Apr
29
Din categoria: Incultura cea de toate zilele…
Vorba asta, ,,cărţi la metru”, e deja expirată. Din păcate, nu e doar o vorbă…Am văzut şi eu prin librării cucoane aranjate care cereau ,,cărţi cu coperte roşii” pentru a se asorta covorului din sufragerie. Cu vreo doi ani în urmă am întâlnit la Diverta (o librărie din Cluj) un tip care sorta cărţile pe care voia să le cumpere în funcţie de iniţiala autorului. Am rămas surprinsă, nu m-aş fi gândit. Răsfoiam un volum de Sorescu când am auzit: ,,Vreau trei de B, doi de C, aveţi şi D? În română, vă rog!”.
Chiar şi la anticariat am întâlnit o situaţie ca atare. În timp ce studiam dedicaţia Laurei Pavel pentru maestrul Fanache de pe Ionesco. Anti-lumea unui sceptic, la suma infimă de 4 lei, un bărbat cu freză rasta cerea cărţi roşii. Pe criteriul coloristic, vânzătorul a alăturat Mănăstirea din Parma (Sthendal), Francisca lui Breban, un ierbar, un dicţionar maghiar-român, un ghid de înfrumuseţare, editat în ’67 etc. Nimic mai simplu: o plasă de cărţi cât un deset la Plaza transilvăneană: 70 RON.
Am cumpărat şi eu cărţi la metru odată. Şi doar o dată! Eram în clasa I. Când veneam în drum spre casă cu prietenele mele, am auzit zarvă la coperativă. ,,Au adus cărţi ieftine la braserie! Cu imagini!”, am auzit un băieţandru entuziasmat. Cum nu-mi cheltuisem banii de corn sau gogoaşă în ziua respectivă (pe atunci nu exista programul ,,Cornul şi laptele”), am mers şi eu să văd. Am mai luat câteva şi pe datorie, mă ştia tanti Vica, vânzătoarea. Mi-am dosit ghiozdanul cu multe cărţulii. Despre gândaci, buburuze, soare, ba chiar una cu scene explicite de amor. Ştiu că râdeam copios când mai citeam câte un fragmenţel despre ,,spasm”, ,,gâfâit”, ,,sfârc” şi restul (vă las imaginaţia să zburde!). Acum am devenit mult mai selectivă. Există un canon literar (să nu rataţi cărţile recomandate de Harold Bloom, în Canonul Occidental!), o serie de criterii care ar fi bine să cântărească atunci când dorim să achiziţionăm o carte pentru biblioteca noastră.
Vreau să îmi cumpăr romanul lui Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, Eminescu. Negocierea unei imagini a lui Iulian Costache şi să îmi comand mai multe cărţi de la Adevărul. Cam multe vreau eu… Vreau să cred că Miron Costin avea dreptate când afirma că: ,,Nu iaşte alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”.
Am ales una din Povestirile foarte scurte, scrise de Tudor Octavian pe această temă, a cărţilor la metru sau jumătăţi de kilometru. Sper să vă placă.
UN OM FOARTE BOGAT…
Un om foarte bogat intră în cea mai mare librărie din oraş, se uită insistent la cărţile de artă, iar ce vede îi
place.
„Cu ce vă putem ajuta?” - îl întreabă o domnişoară care şi-a dat imediat seama că domnul cel trupeş şi cu
bodyguarzi, care rătăceşte printre standuri, e un om cu stare, oarecum surprins de mulţimea titlurilor, de
aerul monumental al unor volume şi de varietatea aţîţătoare a ofertei.
„Am o casă nouă - zice omul foarte bogat. Mă rog, nu o vilă, ci aşa, un fel de palat. Are şi biblioteci, are de
toate. Nu c-ar fi presant, dar dacă tot sînt în zonă, m-am gîndit: hai să le umplu cu ceva.”
„Ce anume v-ar interesa?” - întreabă domnişoara, cîştigată la rîndu-i de imaginea unor rafturi goale care cer
musai să fie umplute cu ceva din zonă. Ca ardeii umpluţi cu orez, ca sacoşele cu care se întoarce maică-sa
de la piaţă şi ca crapii pe care-i umple bunică-sa cu legume, cînd bunicul are noroc la pescuit.
„Ştiu şi eu… - dubitează omul foarte bogat, cu vocea relaxată a stăpînului care de fapt ştie ce vrea, dar se
alintă. Să fie aşa, cam vreo opt metri de cotoare, poate zece. Însă, neapărat, cotoare frumoase. Şi mai mult
verzulii. Chestii de femeie. Ăsta e gustul nevesti-mi: pereţii sînt ca oul de raţă, lămpile bat în gri-verde. Şi-a
adus şi o mulţime de ficuşi. Ia căutaţi-mi nişte cărţi mai vernil!”
„Să fie albume de artă sau şi de literatură?” - se interesează domnişoara, fără să-şi trădeze emoţia.
Dacă te uiţi la ea, cît e de calmă, poţi să crezi că-i expertă în vîndutul la metru al cărţilor. Numai că, fiind
specialistă în vînzări sub un metru şi în cotoare maron, e uşor emoţionată la perspectiva de a umple, dintr-o
dată, opt-zece metri de rafturi cu game de verde.
„Mai groase, mai subţiri?” - întreabă domnişoara, trăgînd cu ochiul la burta omului foarte bogat.
„Păi, mai groscioare. Că e de unde! - o lămureşte acesta. Să aibă şi titluri ca lumea, să le zărească oaspeţii de departe.”
Îmi pare rău că…oamenii nu mai citesc, că o carte a devenit interesantă prin forma, şi nu conţinutul ei. Trăim într-o lume formală, fără fond.
Interesant or’ ba?
Biblioteca din Alexandria
Apr
28
Cugetările de mai jos nu aparţin subsemnatei. Mi s-a părut interesant punctul de vedere al autorului. Nu cred că se mizează pe discreditarea siglei Danone, fiind doar opinia unui consumator (anonim). Prima dată când am auzit de analogia asta, margarină-plastic, eram prin generală. Profesoara de biologie ne-a povestit şi despre praful de oase adăugat din belşug în compoziţia parizerului sau a slăninei, în toate sortimentele de mezeluri. Lista e mult mai lungă. Tind să cred că femeia ştia ea ce vorbeşte, dar, mai ales, ce mănâncă. Avea atunci peste 60 de ani, dar arată şi acum de maximum 50.
