Mar
31
,,Undeva acolo sus în nori, stă un om şi bea p-ascuns culori…”* TUDOR IONESCU
Filed Under Mare-i grădina Domnului! | 17 Comments
Etichetat de presă postmortem ,,om spectaculos” (era un cascador al râsului şi o minte brici şi zglobie. Un intelect bine mobilat, fraţilor!) , dar neinclus printre Seniorii Cetăţii Transilvănene (oricum i s-ar fi fâlfâit de premiile voastre, primite de la intelectuala MoniCA COlumbeanu!), profesorul universitar Tudor Ionescu (Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) şi-a luat azi la revedere de la ce monde. A plecat în căutarea unui timp pierdut, a cărui nostalgie a purtat-o mereu. Cât îl iubea pe Proust!
Îmi amintesc vorbele cuiva apropiat care se integrează în acest context : Eu dacă mor, mare pagubă, un ţăran acolo…Dar sunt oameni luminaţi, profesori, doctori, actori care au muncit si au sclipit. Asta chiar e piedere! Ei merită o viaţă în plus, că au ajutat lumea asta!
Tind să-i dau dreptate în momente ca acesta.
Mi-a fost profesor dumnealui, personalitate considerată de foarte mulţi cel mai bun traducător de limbă franceză din România! A fost mai mult de atât pentru oricare dintre noi. Numiţi-o cum vreţi: lecţie de modestie, iubire de viaţă şi cultură, grijă şi dăruire pentru învăţăcei.
Dumnezeu să îl odihnească! Au rămas cărţile dumnealui şi imaginea unui amfiteatru plin de studenţi râzând la glumele pline de duh ale marelui Profesor. Sau cea a unor (foşti) studenţi plângând…Un joc de-a râsu-plânsu! Şi un Om care ne-a învăţat să nu ne jucăm nici măcar cu vorbele sau cuvintele! “Un om spectaculos”, cum bine au nimerit unii: prozator, eseist, traducător, pictor şi sculptor, şi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Traducătorilor din România. Un Domn Trandafir al timpurilor noastre moderne, aş adăuga eu.
O fostă studentă
*Zob- Iar în vis
Mar
22
Jade Goody & John Dolănescu. A dat moartea cu mâna!*
Filed Under De prin lume adunate în şosetă, Mare-i grădina Domnului! | Leave a Comment
O asociere inedită? Nop, ce au în comun cele două vedete? Una consacrată în urma unui reality-show de succes (Big Brother), cealaltă având tangenţe cu Floarea din grădină şi Tezaur Folcloric? Nu sunt sadică, dar trebuie să pun răspunsul pe tapet: au plecat prea repede, domnule!
Jade Goody a murit azi-noapte, chiar de Mother’s Day (în UK şi Irlanda, 8 martie nu are nicio semnificaţie. Pe 22 martie se sărbătoreşte Ziua Femeii, a Mamei, în principiu). Şi-a găsit sfârşitul în somn. Ca Frumoasa din Pădurea Adormită, aş adăuga eu.
Artistul român (mă rog, varianta stand-by) e depus la Ateneul Român şi va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Artiştilor. Aseară m-am cutremurat (la propriu). Tabloidele au publicat imagini cu Dolănescu la orizontală, galben ca o trufă degerată. Şi asta, după ce familia a insistat să nu se exagereze: fără poze, filmuleţe video etc.
La Goody going to the God, e altă ,,historia”! Ea a acceptat să fie protagonista unor emisiuni de tipul Living With…Se pare că şi funerariile vor fi transmise în direct, cum altfel! Dacă o să am timp, o să mă uit. Acum o săptămână, m-am delectat vreo patru ore cu nunta. Am devorat două pungi de pufarini multicolori. Sincer, tipa, aşa cheală cum era, mi s-a părut o superbitate! Dacă ar mai fi trăit Eugen Ionescu, probabil ar fi fost inspirat pentru un remix literar. La Chantatrice Chauve versus The Bald Bride. Pe româneşte, Cântăreaţa Cheală la o şuetă cu Mireasa fără podoabă capilară.
Cealaltă moarte, a interpretului de muzică populară, Ion Dolănescu, m-a întristat peste măsură. Am ascultat o noapte întreagă: M-am născut lângă Carpaţi, Mă bate vântul, mă bate, Mă gândesc la viaţa mea. Am crescut cu toate astea, am acasă discuri de vinil, un magnetofon ruginit. Când eram copil, nu se aşternea praful pe ele.
