină la festivitate pentru că evenimentul în sine nu valorează pentru mine mai mult de două cepe degerate. Apoi am ţinut să trec în revistă toate detaliile tehnice iminente: oboseala, deplasarea cu trenul, faptul că nu voi avea timp de ei etc. Cred că am jucat bine, nu au venit. Ei, am sfârşit prin a mă simţi teribil de singură. Erau unii adunaţi cu tot blocul, mătuşi de gradul doi şi bunicuţe gata să leşine când şi-au văzut odraslele costumate în pelerine negre, ,,draculeşti”.
Un moment tragi-comic: ştiu că trebuia să înceapă ceremonia şi eu intram a doua (da, sunt o struţo-cămilă înaltă!). M-am tot fâstâcit şi nu aveam cui să-mi las geanta. Era una model XXL, maro, nu se asorta nicicum la croiala şi culoarea robei. M-am uitat în stânga: nimeni cunoscut. Apoi în dreapta, la fel. Intram într-un minut. Atunci fratele unei colege de la o altă grupă a venit să-i facă o poză frăţească tinerei absolvente. Intram. Atunci i-am aşezat geanta în braţe tipului şi i-am mulţumit anticipat. Bună mişcare, nu? Am sărit peste un preludiu al bunelor maniere.
Am executat cu paşi tremurânzi Marşul lui Radetzki, iar sala aplauda sacadat, respectând întocmai formula ritmică a melodiei- trei anapeşti şi un iamb.
Mă rog, marşul robelor a fost însoţit de bliţuri, urale, priviri admirative. Au urmat speech-urile profesorilor, deloc plictisitoare. Unii au făcut reclamă mascată la oferta de master, dar e normal să îţi prezinţi marfa într-un ambalaj cât mai colorat şi atractiv. Cel mai mult mi-a plăcut prelegerea tutoarei de an. Aceasta a ţinut să facă ultimul act de prezenţă într-un mod inedit, aş zice. Ne-a prezentat în faţa celorlalţi. Îmi amintesc exact ordinea: Corina, eu şi Ioana, prietene la cataramă în facultate. Hmm, a spus despre mine că trăiesc ca într-un mare text. Acum e destul de sărac în figuri de stil sau expresivitate, sper să devină captivant din toamnă.
Ni s-au dat sfaturi de viaţă şi cred că astea rămân cele mai frumoase amintiri. Tot la capitolul ăsta e şi momentul în care am primit o floare (ca toate colegele mele, de altfel) de la ,,cel mai sexy bărbat în viaţă” (aşa l-am botezat eu şi apoi nickname-ul a fost repede adoptat şi de ceilalţi), profesorul nostru de literatură (nu vă spun care!). Când m-a pupat i-am spus că am aşteptat trei ani momentul ăsta…Normal că a zâmbit şăgalnic, e un bărbat conştient de sex-appeal-ul şi inteligenţa lui.
Mi-a plăcut mult blambureala postfestum când se încurcau mai toţi colegii în recuperarea tocilor. Unii, mai prudenţi, aveau deja bileţelul salvator lipit de căptuşeală. M-am simţit oarecum tristă că s-a terminat atât de repede, încă susţin vechiul regim de învăţământ de patru ani. Odată au fost chiar cinci.
După florile primite de la nişte amici comuni (mie şi prietenelor mele), mi-am recuperat şi geanta.:) Interesant e că în seara aia am primit un mesaj de la băiatul respectiv. Să-mi fi cotrobăit printre catrafuse, oare? Nu am avut grija asta, totul- lacrimi, emoţii, nostalgii- s-a stins cu bere şi pizza în garsoniera celor mai buni prieteni ai mei din facultate, cuplul C&C.
Asta e povestea mea, dar fiecare absolvent de facultate are una, mai frumoasă, asezonată cu baloane şi confeti. Să trăiţi, oameni mari, de abia acum începe stresul! Felicitări!
NUMELE MARI se formează cu LITERE!
May
29
Cu ochii pe două…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | 5 Comments
A se nota în calendar
Oriunde te vei află pe 27 august 2009, la ora 24. 30 (în pat cu iubitul / iubita, în club cu tovarăşii de rele, pe plajă, într-o cameră de cămin, învăţând pentru restanţele din toamnă), nu uita să ridici ochii spre cer. Vor fi două luni pe cer. Planeta Marte va fi cea mai strălucitoare pe cerul înstelat şi va fi la fel de ,,grasă” ca luna plină. Marte se va afla la 34,65 milioane de mile faţă de Terra. Evenimentul se va mai produce în anul 2287. Olala!
Ce ziceţi, ne vom uita la lună împreună? Nu uitaţi, 27 august. Înainte de toate, e un eveniment posibil, dar nu şi probabil. Poate fi o ,,păcăleală marţiană”, bis 2007.