Mă rog, nu am prea ascultat-o şi rău am făcut, deja am deprins nişte obiceiuri alimentare proaste. Îmi place margarina Unirea în prăjituri, untul pe pâine prăjită sau cu mămăligă.
Ce alegeţi?
Cum a falimentat-o Danone pe tanti Miţa din Moeciu
O vizita la o pensiune din zona Bran-Moeciu este un prilej de intoarcere la natura, prilej sa ne hranim pe noi si copii nostri in mod sanatos..
Pentru mine a fost insa si un prilej sa discut cu oamenii din zona, si sa imi dau seama unde ne-au adus guvernele din ultimii 18 ani de zile, si de patrunderea neconditionata in viata noastra a acestor “firme serioase” si sursa de vanzare a mancarurilor pline de chimicale si e-uri ce curg catre noi din rafturile supermarketurilor, de care am fost obligati sa devenim dependenti.
Am discutat astfel cu tanti Mita, o femeie de 60 de ani, nascuta si crescuta la Moeciu, pentru care, anul 2008 inseamna unul mai prost de 100 de ori decat anul 1989 , atunci cand ea avea 20 de vaci, in plin comunism, care insa produceau lapte, branza, cas, pe care tanti Mita il dadea la cooperativa sau il vindea direct la Brasov in piata, si din care a reusit sa isi faca casa pentru ea si copii ei.
Dupa 18 ani de capitalism salbatic, tanti Mita, care dupa trasaturile fetei arata tot la fel ca o femeie de 40 de ani din Bucuresti [ femeie a carei sanatate este tocata de stres, zgomot, praf ] , mai are doar 3 vaci care pasc numai pe muntii din zona Moeciu, insa vrea sa mai renunte la inca doua vaci, pentru ca,centrul de colectare a lapteului de la Bran s-a desfiintat, intrucat nu mai aveau cui sa vanda laptele si produsele din lapte, astfel incat nu are sens sa se mai ingrijeasca de trei vaci. Va mai pastra una singura, pentru ca, zice tanti Mita, nu intelege cum de ‘” beti voi vopseaua aia alba de-i zice lapte , care are miros asa de zici ca-i sampon si care sta in cutiile alea de aluminiu”‘ si are dreptate.
Daca te uiti la consistenta laptelui de vaca de munte, il vezi cat de gros si de gras este, mai ales pentru copii si batrani fiind adevarate surse de sanatate, daca vezi cum se face branza, fara pastile, fara cheaguri, iti pui in primul rand o intrebare : Daca centrele de colectare a laptelui de la acesti producatori s-au desfiintat, astfel incat ei, SINGURII CARE PRODUC ECOLOGIC SI SUNT SURSA DE PRODUSE SANATOASE, fiind deliberat trimisi in faliment, de unde naiba iau astia de la Danone, Milli sau Tnuva laptele pentru produsele lor ?
Mai tineti minte de scandalul din 2007 cand compania Danone a fost amendata, in iulie, de catre Autoritatea Veterinara deoarece nu a informat despre importurile de materie prima, dar reprezentantii companiei spus ca nu au aflat la timp despre aceasta prevedere legala ? Scandalul s-a chemat ‘dioxina in iaurt’ si pana la coada, Danone a iesit ca nu foloseste substante nocive in iaurturile sale si a urmat apoi o intreaga mascaradă cu Teo Trandafir plimbandu-se in halat prin fabrica si adaugand la kilogramele deja existente, altele , in timp ce manca dintr-un iaurt al acestei companii.
Potrivit infomatiilor furmizate de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) valoarea amenzii data firmei Danone a fost de 10.000 de lei, insa atunci am aflat faptul ca, singura legătură între produsele făcute de Danone si laptele sănătos de vacă, este doar culoarea albă. Am mai aflat astfel ca Danone a fost amendata pentru ca toata ‘materia prima’ (aşa se cheamă chestia din care se face lapte si iaurturi, domnilor, nu se numeşte in actele de import lapte, pentru ca nu este lapte ci ‘materie prima’) adică pulberile alea albe care apoi se dizolva in apa, pastiluţele, cheagurile alea pline de chimicale, se IMPORTA. Mai nimic nu se cumpără din Romania , de la producători, astfel incat SUNTEM OTRAVITI LENT SI NI SE BAGA ACESTE SURSE DE CANCER IN CORP si ne miram de explozia numarului de decese din cancer. Se mai cumpara lapte de la producatorii care au ferme, insa vacile alea si laptele lor, in conditiile in care mananca furaje chimicale, si tot felul de nutrienţi, numai lapte sanatos nu dau.
Iar tanti Mita, care in viata ei nu a conceput ca vaca ei sa manance altceva decat iarba grasa de pe pajistile muntilor din Moeciu-Bran, a ajuns in raiul capitalist sa mai aiba doar 3 vaci fata de cele 20 detinute in timpul iadului comunist… Din păcate nu mai avem timp sa ne hranim sanatos si acceptam aceste otravuri care ni se servesc industrial.
Un cunoscut, care are facultatea de microbiologie facuta mi-a zis : ” la cat lapte se vinde in Romania si in general in lume, tu chiar crezi ca exista atatea vaci, bivolite, oi sa capre sa il genereze? daca ai sti ce se baga in mâncarea noastra ai innebuni”, si i-am spus sa nu imi zica… ca sa continui sa ma mint frumos.
Duceti-va copiii la o pensiune de la munte si dati-le o saptamana lapte, iaurt, cas, branza sau unt de stana, sa vedeti cum capata culoare rosie in obraji, in locul palorii zilnice.
Numai de noi depinde ca acesti ultimi mohicani, asa cum este si tanti Mita, sa nu dispara cu totul, si numai daca ne vom orienta ca turismul rural, ecologic, si vom cumpara de la ei produsele naturale sanatoase, vom putea sa-i salvam pe cei ca tanti Mita , vom putea sa ne mai salvam cat de cat si sanatatea noastra, si vom reusi sa-i boicotam pe Danone, Milli sau Tnuva si otravurile servite de acestia.
Stiti de ce ? pentru ca laptele adevarat de la vaca lui tanti Mita, se acrea in 24 de ore, in vreme ce laptele de la Danone, Milli sau Tnuva, asa cum scrie pe cutiile alea de carton cu folii de aluminiu la interior, are termen de valabilitate si cate 12 luni de zile !!! De la aracetul pus in el !