Am citit povestea din spatele artistului Ion Dolănescu, în Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional (17 martie 2009). Chiar merită! Şi vă mai întregiţi colecţia şi cu un CD.
În rest, tind să cred că ziariştii stau prost cu inspiraţia: ,,a mai tăcut un glas”, ,,s-a mai stins o stea pe cer”, ,,inima lui a încetat să bată după ce 65 de ani a bătut în ritm de cântec”. Cam ăsta e stilul în abordarea temei Moartea lui Ion Dolănescu.
Britanicii nu ştiu încă ce şi cum vor scrie de Jade. O să văd zilele astea, vă voi povesti.
Că tot i-am alăturat, aş mai aminti o tangenţă: boala. Dolănescu era bolnav de ciroză, dar a murit în urma unui infarct. Jade s-a luptat cu un cancer de col uterin până în ultima clipă. Când revin în România, o să mă interesez de vaccinul împotriva acestei forme de cancer. Dacă pot preveni ceva atât de grav şi devastator (o, da!), de ce să nu o fac?
27 şi 65, vârstele celor doi. Chiar mă pun pe gânduri cele două cifre. Am făcut şi calcule: o fi una dublul celeilalte? Nu. Gata, fără cafea, fără grăsimi, mâncare semipreparată, nău MOR cioclit!!! Zic asta de prin liceu…
O cale fără piedici! Asta le transmit prin unde spiritiste celor doi. Fiecare, în felul lui, lasă goluri. Mai mici sau mai mari, după caz.
- expresie populară româneasca
Mar
21
Şi noi, cei de azi, încotro?
Filed Under Mare-i grădina Domnului! | 6 Comments
Scrisoare catre liceeni
De Tudor Chirila
Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.
Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.
Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?
Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.
Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice [***]. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.
Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.
Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.
Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.
Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!
Nu va amagiti cu prezentul… Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?
Putem, oare, schimba ceva?
- va urma -
Mar
16
,,În vis ningea cu pas uşor, te aşterneai pe nea / Şi nu eram săraci, în trup purtam cărări de maci.”*
Filed Under Mare-i grădina Domnului! | Leave a Comment
M-am tot perindat prin blogosferă. Am descoperit oameni care se descoperă în faţa cititorului prin acest ,,colţ de linişte”. Oameni care au ceva de spus, care transmit un mesaj. Mie îmi plac variantele aiurite. E ca la Dante, greu mai poţi ieşi! Citeşti, nu te mai saturi, te cuprinde acea stare de ,,vreau mai mult”, o zăbavă utilă. Unii îşi pozează apendicele extras, rezultatele culinare (obţinute în vreo cratiţă plină de ulei ars) sau se erijează în Don Juani de carton, enumerând, ca într-un pomelnic al iubirii, cuceririle care le imaginează o minte aflată în plin proces de clocot hormonal. Şi tocmai de aceea devine interesant un periplu virtual. Descoperi o diversitate (ideologică, caracteriologică) din care îţi extragi ceea ce ţi se potriveşte ţie. Libertate, frate, poate chiar plăcerea de a te pierde printre rânduri! Mi s-a reproşat că deasupra blogului meu planează nori de tristeţe. O să mă gândesc la una solucion 
Cât despre diversitate, am ales o poezie. Şi povestea ei: a unei Ilene Cosânzene sau a unei domniţe, ai cărei dinţişori de lapte sunt plini de seminţe de mac. Genunchii scrijeliţi, plini de pământ, îi dau o savoare aparte! Pe rochiţa cu buline roz, al cărei guler nu prea se zăreşte din cauza zulufilor rebeli şi încâlciţi (şi acum, cam tot la fel au rămas), se pot observa urme de zahăr vanilat. Pe atunci domniţa nu era adepta aspartamului. Îşi trece mânuţa dolofană (marcată de cinci gropiţe în dreptul fiecărui deget de chibrit) prin părul des pentru a se asigura că nu pierduse pe cărare mănunchiul de culoarea unui foc de hârtie creponată.