May
28
Femeie bi, vreau ménage à trois cu măgari în călduri!
Filed Under Mare-i grădina Domnului! | 9 Comments
Căutări prin care s-a ajuns la mine pe blog:
magari in calduri- ăştia de unde i-ai mai scos, dragă?
lectia de viata a racului- prea lungă şi plictisitoare, dar niciodată aceeaşi pentru toţi;
horoscop manipulare racului- piei, Satano, vrei să mă manipulezi?
versiune noua brasoveanca sa pupe fata- o poate pupa şi fără dănţuială în prealabil;
al catelea fluturas a zburat- dacă te referi la ăla de sub bikini lui Crudu, ,,aia e!”, că ala e tatuaj şi nu mai poate zbura decât cu bisturiul;
hi 5 ale unor lesbience- nu te pot ajuta, îmi plac bărbaţii;
venea din timpul diez- şi eu vreau cartea asta!
poze care o prind pe loredana chivu in posturi frumoase- trage un raid în Club Babuin şi ai ocazia să o vezi în toată goliciunea ei;
remedi pentru un ratat- când le descoperi să mi le trimiţi şi mie;
peruci roz ieftini de un leu- poate de aţă, la preţul ăsta. Scump, neică, scump!
aura fjsc, a. stan jurnalizm- e la stadiul de vis, din toamnă poate vei avea şi un rezultat;
rochiţă mac- dragă, ai gusturi cam excentrice. Încearcă o rochie “must have” din nailon reciclabil, e mai trendy aşa;
cum să ţi-o tragi în draci- nu la mine, la vecina. Citeşte blogul Alinei Plugaru, poate te luminezi, numai să te ţină;
carte aurola iubirii- nu cred că e mare brânză de capul ei. Citeşte mai bine o Kama Sutra. Try it!
aura în grădina copilăriei- bine că nu în cea a Raiului. Ştiu că e un cântecel hazliu, spor la vocalize!
fără chiloţi- deja s-a lansat moda ,,OTV-ista fără chiloţi”?
femeie bi vreau menage en trois- încearcă la Show-ul Erotic zilele astea, cu siguranţă nu vei rămâne nesatisfăcută!
lecturi hazlii despre ,,oameni aiuriti”- dacă tragi o ocheadă p-acilea, găseşti destule;
aura colega mea- nu era ,,Ea este Dana, colega mea şi vreau diseară să mă…”? Eu nu mai am colegi momentan.
ce parere aveti de futomodele- nu ai vrea să ştii;
racii sunt emoţionali???- ohoho, şi încă cum! Fugi cât mai poţi din calea lor!;
sunt rac cu ascendentul in rac- te-ai nenorocit!
lapte roz cu sange- băiete, te-ai uitat prea atent la James Bond;
vreau sa vorbesc cu femei pe hi5- frumos, mirobolant, jalnic!
o incheiere frumoasa cand se termina pastele- o noapte de amor la tine-n dormitor.
Am instalat drăcia asta de counter (numărătoare pentru ţânci) la două luni după ce am scris primul post. Vă mulţumesc. Dacă la anu’ o să intru cu purcel, cu căţel, în ograda domnului Coman, voi ajunge să scriu muuuuuult mai bine. Promit!
May
27
PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperitcu blană deasă şi moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cumaxilareleputernice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal.
Dincolo de această definiţie rigidă, o felină înseamnă mai mult de atât. Pentru unii ele sunt doar învelşunate devoratoare de şoareci, pentru alţii, fideli parteneri de joacă. Cei trecuţi de prima tinereţe ajung să le considere odrasle nevorbitoare. Că pisicile au şase vieţi, nu mai e un secret. Mâţa mea veterană a răzbit din: două accidente de maşină, trei capcane pregătite special de câtre un vecin, accesele mele de afectivitate excesivă. E în raiul pisicesc acum.
Eu mi-aş dori şi altă pisică, jucăuşă şi flocoasă. Până atunci, mai am de aşteptat…Vouă vă plac miorlăitoarele? Sau mergeţi mai mult pe varianta maidanezilor zburători? Am ales să împart cu voi o poezioară superbă, pe care am învăţat-o în anii copilăriei. Am cam plâns niţel pe la final, dar m-am tratat în timp.
Nichita Stănescu - Balada Motanului
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lunã.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să m tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urma iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşircă acră viu să stea.
“Hei… viaţă, viaţă… ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ…
te uită… zace colo-n şant
motanul mort, motanul mort…”
Sper că v-a plăcut. Până mă voi pricopsi cu un ghemotoc persan, mi-aş dori să văd pisicile Romei. Cuibarite printre ruine, ele sunt hrănite de către turişti sau de către localnicii devotaţi. Purtătoare de purici sau nu, ele duc prin numele lor istoria latină mai departe. Au nume ca Cicero, Titus, Lavinia, Catulus, Cezar, August.