Mie mi-a dat de gândit toată povestea asta. Vouă?
Apr
27
Talent de Phytie
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | 4 Comments
Am scris un text (fictiv) pe forumul FJSC*. Am descris scenariul unei telenovele expirate. Exact la câteva zile distanţă, tabloidele autohtone descoseau trecutul amoros al uneia dintre cele mai june vedete. Pe numele ei de botez, Chivu Loredana.
Povestea mea o precede pe a ei. De asta am şi ales un titlu pe măsură, deşi acum poţi anticipa, fără a avea aptitudini de oracol, că soţul te înşeală, sora te ponegreşte, prietena te joacă pe la spate. Loredana, juna cu stea în frunte, se încadrează la prima categorie. Intervin mici modificări. Le veţi descoperi pe parcurs.
Aflată în tagma majorelor de un an, dansatoare din buric pentru El Manelistos, animatoare de succes, blondă (cum altfel?), artificială, dezinvoltă, tânăra a bifat postul râvnit al lui Capatos. Şi l-a câştigat.
Cică, de la Cancan citire, belezza asta (beleţă) s-a încurcat cu un june care era în amor cu cea mai bună prietenă a Loredanei. Isn’t it cute?:) Un triunghi amoros dâmboviţean autohton, format din două prietene confidente şi un băiat, fotbalist ratat, care goleşte punga lu’tata.
Cam pe ideea asta mergea şi textul meu telenovelistic. Dar l-am scris mai bine decât unul de la Cancan, Click sau Libertatea. Aşa zic eu.
Ei au mizat în povestea asta pe cei trei S (scandal, sex, şoc), iar povestea s-a vândut foarte bine. Loredanei i-au îngroşat rândul fanilor şi bruma de celebritate. Să vă ticluesc pe îndelete întâmplarea.
Iubitul acesteia, Alex Necula, a intrat peste Loredana în casa, după se îi savurase pozele iubitei de pe profilul ei haifaifist (el şi alţii 100000). Un tatuaj al unui bun prieten comun cuplului (semn criptic, posibil un Cupidon săgetat) a fost indiciul veştii bune pe care tânărul a primit-o. Tatuajul era un laitmotiv în pozele tinerei speranţe a piţipoance.ro, poze făcute într-o vacanţă în Antalya. Supărarea fundaşului echipei lui Lăcătuş a fost maaaaaare. Necula a luat o lama şi a tuns-o chilug pe iubita lui, drept pedeapsa pentru nerespectarea poruncii a şasea din Decalog (,,Să nu preacurveşti!”). Cum era şi iarna, dansatoarea cheală a recurs la extensii. Din banii iubitului oficial. Altfel nu ne putem explica de ce l-a iertat atât de repede.
Indiferent de răutăţile doamnelor şi domnişoarelor, Lori e o creatură drăgălaşă. Dacă ar renunţa la toate artificiile (gene false, extensii, bronz excesiv, sutiene push-up), probabil ar fi chiar frumoasă.
Îi recomandăm, în acest sens, uleiul de ricin şi masca din gălbenuş de ou (pentru accelerarea creşterii părului şi a genelor), tinctura de mărar pentru mărirea bustului, morcovii, pentru creşterea indicelui de melanină din piele. Ceaiul de levănţică poate fi un un adjuvant în prevenirea căderii părului (atât cât e!)
Pentru că noi ne-am fi dorit-o în top…
Am întocmit pentru voi topul (criterii subiective) celor mai frumoase vedete cheale:
1. Jade Goody
2. Sinéad O’Connor
3. Cameron Diaz
4. Natalie Portman
5. Demi Moore
6. Kylie Minogue
7. Barbara Mori
8. Gianina Corondan
9. Sienna Miller
10. Sigourney Weave
Aţi fi vrut-o în top şi pe Lori a noastră?
Jade Goody
Pentru noua vedetă, un cântecel despre o fată cu plete. Ca ale ei, dar de la Mama Natură.
* Textul de care vă spuneam…
Povesteşte cea mai dramatică situaţie la care ai asistat vreodată.
Cea mai dramatică situaţie la care am asistat vreodată a fost o nuntă. O nuntă chiar reuşită, a Irènei cu Geo, bărbatul care îmi fusese iubit în trecut. Eu veneam oficial din partea miresei, prietena mea cea mai bună.
Nu am fost o actriţă bună. El a ţinut neaparat să-i cânte. La versul: ,,Crazy, I’m in love with you”, mi-a scăzut glicemia. Am căzut şi m-am rostogolit de-a berbeleacul peste cascada din ciocolată. Câteva madame cu şuncile pe-afară din corset m-au pălmuit la greu peste faţă. Ştiu că am auzit cum ţipau: ,,Săriţi, săriţi, că moare druşca!”. Mirele mi-a dat o lingură pentru supă să mă servesc cu zaharuri direct de la sursă. Am umplut-o cu ciocolata adunată din sutien şi i-am dat-o înapoi. Mai mult, i-am amintit că eu sunt Irina, nu Irène, mireasa. Iar îmi pocise numele. Pe femeile gălăgioase le-am astâmpărat la fel de repede. M-am ridicat în picioare, mi-am golit pantoful drept de ciocolată şi am urlat: ,,Văleu, nu-s un covor, cucoanelor!”.
Apoi m-am întors la masa acoperită cu satin roz şi am început să golesc sticlele de lichor. Mireasa dansa singură, iar mirele lingea cu nesaţ lingura. Ştiam că îi place, aşa a şi început relaţia noastră.
Era lector universitar când eu şi Irène începeam Medicina, în ‘94. M-am dus la o consultaţie, nu înţelegeam eu bine cum stă treaba cu hidrocarburile şi sinteza proteinelor. I-am lăsat pe birou la plecare o Lindt & Sprüngli, cea mai bună ciocolată elveţiană. Au urmat şi alte nelămuriri ulterior. Odată îl întâlnisem pe hol. ,,Dom’ profesor, rulează la Republica astă seară ,,Chocolat”. Nu mă însoţiţi?”, mă luase gura pe dinainte. A acceptat. Totul a durat un an, ne-am plictisit repede unul de celălalt. Eu eram Rac, el la fel. După aceea am optat pentru Stomatologie. Doar Irène a mai avut cursuri cu dumnealui.