Cred că Zaţul de mac pierdut în dans uitat e capătul acestei poveşti. Şi, credeţi-mă, vă spun cu inima pe inimă (bate cam tare, o fi efectul noilor pastile de slăbit?), nu întotdeauna sfârşitul unui basm e fericit. Sper şi vreau să pot crede că m-am înşelat…
Pentru aceia dintre voi care pot vedea dincolo de forma rigidă a realităţii oferite, felie cu felie, în fiecare zi. Uneori în forme edulcorate sau deformate, ce-i drept…
Zaţul de mac pierdut în dans uitat
Nu îmi plac florile. În liceu am fost chiar acuzată că sunt o ,,persoană rea” de două colege botaniste. Le văd cum se trec şi nu pot decât să rămân imună în faţa acelui farmec pe care îl exercită asupra noastră. A femeilor, în principiu.
Dar mereu am trăit cu fascinaţia macilor şi a iasomiei. De cea din urmă mă leagă o poveste. Am aflat-o pe la patru ani, după ce bunica nu izbutise să imagineze un final la Făt-Frumos Năzdrăvan. Ştiam eu, în isteţimea mea proaspătă şi trează, că ceva nu e în regulă. Femeia clipea des, uneori mai închidea şi câte un ochi, încurcând iţele acţiunii. Nu am aflat nici acum dacă feciorul de împărat a învins toate relele care se năpustiseră asupra lui. Însă descoperisem altceva: când m-am născut (cu două luni mai devreme) au înflorit, după mulţi ani, tufele de iasomie din faţa casei mari cu etaj, construite de bunici (nu au vrut decât să îşi vadă fericiţi cei unspreceze nepoţi. Pe câţiva din verişorii mei nu i-am mai văzut de câţiva ani). Trişasem. Am păcălit sorocul şi ritmul florilor.
În fiecare an de atunci, de ziua mea, obişnuiesc să am iasomie în camera mea. Unii zic că ar avea conotaţii tanatice. Nu îmi pasă…
Cât despre maci… Mama avea mereu în grădină petice roşii printre care, copil fiind, mă plimbam nestingherită. Uneori îmi clătinam energic braţele, făceam piruete şi îmi puneam o floare de mac în cosiţele buclate. Mă împiedicam mereu de funiile lor (,,sinucigaşe”, aşa le numeşte Dinescu) şi cădeam într-o visare dulce pe o plapumă roşie de pluş. Urmăream uneori dansul petalelor care îmi mângâia obrazul fraged de copil. Apoi alergam la dulapul din bucătărie şi mereu îi furam mamei punga cu mac. Îl mâncam cu linguriţa, amestecat cu zahăr vanilat. Noaptea avea 14 ore pe atunci.
De fiecare dată am avut doar cozonac cu nucă de Paşte, Crăciun, ziua tatei. Mai sărbătoream şi alţi sfinţi din calendar. Am crescut. Niciun băiat nu mi-a dat vreodată un buchet de maci. Am primit crini imperiali şi trandafiri luaţi din piaţă. Le-am dat mereu mai departe întotdeauna, chiar în acea zi. Mereu am găsit o persoană care să se bucure cu adevărat de cadoul colorat, parfumat după caz. Zâmbetul plin de seninătate mi-a confirmat asta.
Odată i-am dat unei bătrâne din sat trei roze legate cu o fundiţă dantelată, din tiul şi paspol. Le-a luat uşor stingheră, strângându-le cu stângăcie în palma bătătorită. Mi-a spus pe un ton uşor ruşinat că nu mă va vota pentru că că i-a ordonat fiul de la oraş să voteze cu al lui conu’ Vadim. Nu a uitat să zâmbească. Un surâs cald pe care nici cei trei dinţi lipsă pe care îi avea nu l-ar fi putut umbri.
Niciodată nu am făcut politică. Sunt prea feminină să mă implic într-un teatru cu gladiatori zgomotoşi. Şi mereu tânjesc, precum un erou de basm, nu să mă lupt cu vreo Gheonoaie pentru vreo împărăţie, ci pentru a descoperi LINIŞTEA. This means the Pursuit of Happyness for me (Pentru mine, asta e căutarea / drumul spre fericire!). Sau poate chiar… fericirea însăşi!