Că tot aminteam de istorie, trec niţel gardul la ezoterisme. Astfel, dacă îţii apare în vis pisica ta, este un avertisment- se va întâmpla ceva rău! Daca este o pisică oarecare problemele sunt mai grave, va trebui să ai grijă la duşmanii de care ştii, dar şi faţă de necunoscuţi. Acest simbol prevesteşte că te vei confrunta cu oameni făţarnici, cu defecte de caracter, viciaţi moral, că ţi se va fura din bunuri sau vei fi linguşita. Pisici mai multe la un loc prevestesc un eveniment neplăcut în familia ta.
De obicei, visele în care apar feline sunt considerate de rău augur. Chiar şi în ceaşca de cafea sau ceai, aceste consideraţii rămân valabile. O să citez din Lemi Gemil Mecari (un fel de David Copperfield al ghicitului în cafea, cărţi de tarot, zaruri) dezlegarea acestui semn: pericol, păcăleală, viclenie ascunsă din partea anturajului. Cu o singură excepţie: ,,pisica, în apropierea unei arcade sau a unui plic e semn de mare noroc şi confort casnic! Dacă visaţi că o trageţi de coadă, mustăţi sau urechi, veţi avea noroc în dragoste”. În concluzie, aveţi grijă ce şi cum visaţi! Salutări pisiceşti, Aura
P.S. : să vă dau şi o pastiluţă de spirulino-râs:)
În clasa a IV-a am studiat geografia României. Învăţătoarea a întrebat un coleg (chiar nu eram eu, aş fi recunoscut) ce înseamnă piscicultură. Răspunsul a venit prompt: ,,creşterea pisicilor”. Pam! Pam!
Santinela de seară:)
May
24
Din categoria: Fă-mă, tată, absolvent(ă)!
Am găsit deunăzi un articol care mi-a atras atenţia. Nu prin scriitura destul de şchioapă, ci prin problematica abordată: industria diplomelor false în învăţământul românesc. Cunosc şi eu vreo trei analfabeţi care s-au trezit cu diplome de bacalaureat, deşi nu au urmat vreun liceu. Sunt total degustată de acest teatru ieftin. Şi e ostentativ de nedrept. Pentru ,,fraierii” care învaţă, fac nopţi albe în sesiuni, investesc bani şi ani în educaţia lor. De exemplu, eu am făcut naveta la liceu timp de patru ani. Am îndurat un frig în iarnă care mă lasă rece şi acum. Iarna, în Bucovina, temperaturile ajung şi la -35 de grade Celsius. Orele începeau la şapte dimineaţa. Aveam mâinile îngheţate, când ajungeam în clasă ni se împărţeau teste, iar eu nu puteam scrie. Uneori nu venea nici autobuzul. Alteori mai oprea câte o maşină, dar portierele erau blocate (îngheţate), nu puteam deschide şi nu aştepta nimeni. Însă odată terminat calvarul, m-am simţit mulţumită. La facultate a fost mult mai frumos şi mai uşor. Am ales Clujul, un oraş occidental, nu am nicio îndoială când afirm asta. Şi unul scump, cu siguranţă. A meritat tot, nu am regrete. Din toamnă, voi relua lupta. De data asta, în doză concentrată.
Nu ştiu ce satisfacţie îl poate încerca pe un imbecil care şi-a cumpărat diploma. Din fericire, cultura rămâne unul dintre puţine lucruri fără preţ. Degeaba eşti absolvent de Geografie când nu şti să spui care e capitala Somaliei (localizarea pe hartă e la pachet cu întrebarea).
Comerţul cu diplome se desfăşoară, mai ales, în centrele universitare mici, în sistemul particular, îndeosebi. Dar nici cel de stat nu face excepţie. Cumpăraţi în draci, fraţilor! Ajungeţi doctori în corupţie şi intoxicaţi-i şi pe alţii cu ignoranţa voastră. Există un risc: chiar dacă aveţi patru diplome nule în buzunarul golit, nu vă prea ajută. Nimeni nu vă va plăti dacă nu ştiţi să vă faceţi treaba. Aleluia!
Articolul de care vă spuneam…
15 mii de diplome si de foi matricole false!
Atata au produs, intr-un superb parteneriat privat-stat, o facultate particulara din Alexandria si o universitate de stat. Autori? Cinci oameni inventivi cum stiu sa fie romanii la foame. Candidatii s-au gandit, cu mintea lor de gospodari, ca nu strica sa aiba o diploma de absolventi ai unor facultati pe care nu stiau sa le localizeze pe harta.
Politistii au descoperit stampilele contrafacute ale unor licee si facultati, zeci de carti de identitate si sute de foi matricole false. Au curs pe acest fagas vreo suta de milioane de euro. E neclar cum au reusit aceasta performanta doar cinci oameni, in numai cativa ani. O dovada ca, daca-si pune in gand, si un intelectual poate deveni la fel de inventiv si de penal ca unii dintre afaceristii din top 300 care au scos bani din piatra seaca.