Ne-am revăzut în Parcul Central după un timp. Ploua. Îşi plimba cîinele, pe Scruff. Patrupedul m-a recunoscut şi a venit la mine. Mereu mă jucasem cu el. În timp ce eram linsă pe nas de Scruff, Geo începuse să îmi povestească despre existenţa lui. Nu îl întrebasem nimic. Părul zburlit şi albul ochiului brăzdat de firişoare sângerii îi dădeau un aspect hirsut. Slăbise foarte mult.
Ştiu că îi suflam câinelui într-o ureche când am auzit: ,,Draga mea Irène, am cunoscut pe altcineva, mă căsătoresc, voi avea un copil”. Am vociferat: ,,Sunt Irina!”. L-am lăsat pe Scruff jos şi am început să alerg pe alei, în ploaie.
Prietena mea îmi dădea aceeaşi veste o săptămână mai târziu. Eram domnişoară de onoare.
A fost o nuntă cu fast, la Regal Palace. Am servit la antreu stridii cu pepene galben. Mirii s-au sărutat întreaga noapte. Toţi invitaţii zâmbeau, iar foştii profesori se întreceau în toasturi şi urări. Am râs toată noaptea. Doar mama Sia şi mama Mia ştiau mai multe. ,,Zoe, Zoe, fii bărbată!”, mă încurajau ele. Invitaţii felicitau mirii şi pentru impresionanta cascadă de ciocolată, de un metru înălţime. Fusese ideea mea, eu achiziţionasem sortimentele, suportul pentru pahare.
Eram plină de ciocolată după incident. Am refuzat să îmi schimb rochia turcoaz, vaporoasă, pe o uniformă de ospătar, care îmi fusese adusă de Geo de la bucătărie. I-am spus că vreau să beneficiez de efectele terapiei spa până la capăt.
Eram pe la al nu ştiu câtelea pahar de Tanita când profesorul Palade, cel la care îmi luasem examenul a patra oară, m-a invitat la dans. Era un moşulică de vreo optzeci de ani, absolvent de Sorbona şi mare iubitor de Eminescu. Formaţia cânta o melodie de-a lui Joe Dassin. Am dansat mai multe ore.
La Braşoveanca, eu eram în picioarele goale şi cu trei băşici în talpă, iar dumnealui plin de ciocolată pe cămaşa descheiată la primii doi nasturi.
Am dormit două zile întregi după acel eveniment.
Apr
24
Nu-i aşa că banala ciocolată ne face mai fericiţi?
Filed Under Mare-i grădina Domnului!, Înfometare de publicitate | 4 Comments
Aseară am văzut un documentar interesant. Cu atât mai interesant cu cât aveam lângă mine o ciocolată (când sunt tristă, e singura metodă de a-mi injecta endofine!). Erau prezentate culisele unei reclame: cea de la Dairy Milk. O ştiţi? Eu o văd zilnic aici, în Irlanda. Doi copii, o fetiţă adorabilă cu ochelari şi un băiat sictirit, îşi mişcă sprâncenele pe ritmuri de breakbeat. Mă rog, documentarul a fost destul de sec: cică s-a făcut preselecţie serioasă, au participat vreo 500 de ţânci (o cruciadă de ciocolată a copiilor, ce mai!), s-a filmat scena de foarte multe ori, filmul prezentat e un montaj laborios, deşi pare a fi doar un singur cadru întins ca elasticul care prezintă un dans ritmat al sprâncenelor.
Eu am încercat, la fel şi mulţi copii, fani înrăiţi ai reclamei (devoratori de publicitate şi televizor) şi ai ciocolatei. Care nu erau, au devenit cu siguranţă, căci drăcovenia asta a crescut semnificativ vânzările de ciocolată. Ştiu că as într-ale gimnasticii faciale era pe vremea mea, pe când lucra ca prezentator la Actualităţi, Mircea Radu (eee, vremuri apuse când junele ăsta nu era atât de îndrăgostit ca acum şi ajutat de Regina Iepuraşilor). Eu una nu îmi pot mişca sprâncenele nicicum. Talentul ăsta mi-ar fi adus beneficii. De exemplu, într-un discurs oral, eşti mult mai persuasiv dacă recurgi şi la arsenalul comunicării non-verbale (gestică, mimică ş.a.m.d.). Puteţi vizualiza o femeie de afaceri care ţine un speech legat de managementul resurselor? Uneori articulează cuvintele cheie şi îşi ridică sprânceana stângă. Nu-i aşa că ar convinge mult mai bine auditoriul?
Revenind la cioco-reclama noastră, din punctul meu de vedere copiii ăştia chiar te pun pe jar (move your body!) şi fac o treabă grozavă!
Concluzie: Ciocolata e la putere, în timp de criză sau nu.
LE: am văzut pe RTE, la Den Ten, un concurs-replică la reclama cu ciocolată. Pe locuri, fiţi gata, start! Cine îşi mişcă cel mai bine sprâncenele?!:)
Poftă dulce!
Apr
24
Fiind fată, păduri cutreieram la volan…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, La shaorme înainte, la război înapoi | Leave a Comment
Acest text va fi folosit în scopuri kairotice (vreau să forţez ghinionul să o lase mai moale cu persoana mea). Nu ştiu dacă J. Mihai, iniţiatul concursului Întâmplări amuzante cu maşini, va găsi în povestioară ceea ce caută. Sponsorul, PromotorTM, nu oferă nicidecum o maşină, pentru a vă stârpi niţel entuziasmul.
Dacă participaţi şi voi, mult succes! E loc sub soare pentru fiecare…
Tocmai ai obţinut permisul de conducere auto. Eşti la volanul proaspătului automobil (nu vă spun care!). Priveşti într-o doară aparatura de bord şi observi că…
… lângă pedala de acceleraţie, e o hârtie mototolită, de culoare roz. Nu mă sinchisesc să o ridic, ci îmi dau casca de protecţie jos (de pe cap) pentru a bea încă câţiva stropi de apă minerală Eve. Apoi arunc sticla din plastic pe gazon.
E prima oară când vin la carturi cu ,,Buburuza mea”, cum îmi botezasem noua achiziţie. A fost dragoste la prima vedere: automobil minuscul, produs de Audi, roşu şi personalizat la cerere de Emanuel, vechiul proprietar. (Subscrie Eva Malboro, conducător auto cu acte în regulă.)