Când am împlinit douăzeci de ani, eram la Cluj în timpul sesiunii, la facultate. Cea mai bună prietenă de atunci (deşi mi-aş fi dorit să rămânem mereu la fel, cum ne promisesem într-o zi caldă de sweet november, după primul parţial crâncen la literatură medievală) mi-a luat un trandafir japonez în ghiveci. Era frumos, cu un frunziş persistent, de un verde crud, sănătos. Îmi plimbam degetele pe marginea frunzuliţelor dese, zimţate şi îmi plăcea ,,gâdiliciul” acela în timp ce mai citeam câte un rând, două, din cartea de sintaxă franceză a lui madam Stela-Odette F. … De Sânziene (exact la o zi după aniversare), colega de cameră aduna într-un făraş toate petalele galbene şi bulinele kaki, insuficient ,,clorofilate”. Nu ştiu cum de s-a scuturat atât de repede…
Corina se jurase că mi l-a dat din toată inima. Nici acum nu aş putea să o suspectez că m-ar fi minţit. Dar nu vreau să intru în justificări metafizice…Nu-şi au rostul. Ştiu de la o florăreasă durdulie şi îmbujorată ca un bujor copt la soare că există metode ,,resuscitante” şi în Ostrovul Florilor (substanţe care menţin hidratarea). Oricum, crenguţa ruptă de mine din tufa de iasomie, din curtea spitalului de pe strada Clinicilor, mă răsfăţase cu mirosul ei persistent (în care eu îmi regăsesc de fiecare dată, o parte din copilărie) mai bine de o săptămână.
Anul asta, în vară, sigur nu o să am iasomie de ziua mea. Irlandezii cred că ,,jasmine” e o floare sălbatică a cărei aromă o descoperă contra cost, în sticluţele de ulei parfumat. O să îmi imprim o imagine de pe net, poate va compensa în vreun fel lipsa. Surogat de fericire, oare? Nu îmi dau seama.
Îmi este dor uneori de tot, mai ales de poveşti. Aş vrea să o mai întreb o dată pe bunica (să mă uit atent în ochii ei pe care îi revăd când mă privesc în oglindă; însă aceştia sunt doar o copie nereuşită a originalului, încadraţi uneori de cearcăne vineţii) despre destinul lui Făt-Frumos. Ştiu că niciodată nu o să îmi mai poată răspunde, chiar dacă aş minţi-o că, numai o zi de s-ar întoarce, ar înflori iar tufa de iasomie din faţa casei, al cărei acoperiş stă să cadă. Nu cred că a supravieţuit buruienilor, lăstarii nu a mai avut cine să îi taie primăvara.
Azi mama a renunţat la maci. E prea multă muncă cu ei, zice ea. Mereu le cad frunzele şi petalele. Funiile, care odată îmi încurcau dansul de copil zglobiu, se agaţă ca o hidră de gardul din lemn. Reţin umezeala şi în scurt timp bârnele se umplu de carii şi putrezesc. Învăţătură de la tata, de astă dată.
În locul atât de înroşit şi de înmiresmat de odinioară creşte nestingherit un usturoi gras, pişcăcios la limbă, de care mama e foarte mândră.
Cred că Năzdrăvanul a ieşit învingător din lupta cu viaţa. Aşa e sfârşitul fiecărei poveşti, nu? ,,Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.” Până şi Propp, în Morfologia basmului, confirmă asta!
Am găsit de dimineaţă în dulapul din hol, lângă sticlele de ulei de măsline extravirgin şi cafeaua adusă din Cuba de fratele lui Avril, şefa mea, o punguţă roşie, decorată cu pete proaspete de dulceaţă (sub forma a cinci creioane de colorat, de lungimi inegale). Scrie pe ea Poppy Powder (mac). Nu m-a tentat în vreun fel. Prefer o cafea amară, sugarfree. Mereu sunt obosită, iar ochii am început să mi-i ascund în spatele unor ochelari cu rame negre, fancy. Sigur mi-au crescut dioptriile. Noaptea cea mai lungă nu trece de cinci ore. M-am transformat într-o cybergirl. Am o mulţime de prieteni virtuali aşezaţi într-o ordine perfectă, pe o listă. Prea multă ordine pentru dezordinea din mine. Primesc atâtea pupicuri în fiecare seară. Chiar şi îmbrăţişări. Ce păcat că sunt doar emmoticon-uri!
Ba chiar m-am pricopsit şi cu un iubit virtual, de care mă despart sau mă împac în funcţie de… bătăile (trăirile) reţelei de internet. Când reţeaua e în stand-by, trece şi dragostea. Nu mai trăiesc Primăvara Amorului, cum ar spune poeţii Văcăreşti… Nu am primit încă niciun mail de la el, cu vreun attachment file, în care să descopăr imaginea vreunei flori de mac în floare.