Reteta cursurilor intensive, brevetata la Facultatile de medicina din Oradea si Iasi ori la fantomatice universitati care au functionat fara autorizatie este complicata, presupune multe falsuri, incepand de la actele candidatului pana la lucrarea de absolventa, insa aveau si room-service, sa se simta clientul bine. Invatacelul putea sa stea acasa chiar si in timpul examenului final, pentru ca putea fi substituit de unul dintre profesorii facultatilor private. Costa doar o mica suma de bani in plus, insa ce nu face omul pentru a ajunge la noi nivele de competenta sau incompetenta profesionala!
In treacat fie spus, afacerea cu pricina seamana ca doua picaturi de apa cu cea a permiselor auto falsificate la Pitesti. Acolo s-a descoperit ca sute de oameni platisera un pret corect pentru un permis care le permitea sa dea cu masina in populatie. Presiunile politice si, pare-se, influenta unor maini invizibile din ministerul de interne au facut ca lista lunga a celor care si-au cumparat permisul cu banul jos, continand si rasunatoare nume de starlete politice, sa fie dosita, si investigatiile sa treneze. Conform statisticilor, posesorii de permise date pe incredere au produs deja cateva sute de accidente in judetul Arges si au omorat aproape 40 de oameni. Nu stim, deocamdata, cati oameni vor fi omorat pana acum medicii care s-au scurs din tiparnita de diplome de la Iasi sau din cea de la Oradea.
Insa dragostea de carte a facut ravagii si printre generalii armatei romane care, zice-se, au primit, in proportie de masa, diplome prefabricate la Universitatea Nationala de Aparare. Hiperdecoratii si galonatii feti-frumosi au ajuns peste noapte doctori, lectori si conferentiari universitari. Au dat, in schimb, cateva sute de euro, dar ce conteaza cand te visezi profesor de drepti si taras la Universitatea de aparare?
De fapt, in Romania nu trebuie sa fii educat, ci titrat. De multa vreme, incompetenta s-a acoperit cu diplome universitare si doctorate inventate. Pentru multi politicieni, cariera politica a fost momentul astral in care si-au desavarsit studiile, au avansat pe scara excelentei universitare, si-au dat doctoratul in regim de fast-food si si-au publicat lucrarile compilate sau plagiate, folosind tiparnitele si fondurile universitare. Unii au facut cariere universitare la fel de fantastice ca si diplomele. Adica in absenta. Facultatile plateau salarii de protectie pe care politicianul si le trecea cochet in declaratia de avere pentru a-si epata, eventual, colegii mai lenesi la carte.
Aceste fraude sunt zgomotele de fond ale unui invatamant tot mai degradat, bun sa dea prestigiu academic unor politicieni, si forta de munca educata tarilor occidentale. Devoalarea acestor scandaluri are loc, in mod simbolic, pe marginea tristelor batai cu frisca dintre reprezentantii guvernului si liderii sindicali din invatamant care vor majorarea salariilor. O bataie din care multi se aleg cu frisca. Mai putin dascalii obisnuiti. Care se aleg cu capul spart de platourile goale.
Last Edit: Mulţumesc persoanei care mi-a postat id-ul pe www.invisible. ro. Îmi pare rău, dar am cu cine vorbi.
May
21
Elenelor, azi e ziua voastră!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi, Liubovul ti ridică, liubovul ti omoarî | Leave a Comment
Urare feministă:
La mulţi ani tuturor Elenelor de pretudindeni! Să aveţi o zi frumoasă, în mireasmă de liliac!
Şi voi, Constantinilor, să le răsfăţaţi.
E bine să ştim mai multe…
Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Împăraţi Constatin şi Elena. Se spune că Împăratul Constantin cel Mare s-a convertit la creştinism după ce, în 312, l-a învins pe Maxentiu purtând însemnul Sfintei Cruci pe scuturile soldaţilor săi, după ce a văzut pe cer o cruce luminoasă pe care scria, în latină, „prin acest semn vei învinge”. La câteva luni, a emis Edictul de la Milan, prin care se acorda deplină libertate creştinismului. Mama lui Constantin, Elena, a răspândit credinţa ortodoxă, ea fiind şi cea datorită căreia s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Iisus.(EZ)
Această sărbătoare e un act de re-legitimarea a simbolului crucii, în bună tradiţie creştină. Un articol informativ, în acest sens, am găsit în Gândul. Alina Alexe a trecut în revistă însemnătatea acestui semn creştin.
Peste două milioane de români îşi serbează astăzi ziua de nume. Ilene şi Constantini învârt astăzi carne pe proţap şi se răcoresc cu bere rece. Să trăiască!