Carnetul, obţinut azi, la ora nouă dimineaţa, după mai multe vizite la comandantul de circulaţie al Secţiei 4 de Poliţie, Suceava, nu mă ajută prea mult! Nu mă pricep la automobile 4X4, nu pot aplica reguli neînvăţate. Oricum, un tip cu Touareg se găseşte mereu prin cartier să mă plimbe cât vreau!
Pista e goală, e joi, sâmbătă se îmbulzesc toţi ,,omuleţii”. Mă uit uneori la ei. Copii de-o şchioapă care ţipă, nu mai deţin controlul la viraje şi, la final, îşi răsplătesc camarazii învingători cu vreun croşeu în faţă. Râd în hohote când îi depăşesc şi le strig: ,,Ţâca, ţâca, iar ai pierdut!”.
Cei doi lucrători stau pe două roţi răsturnate şi îşi fumează ţigările. ,,Evo, ai liber astă seară?”, mă întreabă Grig, responsabil printre altele şi cu administrarea băruleţului. Scuip apa din gură şi îi răspund: ,,Why, Grigoraş, te oferi tu să îmi arunci gunoiul?”. Aud vreo două înjurături, nu îmi pasă. Mi-e lehamite de masculi frustraţi. Am practicat un an videochatul pentru adulţi, să am bani de Spiru.
Acum nu mai merge, deja e saturată piaţa. Din păcate nu le pot întâlni pe tinerele aspirante la o carieră în domeniul pornografic, dar cum le-aş da câte un pumn! Cred în principii elitiste: ori eşti bun în ceea ce faci or’ te laşi dracului de treabă!
Mai fac o tură, de data asta îl aud pe celălalt, Toni, cum zbiară: ,,Bello, să nu ne spargi marcatorii, că macaz nu avem, din fericire!”. Mă opresc apoi în faţa lor. Amândoi îşi strivesc, sub adidaşii jegoşi, ţigările. Grig îmi aduce o limonadă, e din partea casei, ca de obicei. Deşi se iau de toţi mucoşii, fac afaceri pe sub mână, mai opresc cronometrul uneori, mai uită să treacă vreo tură în tabel, scot şi câte o frână alteori pe bani, cu mine sunt băieţi de treabă. M-au lăsat să zburd cu Buburuza în voie pe terenul lor amenajat.
Toni e bâlbâit, mereu mă uit la mâna lui dreaptă, cu două degete tăiate. Ştiu de la Grig povestea: fusese tâmplar înainte şi nu unul foarte bun. Cum sunt eu şofer acum! Acum e îmbrăcat doar în tricou, iar blugii mulaţi, rupţi, descoperă părţi ale unor membre masive, acoperite de un păr des.
Grigoraş e un bărbat înalt, un lungan de vreo doi metri, cu un nas porcin, acoperit de puncte negre. Mi-a propus de multe ori să formăm un cuplu. Am refuzat. Mi-a devenit, în schimb, cel mai bun prieten.
Nu bine termin de mâncat şi ultima bucata de lămâie din pahar, că Grig începe să îmi inspecteze maşina. Ridică un sutien cu paiete de după scaun şi mă întreabă: ,,Evo, şi aici eşti plină de neastâmpăr?”. Îi spun că nu pot conduce cu acest articol vestimentar în dotare, mă incomodează. Nu mai amintesc şi de părul desfăcut. Râde, îi văd ochii mici, verzi, fără orientare, încadraţi de riduri adânci. Se uită saşiu. ,,Belle de Jour, stimabilo, ţi-ai luat maşină mică ca vitezomanul Gică. Îţi dau banii înapoi dacă…0766656781, Manu”, citeşte el tare, răstit, mesajul de pe hârtia roz, pe care o găsise în interiorul Buburuzei. ,,E de mult timp, expirat, i s-a dus termenul de garanţie, am uitat fiţuica în sutien”, e prima replică care îmi vine în minte. Îi văd nările lăbărţate cum i se lărgesc la fiecare hohot de râs. Toni începe şi el să cânte: ,, Îţi dau banii înapoi pe o seară de amor. Vitezomanul Gică şi-a luat maşină mică, roşie ca…”. ,,Roşie ca minţile voastre de măgari în călduri!”, mă revolt eu în timp ce îmi trag puţin mai jos salopeta de blugi. Îi iau biletul din mână, nu mai stau să îmi schimb pantofii, rămân în bascheţii de la ei, tricolori. Îi rog să aibă grijă de maşină până mâine.
Fac doi paşi înspre ieşire. Îl sun pe expeditorul biletului. Sunt o femeie directă, nici la bani nu mă tocmesc: totul sau nimic! Totuşi, nu vrea să îmi dea integral suma, deşi îi promit că vin cu de toate: şi cătuşe, şi lenjerie de la Pierra, aduc şi costumul de dresoare. ,,De abia aştept să-i dau câteva bice!”, mă aud vorbind cu voce tare. Ne întâlnim în faţă la ,,Episcopul Emasculat”, cafeneaua lui. Îl văd a treia oară, am aflat de la Ema, o amică comună, că mă place. Asta înainte de achiziţionarea Buburuzei. Am profitat: un zâmbet, o ridicare din sprânceană la câte o replică de-a lui şi renunţarea la geaca de piele din raţionamente meteorologice. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: 25 la sută discount!
Acum stă în faţa mea, cu o umbrelă în mână pe care o manevrează agitat. Îşi desface şi părul prins într-o coadă. Mă întreabă de maşină, e curios dacă sunt mulţumită. Şi continuă să vorbească în timp ce loveşte deseori vârful umbrelei de trotuar. Îmi spune că într-o lună va fi absolvent de Teologie, că au aranjat ai lui de o parohie în centrul oraşului, dar că e nevoit să se căsătorească. Şi nu are cu cine. La intervenţia mea verbală: ,,Şi pe mine ţi-ai găsit să mă popeşti?”, începe să râdă. Îmi spune că nu pretinde iubire, ci doar încheierea unei afaceri.
Îi cer din start contravaloarea obiectului. Apoi, fără a şti dacă voi spune da sau nu, încep să emit pretenţii: ,,1. Cer rezilierea contractului în doi ani, asta dacă nu mă îndrăgostesc de tine. Nu cred că va fi cazul!. 2. Voi absenta de la toate serviciile religioase. 3. Vreau o rochie de mireasă Agnes Toma. 5. Aş dori să fiu dusă la altar cu maşina mea. Conduc eu! 4. Nu te satisfac decât contracost.”. Nu răspunde decât un ,,da” răspicat.