E deja amiază. De ce nu s-o fi trezit până acum Little Yasmin? It’s one o’clock PM. Or’ fi degetele fetiţei pe punguţa de mac? Şi copiii s-au schimbat. Cum să preferi dulceaţa de măceşe în locul zahărului vanilat?
Când nu mai credem că bucuria mai poate sta într-o linguriţă de mac.
Pentru CEI MARI…
Zaţ de mac pierdut în dans uitat
Du-mă tu, neputinţă, în nămolul lichefiat,
Apasă-mi fruntea de particule de praf
Şi dă-mi zăbava de a atinge cu unghia-mi încărnată pânza freatică
de apă chioară.
Scoate-mi din atriul drept al inimii mele de ceară,
Neliniştea care mă roade
Şi îmi taie în carne vie orice vis domolit de tăcere mută
până la os.
Perpeleşte-mi durerea în oaze de chin de smoală arsă,
Fă-mă să zburd pe câmpii de hrean necopt
Şi îmi roade călcâiul ahilian plin de răni
cu nesaţ.
Destupă-mi nara stângă de sânge închegat,
Plin de larve de păcat
Şi îmi scotoceşte sinusurile umplute de dor cu un cui
de puncţie.
Apucă-mi tu, neputinţă, ultimul gram de suflet rămas,
După bătaia pierdută, ţesută-n catifea de negare
Şi dă-mi o ultimă dezlegare să calc uşor, în pas de dans uitat, printre maci de zaţ
în floare.
Semnat,
Aiurel cel Bucălat
P. S. : scrisă într-o zi de martie în floare (în Irlanda au înflorit narcisele)când m-am simţit cel mai singur om de pe pământ… 
*Zoia Alecu - Cărări de maci
Mar
8
De ce ne iubiţi voi, bărbaţilor?
Filed Under Liubovul ti ridică, liubovul ti omoarî, Mare-i grădina Domnului! | 6 Comments
,,Iubim femeile pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi că un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servituţile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, cică să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără să le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţă lor. Pentru că au un fel de-a rezolva problema care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează.
Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat între vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru că nu-şi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futese, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-întoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”
(Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile)
Descendente ale Evei, vă doresc o primvară plină de împliniri şi răsfăţ, cu dar de bucurie! Şi parteneri cărora să le pese de fiecare bucurie sau grijă care vă încearcă. LA MULŢI ANI!
P.S. : Am trăit cel mai aiurea 8 Martie din existenţa mea. Singură, într-o cameră austeră ale cărei ferestre au perdele mov închis. Cu dureri de cap şi ochi obosiţi.
O ploaie mocănească şi un vânt puternic au înlocuit soarele sau zăpada (când eram la Dorna, acasă, mereu ningea în luna lui Mărţişor) de altădată. Cred că acest colţ virtual va deveni ,,Blogul tinerei mioape”. De adolescenţă am trecut de mult, poate prea repede. Mi-a fost dor de mama…
În Irlanda nu există această sărbătoare. Îl aştept pe St. Patrick.. 
Mar
4
Pentru Cătălin…
Filed Under Mare-i grădina Domnului! | 6 Comments
Pentru Cătălin…
Şi cine să trăiască? Cătălin să trăiască! La mulţi ani! Să ai parte numai de împliniri, să intri odată în tagma politicienilor ,,grei”, să iubeşti cât încape şi să fii adorat de popor! Să nu îţi pierzi şarmul şi sex-appeal-ul, să te ,,iubeşte femeile”, dar cel mai mult dragostea ta! ,,Eşti tânăr, Domnule!” Fii fericit şi…auzişi, cât trebuie să mai aştept să îţi devin naşă cu acte în regulă?! LA MULŢI, MULŢI (B)ANI! Să sporeşti în toate, prietene!
Aceeaşi Aiuri care ţi-a distrus una bucată covor oltenesc
Hai, ti pup!
Din ciclul: ,,Moldoveanul (io mi-s) şi munteanul sunt fraţi buni cu olteanul (adică vrui să spun, el e!)
P. S. : întreaga echipă gorj4all îţi urează toate cele bune în acest început frumos de primăvară!
De ziua ta, să prinzi măcar o stea, în UE!