Personal, în existenţa mea există trei Elene. Pe cea dintâi o asociez foarte mult cu ideea copilăriei, o femeie de zahăr, căreia uneori îi luam mereu câte o atenţie din alocaţie. În toţi anii am mâncat tort de la tanti Lili. A doua mi-a fost profesoară în liceu, dar am depăşit de mult graniţa profesională. De la dumneaei, am învăţat cam totul în domeniul literar. Îi port un respect şi o dragoste fără capăt. A treia, o Helenă a timpurilor moderne, mi-a fost colegă. Am stat în aceeaşi cameră. A încercat să mă aducă mereu cu picioarele pe pământ, uneori i-a şi reuşit. Numele de cod ale prieteniei noastre ,,Anti-Simplu” versus ,,Anti-Moga”. Pe bunicul Constantin nu mi-l aduc aminte.
Helenelor, cât îmi lipsiţi!
May
20
EMO-sentimente…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Că tot sunt mai supărată ca de obicei (când râd, cânt, sar pe trambulină, scriu chestii aiurite, citesc poveşti copiilor năzdrăvani), am găsit şi o melodie care să rezoneze cu starea mea. Chiar nu mai pot aştepta, peste cinci săptămâni voi fi acasă, mi-am făcut deja bagajele, am început să citesc câte ceva cu voce tare să văd dacă nu am căpătat vreun accent straniu. Nu-i rău, după un an. S-ar putea să-mi mai scape câte vreun “lovely”, “gorgeous”, “right”, dar nu-i bai.
Plouă în fiecare zi, e chiar deprimant. Am bifat deja tot calendarul (încă de la Revelion), după socoteala mea deja e 30 iunie şi sunt acasă. Chiar e frumos şi aici, multe chestii de văzut, multe de trăit, dar inima mea e departe. Vai, devin patetică!
Giulia nu îmi place îmi mod deosebit, dar de data asta i-a ieşit. După mine, melodia mai are note comune pe la început cu I Hate This Part, The Pussycat Dolls, dar de la inventarea roţii încoace, cam greu să fii şi original în stare pură. Plus că nu e o părere avizată. Şi nu îmi pasă.
Lăsaţi armele jos!
May
15
E timp de iubit…
Filed Under Copilării aiurite | 1 Comment
Cam aşa spune şi Ecleziastul…Că tot suntem oameni mari şi cu multe griji pe cap, vreau să vă propun o chestie frumoasă. M-am gândit să ne întoarcem niţel la vremurile de odinioară când iubirea întruchipa forme dintre cele mai năstruşnice. Mi-a venit ideea asta în timp ce mă chinuiam cu un cub rubic (l-am rezolvat) şi desenam cu degetul pe oglinda aburită obiectele pe care le asociam în copilărie cu iubirea. Asta a fost aseară.
Iubirea era atunci când mă pupa mama în fiecare dimineaţă şi mă alinta ,,draga mamii”, când mi se citea câte o poveste (rar), când tata a căutat în două oraşe o păpuşă roşcată şi mi-a adus-o acasă pe o ploaie furtunatică de vară, când îmi pupam vecinul pe sub plapumă. Când tata o îmbrăţişa pe mama. Când soră-mea îmi făcea orez cu lapte. Când pisica mea, Ela, torcea lângă picioarele mele mici. Când mergeam cu ai mei colegi de clasă, gemeni, la un băruleţ după ore (îmi făceau cinste cu Finetti şi Cola. Eram în clasa I). Când împărţeam totul (mâncare, trăiri, jucării, râsete) cu cea mai bună prietenă pe care am avut-o vreodată, Mirela. Atunci când oferam celorlalţi copii lucruri care îmi plăceau mult şi care mă făceau fericită.
Să vedem ce zic şi alţi:
Când iubeşti pe cineva, atunci genele tale se arcuiesc în sus, şi din ochi încep să-ţi iasă scântei. Kare, 7 ani
Atunci cand cineva te iubeste, el iti spune numele intr-un fel mai special. Stii ca numele tau este in siguranta in gura lui. Billy, 4 ani
Iubirea este atunci cand mama il vede pe tata cum este, adica transpirat si nespalat, si totusi ii zice ca e mai frumos decat Robert Redford. Chris, 8 ani
Iubirea este atunci cand o fata pune parfum pe ea, si un baiat pune apa de barbierit pe el, si pe urma merg si incep sa se miroase. Karl, 5 ani
Iubirea este atunci cand mergi sa mananci si ii dai toti cartofii tai prajiti, fara sa ii ceri in schimb sa-ti dea cartofii lui. Chrissy, 6 ani
Iubirea este o ch estie care te face sa te razi atunci cand esti obosit. Terri, 4 ani
Iubirea este atunci cand mamica ii face cafea lui taticu, si gusta intai ea din cafea, ca sa vada daca a nimerit-o tocmai bine. Danny, 7 ani
Iubirea este atunci cand te saruti tot timpul. Pe urma, dupa ce ai obosit cu sarutatul, mai vrei inca sa fii impreuna, si atunci incepi sa stai de vorba. Asa face mama si cu tata, dar arata teribil cand incep sa se sarute! Emily, 8 ani
Iubirea este ceva care se afla in camera atunci cand deschizi cadourile de Craciun, si la un moment dat te opresti din despachetat sa asculti cu atentie. Bobby, 5 ani
Daca vrei sa inveti cum sa iubesti cel mai bine, poti chiar sa incepi cu un prieten care nu-ti place deloc. Nikka, 6 ani.