Mă îndepărtez puţin, îl sun pe Toni: ,,Auzi, puteţi într-o lună, tu şi Grig să îmi fiţi ,,domnişoare” de onoare. Mă mărit!”. ,,Mdaaa. Daa. Aaa”, aud prin difuzorul telefonului. Şi răspunsul meu e tot afirmativ, voi deveni Eva Borgovan, preoteasă la Sfânta Treime. Mă întorc spre Manu, sar într-un picior şi îi cânt: ,,Jay Ho. Amin”.
Apr
22
Am găsit la Humanitas, o carte cu un titlu interesant: Dac-aş fi o muscă (Jason Brink). Mi s-a părut un titlu şi o perspectivă inedite, de aceea am şi comandat-o (va ajunge şi acasă şi va afla şi mama de ea când va trebui să o plătească!). În rândurile următoare, am transcris prefaţa, care mi se pare interesantă.
Martor tăcut la detaliile tuturor evenimentelor tale secrete, la toate faptele tale rele, la conversaţiile tale private şi la răsfăţuri, musca este neutră. Nu reprezintă nicio ameninţare. Nu-i pasă că înşeli la impozitul pe venit, nu te-ar împiedica să sari de la balcon şi n-ar chema poliţia dacă omori pisica vecinului. Dar a fost de faţă.
Musca este de faţă când urmăreşti cu privirea fusta bonei, în timp ce aceasta doarme pe canapea, când pui la cale să-ţi omori soţul cu medicamente sau când strecori scumpul camembert în raionul cu lactate.
Te-a văzut înşelându-ţi nevasta cu stagiara brunetă. Te vede când torni alcool în punci, când îţi spionezi vecinii, când urli la terier, când te mângâi singur, îţi înjuri nevasta sau când schimbi piesele la scrabble, în timp ce adversarul merge să facă pipi.
Nu o observi când clachezi şi plângi, când îţi storci un coş, îţi tai părul din nas sau când le faci rău celor pe care-i iubeşti şi-i tolerezi pe cei pe care-i urăşti. Nici n-o bagi în seamă, şi nici n-ar trebui, dar ea a fost, este şi va fi întotdeauna martoră la tot ce e de nemărturisit.
(Sursă: site-ul Editurii Humanitas)
Autorul
Ce aş face eu dacă aş fi supusă unei metamosfoze ca atare?*
Dac-aş fi o muscă m-aş împrieteni cu Maidanezul Zburător pentru a-mi găsi un tovarăş de cutreierat lumea-n lung şi-n lat. I-aş sta pe o ureche, aş face topless şi aş lăsa tot greul pe el.
În primul rând, aş emigra. Pesemne se înţelelege că sunt o muscă ţeţe revendicată de statul român, cu strămoşi care s-au hrănit cu sângele celor curmaţi sub ţepele lui Vodă (ştiţi voi care, deşi pe ăsta nu l-au sfinţit. Încă). Bunicul lui strabunicu’ Scuff s-a odihnit într-un tub de puşcă kalaşnikov încărcată cu gloanţe oarbe când l-au nimicit pe Ceaşcă.
M-aş duce în America, nu mă încurc io’ cu Spania (prefer să savurez un hamburger decât o căpşună veştedă) sau Italia. M-aş ascunde în Biroul Oval şi i-aş sta pe un umăr lui Obama. Să prind şmecheria puterii şi a manipulării maselor! Aş suge niţel melanină de la stimabil şi m-aş întoarce acasă să fiu fruntaş peste muşte.
Aş trece niţel şi pe la Tanacu, să mă rog, că tot suntem încă în sărbătoare. M-aş ascunde în altar, sub potir, de teamă să nu mă exorcizeze vreun popă sărac cu duhul, dar fericit nevoie mare că slujeşte Domnului.
Aş răspândi o molimă printre piţipoance, să le mai astâmpăr gurile slobode şi dorinţele perverse. Poate că aş fi fost ispitit să fac cunoştinţă cu fluturaşul tatuat al matinalei Crudu, dar mi-a trecut repede de când a fost arătat la tot poporu’.
Nu aş sta închisă în Casa Big Brother, deşi mi-ar prinde bine nişte verzişori să îmi cumpăr de mâncare numai pastramă, must şi kaizar. L-aş vizita pe Ogică, i-aş sta ascuns în portofel şi i-aş fură secretul prorociei. Aş deveni o muscă milionară! Aplaudaţi, dar nu prea tare, că mă ruşinez.
Dacă nu s-ar întâmplă întocmai, din cauza corupţiei sau a crizei economice, aş tocmi cu suratele mele din neamul păduchesc să inavadeze chicile golaşe sau dese ale unor preşedinţi. De ţară, de bancă, de şcoală, de editură, de creşă sau fermă. L-aş mitui pe Pogea să mărească mai mult impozitul forfetar la fabricile de insecticide, să nu mai aud de Raid, Aroxol sau Musco-decimator.
Dacă nu mă declaraţi Musca de la Pagina 5 (nu-i aşa că sunt simpatică?), voi plânge cu lacrimi de sânge ca o Mioriţa Mantale părăsită de ibovnic şi o să va trimit o scrisoare deschisă. De necaz, o să îmi curm viaţă. O să mă arunc de pe Casa Poporului pe o trambulină şi apoi o să mă înec într-un pahar cu Pepsi Light. Vreau să îmi păstrez siluetă, nu mă risc…Dar înainte trec pe la o bancă de spermă să donez ceva (nu vă spun ce!) pentru că ar fi păcat să nu am urmaşi.
Vă salut cu fâlfâituri de aripi.
*Şi Kafka m-ar invidia că sunt mai mişto decât gândacul lui.
MUSCA PORNO
Voi ce-aţi fi făcut? Vă promit o recenzie când o fi să fie. Pup
Apr
21
Odată cu terminarea sărbătorilor pascale, oamenii îşi reiau vechile activităţi. Mă refer îndeosebi la cele profesionale. Alţii încă mai încearcă să îşi găsească un loc de muncă. Nimc mai simplu! Accesarea siteurilor de specialitate, bifarea celor mai tentante oferte de prin revistele de profil, privirea cu un ochi crtic a afişelor salvatoare, postate la tot pasul.
Am preluat de pe BestJobs Forum (sursă) zece grozăvii. Mai multe, scrie în CV-urile lor!