Iubirea este cand ii spui unui baiat ca-ti place camasa lui, si atunci el se imbraca cu ea in fiecare zi. Noelle,7 ani
Iubirea este ca o femeie batrana care traieste cu un barbat batran, si care sunt inca prieteni, cu toate ca se cunosc deja chiar foarte bine. Tommy, 6 ani
Iubirea este atunci când am avut concert de pian, şi eram pe scenă şi mi-era frică. Când m-am uitat în sală, toată lumea se uita la mine şi nu zicea nimic, dar l-am văzut pe tăticu zâmbind şi făcându-mi cu mâna. El era singurul care făcea aşa ceva, şi atunci nu mi-a mai fost frică. Cindy, 8 ani
Mămica mea mă iubeşte mai mult decât oricine. Pentru că ea mă sărută întotdeauna seara la culcare. Clare, 5 ani.
Iubirea este atunci cand mamica ii da lui taticu cea mai buna bucata din friptura de pui. Elaine, 5 ani
Iubirea este atunci cand catelusul vine si te linge pe fata chiar daca l-ai lasat singur toata ziua. Mary Ann, 4 ani
Stiu ca surioara mea mai mare ma iubeste, pentru ca imi da mereu hainele ei, si ea trebuie sa mearga sa-si cumpere altele! Lauren, 4 ani.
O las pe sora mea mai mare sa ma certe pentru ca a zis mamica ca ea ma cearta pentru ca ma iubeste. Si atunci o cert si eu pe cea mai mica, care este in fasa, si este asa de draguta, ca nu poti sa n-o iubesti! Bethany,4 ani
Iubirea este atunci cand mama il vede pe tata stand pe toaleta, si nu-i zice ca e dezgustator. Mark, 6 ani Când bunica a vut artrită, nu putea să se aplece ca să-şi vopsească unghiile de la piciaore, şi atunci bunicul se apleca şi i le vopsea el, chiar şi când a avut şi el artrită la mâini. Aşa este iubirea. Rebecca, 8 ani
Tâncii ăştia mă fac în sânge. Au nişte răspunsuri savuroase! Probabil şi eu aş fi răspuns pe la opt ani altfel. O să îmi întreb odraslele cum definesc iubirea…O să vă spun şi vouă.
Aseară un prieten mi-a trimis asta. Cică aş avea părul ca dansatoarea Gillian Norris. Poate. Şi prietenia e o formă de iubire, cred eu.
May
12
RECUNOSC că sunt RECUNOSC(ătoare)
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Pentru azi, literatură dimineaţa, la prânz şi seara. Am scris un text literar (aşadar, realitate şi ficţiune!). Nu vă lăsaţi induşi în eroare de datele furnizate. Dacă ar fi să răspund sincer la întrebare, eu, Aura, nu ştiu ce răspuns aş alege. Recunoscătoare pentru că trăiesc? Pentru că în fiecare zi, oricât de mohorâtă ar fi ea şi bântuită de ceasuri rele, tot găsesc ceva frumos în ea. Orice: un zâmbet, un mesaj pe telefon, o prăjitură în frigider, o pastilă în dulap pentru răceala mea, o discuţie de la miezul nopţii cu prietenii pe messenger…V-am convins? Recunosc că am de ce să fiu recunoscătoare!
Ce motive am ca să fiu recunoscătore în fiecare zi?
Hmm, o nouă zi!!! Rupt încă o filă din calendarul cu jucării, a trecut şi 10 mai! Imaginea cu baloane va ajunge la coşul de gunoi. Apăs tasta ,,open” de la cd-player şi ascult, cum fac de o lună încoace, ,,Primăvara începe cu tine”. Îmi trag hipopotanii din pluş în picioare, papucii mei de casă, şi cobor repede scările. Simt miros de cafea, din bucătărie. ,,Neaţa, mamă”, îi spun veşnicei mele partenere de cafea şi ţigară. Apoi continui să cânt: Primavara începe cu tine,/ Prima ploaie de vara nu ţine,/ Prima dragoste nu, nu se uita niciodat. Pocnesc din degete şi fac două piruete. Calc pe o piuneză şi înjur printre dinţi.
Mama, cu mâinile pe urechi, mă pupă pe obrăjorul drept, aşa cum face de douăzeci şi doi de ani încoace. Sorb din cafea, vorbim de ultima carte a lui Breban, de înflorirea pomilor din ogradă, despre vreme şi moda vintage. Da, am o superrrrmamă, cea mai bună prietenă totodată!!! (îs rârâită!)
În trei minute sunt deja îmbrăcată. Rochia mea de vară turcoaz e preferata mea. Mereu o îmbrac, fie vară, fie iarnă, atunci când mă simt fericită! Mă uit în oglindă, zâmbesc, îmi place ceea ce văd: o tânără cu părul legat în două codiţe, măturele, câţiva pistrui de la soare pe nas şi…cam atât.
Azi fără pudră sau fond de ten, e bine să fii şi naturală!
Fur o ciocolată începută din frigider şi ţup, ţup, plec spre facultate. Privesc oamenii. Unii sunt agitaţi, gesticulează. Un cerşetor ţine o plăcuţă în braţe: ,,E primăvară şi eu nu o pot vedea!”. Nu am bani, dar îi arunc în pălărie trei pătrăţele de ciocolată. Opreşte troleul 25. Nu mă înghesui, deşi mai am trei minute şi încep cursurile. La radio, e horoscopul. Deja e pronosticul pentru Leu, am pierdut Racul!
Alerg, dar…mă opresc la vânzătorul de castane prăjite din colţ. Mă uit cum sfârâie pe grătar bilele maro din toamna trecută. Oare se importă şi castane din Turcia? Mai că ameţesc, ce bine miroase! O văd pe Ioana, colega mea, e lângă Central. O aştept. Ne salutăm. ,,Abramburico, nu ai să-mi împrumuţi doi lei?”, o întreb. Îmi iau castane! Yuppi! Aţi ghicit deja că nu m-a refuzat.
Întârziem. Nu batem la uşă. Intrăm în Amfiteatrul Blaga. Profesorul Robu, cu peruca mereu nearanjată, ţine prelegeri despre fenomenul avangardist în mediul literar. La fraza: ,,Jos arta, că s-a prostituat!”, pufnesc în râs şi mă înec cu o castană. Tuşesc. Beau din sticla lui Dima, moldoveanu’, puţin suc. Oauu, e bere!
Trec şi cursurile. Unele mai plictisitoare, altele mai incitante. Înainte de a băga totul în geantă, după ultimul seminar, îmi privesc stiloul Regal. Scriu cu el din clasa I. Are peniţa de argint, mi-a spus mama că a fost a tatălui meu. Cred că l-a folosit destul de mult, altfel nu pot să îmi explic cum de pot scrie atât de uşor cu el. Nu zgârâie deloc foaia, alunecă bine.
Vorbesc cu ale mele mândre colege, mergem la cantină, mai am bonuri de masă în geantă. Fix 10 roz, adică mâncare de 30 RON. Nu e rău deloc, să trăiască Miruna şi mama ei, educatoare, că mi le-a dat!
Trec şi pe la Biblioteca Centrală. Doi negrii discută pe scări în franceză. Nu înţeleg nimic. Iar am întârziat cu restituirea cărţilor, 4 lei amendă. Îi aduc mâine. Sper să nu îmi suspende permisul.
Ajung acasă. Sunt singură, doar eu şi Ştrumf, cel mai înţelegător căţel. Mă joc cu el, iar îmi rupe ştrampii. E mai bine ca ieri, când mi-a mâncat o şosetă.
Mă uit la televizor, pe Reality TV. Mai învăţ câteva trucuri de prim ajutor în cazul…furtunilor de gheaţă. E un soare superb afară, deschid fereasta şi casc.
„Ieşi , copile cu părul bălai, afară şi râde la soare, doar s-o îndrepta vremea” , aşa mă alinta bunica când eram de-o şchioapă, la ţară.
Sună Alex, iubirea mea şuie. Ne întâlnim în seara asta, în parc, lângă statuia lui Cuza. Dacă nu va ploua, iar ne dăm cu barca. Şi iar îmi va face poze. Şi iar voi minţi că nu îmi place. Şi, ca întotdeauna, vom râde şi ne vom săruta.
Apare şi mama. A cumpărat lasagna pentru cină. Aşez masa. Mâncăm. Nu uit de căţel. Povestim totul de peste zi. Îi merge cam prost la serviciu, e tare obosită, e stresant să lucrezi cu cifre. Câteodată e ca matematicianul întâlnit de Micul Prinţ pe una dintre planete. E tare greu să numeri toată ziua!
Are cearcăne şi vinişoare sângerii în ochi. Fac ordine, o las să se odihnească. Apare tanti Olga, vecina de vizavi, cu părul pe moaţe, îmbrăcată în capotul cu buline roz. Le las să stea la taclale, mă retrag în camera mea, tapetată cu fluturaşi.