Top 10:
1. Responsabilitati: Vinzator. “Am dormit bine acolo, ce sa zic? Parintii lucrau amindoi, eh, ce vremuri erau atunci. Si pisica zbura.”
2. Atasament la CV - “Motto: Se-ntampla-oare-o crima/ Sa-ti pui gandurile-n rima…?!” + 3 poezii: mama mea, pisica, Reteta unui om perfect, Toamna
3. Mini Interviu: Care este cea mai mare realizare a ta de pana acum? “Am ajuns la 30 sanatos”
4. Studii:
- studii privind conservarea prin congelare a materialului seminal de caine;
- lucrare de licenta in comportament sexual premarital.
5. Mini Interviu: Domeniul de interes era Vanzari. “Sunt potrivit pentru ca imi place ceea ce se intampla in acest domeniu. Piata e in continua crestere in Romania. Fratele meu mai mare m-a indrumat spre aceasta meserie si a fost ‘dragoste la prima vedere’.”
6. Descriere responsabilitati: - “impegat contabilitate primara, secretariat, impegat fac de toate (fara sex)”
7. Istoric experienta: “tatal meu este administratorul a 2 statii peco si prin urmare m-a angajat si pe mine, stiind de pasiunea mea pentru masini si implicit pentru condus”.
8. Descriere job: “Societate condusa de un isteric, (ce sa-i faci nimeni nu-i perfect…)”
9. Descriere studii: “sunt o fata de 18 ani cu 1.66m inaltime, 49kg, ochi verzi, satena (cu par lung), dragutza, seriosasa si plina de enrgie… PS. poza nu am putut sami pun pentru ca sunt prea mare format dar dak doriti..id meu de mess ok_…_… sau trim un e-mail pe adresa www.ok_…._…@yahoo.com..va sigur k nu o sa va para rau:D”
10. Responsabilitati: “Am fost hostessa pentru o seara la petrecerea organizata de compania “X” la restaurantul “Y”. Responsabilitatea mea era sa-i primesc pe invitati, iar impreuna cu alte 3 fete am facut atmosfera dansand, in rochii de culoarea siglei firmei, si invitand persoanele din sala la dans pentru a se simti bine.”
Top adrese de email, sendere si nickname-uri:
Adrese de email: pasarik.frumusik@.., senzuala_89@.., elfica_sh@.., shut.up_up.up@..,angel_powder2008@.., pithonstd@.., axe.the_hacker@.., sa.ne_http@…
Nume de utilizator: foca.san, pitzic21, dramatique, sunca.nr_117, scama_vesela
Sender: ursuletu gheorghe, John Wayne, Hijo de la Luna, scipio africano, leul vipera
Ce ziceţi, îi luaţi sub aripă?
Apr
20
Aşteptam Paştele încă de pe la Crăciun. Nu bine intrasem în noul an, că o şi întrebam pe mama: ,,Dar Paştele când va cădea anul ăsta?”. La început, o mai enervam, apoi a înţeles că sunt un copil iunatic, iubitor de (primă)vară, soare şi verde crud.
Învierea începea pe la douăsprezece noaptea. Biserica din sat e aşezată pe un dâmb, pe care îl urcam cu greu în anii copilăriei. Oameni cărând coşuri pline cu bunătăţi, femei încârpate şi copii îmbrăcaţi curat, cu hăinuţe noi, nu sunt doar amintiri. Şi azi tot aşa e.
Clopotul bisericii bate altfel, i-aş recunoaşte sunetul oricând. Şi glasul preotului, uşor efeminat, face din slujbă un adevărat spectacol. Aş tot sta să îl ascult cântând ,,Hristos a înviat”. În noaptea de Înviere toate maşinile staţionează în dâmb. Turişti, tineri care se întorc de aievea, săteni, toţi stau să ia lumină. Preotul aprinde o lumânare sfinţită (nu, nu e ca la Ierusalim, să se aprindă singură) şi enoriaşii se înfruptă din dar. Cică ar fi bine să iei lumină de la un copil, că e un semn bun. Explicaţia nu aş putea-o tălmăci. Ştim prea bine că mulţi ţânci sunt de-a dreptul drăcuşori împieliţaţi, şi nicidecum îngeraşi cărora să le putem zări aura.
Aceiaşi copii zburdă liberi prin cimitir fără frică de duhuri rele. Tradiţia spune că, de Paşte, morţii se întorc printre cei vii. Acasă. Imaginea crucilor luminate de candele şi lumânări nu poate decât să îţi aducă linişte. Când eram mică îmi plăcea să pun lumânări la mormintele neîngrijite şi uitate de lume. Să vină Paştele şi pe acolo!
Mă întorceam însă la timp pentru a înconjura de trei ori biserica. De fiecare dată mi-a plăcut mult momentul deschiderii uşilor. Preotul imploră de zor: ,,Uşile, uşile împărăteşti să se deschidă!” şi le loveşte cu o cruce (sculptată din lemn) de vreo trei ori. Pe la şase ani mi-am permis să întreb în gura mare de ce nu se deschid odată.
La slujbă de obicei adormeam. Prin liceu erau rezemate de perete covoarele vechi şi chiar pot spune că am avut un somn pe cinste. M-am trezit însă la timp pentru a degusta câteva prăjituri de-ale vecinelor. În satul bunicilor, după liturghie, odată cu răsăritul soarelui, oamenii încropesc o masă mare în curte. E o rânduială binevenită. Preotul stă în capul mesei şi ţine isonul tuturor.
Dimineaţa, acasă, neaparat mă spălam pe faţă cu apă în care se adăuga ahiasmă, bănuţi şi un ou roşu. Şi apoi patruzeci de zile salutam cu ,,Hristos a înviat!”.
În primul an de facultate am mers la mănăstirea din sat. Totul se desfăşoară după calendarul vechi, cu o oră înainte. Slujba are un caracter solemn, corul de măicuţe e un adevărat Madrigal bisericesc, dar nu mă prinde.
Prefer tot biserica albă din dâmb. S-au adunat multe amintiri şi mă simt bine să reved an de an aceleaşi feţe familiare. An de an tot mai puţine. Numai anul trecut au murit vreo zece oameni în sat.
Gândurile de copil, senine de altfel, mă bântuie şi acum. Nu aş recunoaşte nici în ruptul capului că foloseam şi eu odată cimitirul pentru a juca de-a v-aţi ascunselea, că mi-am pârlit de vreo două ori părul (o dată a ars binişor chiar) cu lumânarea, că îmi mai era uneori şi niţel lene să urc acelaşi dâmb, pe care mulţi bătrâni îl asociază cu o Golgotă.