Apoi mă întorc la caietul verde, jurnalul meu…Încep să scriu. Deunăzi am găsit pe internet o întrebare interesantă, adresată tinerilor: ,,Ce motive am ca să fiu recunoscătore în fiecare zi?” Pe pagină încep să înşir cuvinte. Motive sunt multe, mai multe ca mărgelele din sticlă de pe un şirag. Sunt recunoscătoare pentru ochii mei cu care pot privi lumea, pentru mâna stângă (cu care scriu), pentru că sunt sănătoasă, pentru că am prins atâtea răsărituri de soare. Pentru că am prieteni, pentru că iubirea mea mă suportă şi mă răsfaţă. Pentru că am cel mai frumos stilou din lume. Pentru că am o mamă cum alte nu-s, care ar face orice pentru mine. Pentru că, de anul ăsta, studiez pe banii statului. Pentru că am ales bine la vremea mea pe când am dat la facultate, şi fac ceea ce îmi place.
Pentru că mama mi-a pastrat toate hăinuţele si jucăriile de când eram copil, pe care le privesc minute în şir în zilele ploioase. Prin ele îmi retrăiesc povestea. ,,A fost odată o familie fericită, doi oameni care se iubeau şi care aveau un copil cu păr bălai şi zulufat, isteţ şi mirat de tot ceea ce trăieşte. Dar unul plecat într-o zi pentru a fi înger şi pentru a-i veghea de sus pe ceilalţi doi”, cam aşa e începutul poveştii. Sper să fie un final fericit măcar.
Sunt recunoscătoare pentru că am toate jurnalele mele, pentru că în ele sunt cuprinse amintirile şi gândurile mele, o parte din mine. O altă Lină, mai frumoasă şi mult mai proaspătă ca cea de azi. Sunt recunoscătoare pentru mine însămi prin ele.
Şi pentru toate motivele enumerate mai sus…
Am prezentat o zi obişnuită, una dintre cele mai banale, pentru a reieşi exact pentru ce sunt recunoscătoare (din tot ceea ce am spus).
Poate v-a plăcut. Voi pentru ce aţi fi recunoscători?
May
11
Bună dimineaţa, te iubesc…
Filed Under Din lumea lui Degeţel | 4 Comments
Vă mai amintiţi de melodia asta, cântată la vremea ei de Hi-q? Ei, bine, eu o aud în fiecare zi (fie dimineaţă, fie seară), ba chiar în mod repetat.
Ale mele mândre mici, Yasmin şi Jenna (pentru detalii, ,,sunaţi la 112!”*) au tot repetat-o până au învăţat-o pe de rost.
Mă rog, m-aş fi aşteptat să fie mai receptive la fenomenul Cleopatra Stratan (ştiu Ghiţă în engleză), dar e bine şi aşa. E fain să auzi în fiecare zi copii cântând, mai ales în limba ta. Eu una, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu iubesc româna! Şi mă simt mândră că ale mele odrasle irlandeze sunt atât de interesate de ea. “Aura, how you say in your language: sky, doll, poney, house?” (,,Aura, cum spui în limba ta, cer, păpuşă, ponei, casă?“)- e genul de întrebare pe care o aud zilnic. Şi îmi place!
Cât despre Hi-q şi a lor creaţie cu lipici, ce să spun? Nu am o mare admiraţie pentru ei (i-am văzut la Dorna pe când era Dana Nălbaru în trupă. Băieţii chiar nu pot să cânte, nu e doar zvon!), dar…fetele mele cred altceva. Pentru 4 şi 7 ani, au chiar gusturi bune. Eu, la vremea lor, cântam de zor ,,Înfloresc grădinile” (şi nu în engleză!). Şi acum ştiu versurile: Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda, / Prin livezi albinele, şi-au pornit colinda. Na, nu ştiam nici ce-i Youtube (nu cred că exista pe atunci!), şi preferam o carte cu romanţe, strânse în interiorul unor coperte verzi. Eram fascinată de cărţulia aia, mereu citeam şi cântam din ea. O mai întrebam pe mama de melodii. Am învăţat singură Bordeiaş, bordei, bordei, A venit aseară mama, Ionel, Ionelule, şi multe altele.
Acum fredonez de zor cu Jen, cea mică: Timpul s-a oprit, e-o nebunie cum ne-am întâlnit / Ce frumoase sunt toate iubirile la început, / Prima noapte a trecut, nu vreau să pierd nici un minut…(Ia-mă-n braţe să simt dragostea, / Soarele va răsări, ne bucuram ca doi copii / Iar eu ştiu că de azi sunt a ta… Pam-pam! E chiar distractiv.
Şi chiar sunt o norocoasă: e ceva, să te trezeşti în fiecare zi şi cineva să-ţi cânte de zor. Şi să-ţi mai spună şi te iubesc, nu-i rău deloc. V-am pupat din mers. E dimineaţă!
* De la Anda citire