În Irlanda a fost diferit totul, dar interesant totodată. Pentru irlandezi, Paştele înseamnă o bună ocazie de a hoinări prin ţară în lung şi-n lat. Slujba religioasă (cultul presbiterienilor) se desfăşoară în aer liber, pe la şase dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui. Pentru cei trecuţi de o vârstă anume, sărbătoarea înseamnă reuniune de familie.
De Paştele ortodox, după ce m-am jucat cu poneii o zi întreagă (să nu omitem şi săritul pe trambulină, pozele) am fost surprinsă în mod plăcut. Îi spusesem eu odată prietenei mele, Avril, că ,,paella” (mâncare spaniolă pe bază de orez, pui, fructe de mare) seamănă pe alocuri cu sarmalele noastre. Niciodată nu a ieşit mai gustoasă. Mai mult, am primit urări de la persoane de la care nu m-aş fi aşteptat. A fost frumos şi aici!
Să fiţi fericiţi de Paşte!
Mănăstirea de care vă spuneam…
Apr
19
Cum în Irlanda nu prea sunt biserici ortodoxe (a se citi, deloc) şi cum Paştele ortodox nu coincide cu cel presbiterian, iahovist, anglican, adventist, catolic, m-am trezit singură cuc în Noaptea de Înviere.
Nu am disperat, am căutat pe trilulilu (crocodilul) cântarea Hristos a înviat! (hmm, am nimerit prima dată variante pocăite), mi-am pregătit o lumânare parfumată de lalele şi scorţişoară. Un grep mi-a ţinut loc de pască (fructul meu preferat!).
Am stat la taclale prin unde cu un prieten şi…am adormit în aşternuturi curate, răsfăţate cu balsam de springflowers.
Puţin cam nostalgică, iubesc această sărbătoare şi nu îi uit semnificaţia. Ca să îmi citez o colegă, ,,Paştele nu e sărbătoarea Iepuraşului”. Am găsit o povestioară frumoasă prin blogosferă pe când mi se topise şi lumânarea mea. O să vă povestesc mâine şi cum îmi petreceam eu Paştele acasă sau la bunici.
Când eram mică şi mergeam la bunici, la Adalin, de Paşte. Acolo Învierea era la trei dimineaţă, pentru că împărţeam preotul cu satul vecin şi trebuia să aşteptăm pînă termină slujbă dincolo. Bunica ne trezea pe toţi, iar bunicul ne aducea un lighean cu apa, să ne spălam pe faţă, în care punea un ban, un ou roşu şi o urzică (cred că însemna ceva de genul- să ai bani, să ai de-ale gurii şi să fii iute/aspru la muncă).
Dintotdeauna slujba de Înviere a fost favorita mea, din mai multe motive: din pricină bisericutzei de pe deal, din Adalin, din cauza momentului când preotul bate cu crucea în uşă, din cauza că era în miez de noapte sau poate toate astea la un loc. Cât am stat în România, 25 de ani, o singură dată am petrecut Paştele în Cluj; eram în liceu şi am vrut să fiu şi io cool şi să merg cu colegii la Catedrală. Şi am mers, dar nimic nu mi s-a părut religios, unii aveau sticle cu alcool în mână, era gălăgie şi nu puteai spune exact dacă era Învierea sau câştigase România ceva meci de fotbal.
La biserica românească unde am mers azi-noapte şi unde merg de câţiva ani, atmosfera e undeva între biserica din Adalin şi Catedrala din Cluj. Lumea se poartă civilizat şi pios, însă lipseşte ceva, nu ştiu anume ce, dar nu mă simt ca ,,acasă”.
În Duminica Paştelor, nu se ţinea liturghie la ţară. Tot satul se întâlnea însă în curtea bisericii, unde avea loc ,,Brişcălitul”, un obicei super haios. Doi-trei bărbaţi mai indrazneţi îl prindeau la mijloc pe un altul, îi ridicau un picior în sus şi, cu o scândură mică, îl loveau uşor în talpă zicând: ,,Una-una-două-douăzeci-şi-nouă. Ăsta-i Simionu lui Gavriş şi toamnă trecută, când s-o dus după lemne în pădure…” şi spuneau în gură mare ce anume făcuse respectivul. De obicei, poveştile erau haioase, poate uşor exagerate şi spuse cu mult haz.
După ce se încheia a ,,Brişcălitul”, toată lumea mergea în Râtul Colnicilor, un deal cu multe flori, în special ,,Breaban” şi ,,Florile Paştelor”, la care nici astăzi nu ştiu cum li se spune într-o denumire mai oficială, şi lumea, îmbrăcată de sărbătoare, se adună în grupuri şi povesteau şi ciocneau ouă. Întotdeauna o să asociez mersul în Rât cu rochiile şi pantofii noi ce le primeam de fiecare dată, de Paşte, de la ai mei. Mă simţeam gătită că de sărbătoare şi eram foarte încântată întotdeauna de noile tzinute.
Mama mi-a spus ieri că nu prea mai merge nimeni în Râtul Colnicilor şi nici ,,Brişcălit” nu mai există. Ai mei şi încă o familie au fost singurii care au mai păstrat tradiţia cu mersul pe dealul cu flori. (Sursă: Blog de ziarist ratat)
Cred că e o istorisire interesantă. Mie mi-a plăcut mult. Dar nu mai frumoasă ca a mea, pe care o veţi afla mâine.
Surogate de fericire…
Apr
17
Cine moare?
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi | 2 Comments
Că tot e Vinerea Scumpă (aşa îi spunem noi în Bucovina) m-am gândit să postez un poem de tip meditaţie. Cred că murim puţin în fiecare zi…
CINE MOARE?
de Pablo Neruda
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim… Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi…
Pentru cârcotaşii filologi: da, nu contest faptul că aduce mult a Paler (oricum creaţia îi precede muuuuuuuuuuuult celei româneşti, Avem timp. Nu cred ca Paler să se fi inspirat, cine ştie…Cât despre intertextualitatea diacronică cu Marquez şi Coelho, nu comentez. A scris cu mult înaintea lor şi, de la descoperirea roţii încoace, creativitatea e aşezată în matriţe comune. A luat Nobilul stimabilul ăsta!).
Ce credeţi, v-a plăcut?