Feb
28
Aseară, ca de obicei, am băut un irish tea (sunt în Irlanda acum). Era five o’clock. Am respectat regula jumătăţii de cub de zahăr şi a laptelui adăugat în ceaşcă.
Şefa mea mi-a povestit un incident care mi-a plăcut mult. I s-a întâmplat săptămâna trecută unei prietene de-ale ei. Nu găsesc o motivaţie pertinentă pentru a-mi răspunde la întrebarea: şi ce-oi fi găsit atât de interesant în povestioara cu pricina? Poate veţi descoperi voi un răspuns.
Jodie, tipa în cauză, avea un câine, un Rottweiler obez şi ajuns la stimabila etate canină de 13 ani. Din păcate, patrupedul nu a mai apucat să îşi facă buletinul. Nici majoratul! A pierit în apartamentul stăpânei, liniştit, pe o canapea. Să-i fie reîncarnarea uşoară!
Acum femeia era pe cât de întristată de trecerea la cele canino-veşnice ale odorului ei, pe atât de îngrijorată. Într-un oraş mare precum Belfast City un cadavru, fie el şi de câine, poate deveni o adevărată sursă de stres! Salvarea a venit odată cu deschiderea unei cărţi galbene, mai groase uneori decât un DOOM. Da, Golden Pages îi spune. Aşadar, societatea multifuncţională Pets, specializată în servicii canine (dresaj, salon de înfrumuseţare, dar şi…înmormântări) a fost o binecuvântare pentru prietena şefei mele.
Singurul neajuns l-a reprezentat sediul acestei oaze de linişte ,,câinească”(fie ea, chiar eternă!), aflată în alt oraş. După câteva momente de răgaz, femeia şi-a băgat uriaşul într-o valiză imensă (nu am aflat dacă era sau nu Luis Vuitton) şi a pornit într-o ,,eurotrip” cu autobuzul. Drumul a durat patru ore, interval în care Jodie şi-a făcut ordine de cinci ori în poşetă şi a inhalat o doză dublă de Rescue Remedy (un calmant uşor pe care am observat că e utilizat foarte mult de către descendentele lui James Joyce). Era stresată să nu dea de bănuit, mai ales că aici, în ,,ţinutul cel fără de cusur al Irlandei” (cam aşa îl definesc patrioţii), ar fi plătit o amendă deloc de neglijat.
Ajunsă în oraş, un bărbat robust, care avea mai mult de 16-17 stones (unitate de masă, utilizată pentru măsura greutăţii în UK, Irlanda…), foarte politicos, a insistat să o ajute. Femeie nu răspundea insistenţelor. Individul mai că îi trăgea din mâini geamantanul. Ea acceptă. La un moment dat, individul o întreabă de ce e atât de greu, deşi era pe rotile. Jodie e oarecum impacientată, se gândeşte că individul s-ar putea gândi că e vreun om înăuntru. Îi spune că se mută într-un alt apartament, că îşi cară laptopul şi calculatorul, precum şi o serie de cd-uri. Bărbatul o ascultă liniştit, o bruschează, după care fuge şi se pierde în vacarmul oraşului. Tipa nu poate decât să se bucure de gestul bunului samaritean. Tocmai scăpase de plata a vreo 400 lire, contravaloarea unui serviciu funerar ca la carte. Mă gândesc la reacţia hoţului la deschiderea cutiei Pandorei!
P. S. : Nu ştiu ce poză pot ataşa textului. Poate veniţi voi cu idei!
Feb
14
14 februarie. A venit şi ziua cea mare, a… Îndrăgostelii. Nu fac parte din ,,curentul” valentine…Nu înţeleg de ce trebuie să existe o zi pentru a iubi (mai mult). Prin liceu, nu prea am resimţit această pseudosărbătoare. Dar în ultimii ani a devenit un fenomen de amploare şi în România, care începe să şi-l renege pe bătrânul Dragobete. Ursuleţii de pluş multicolori, pernuţe sub formă de inimioară (de obicei, săgetate), felicitări siropoase şi mesaje copiate de pe felicitări.ro., cam asta e arsenalul unui ,,îndrăgostit cu acte în regulă”. Hmmm, am uitat eternii trandafiri, mereu de un roşu aprins întocmai ca inima destinatarului. În vitrine decoraţiunile cu îngeraşi amorezaţi, buze senzuale de pluş ne pândesc la tot pasul.
Nu vi se pare că totul seamănă a clişeizare?
Eu cred că dacă e să iubeşti o persoană, o iubeşti mereu, nu ai nevoie de vreo sărbătoare importantă să îi spui ce simţi şi să o măguleşti cu vreo atenţie. Vă mai amintiţi care a fost primul cadou pe care l-aţi primit de la cineva care vă plăcea? Eram în clasa întâi când colegul meu de bancă mi-a dat vreo zece gume de mestecat Turbo (într-o vreme colecţionam surprizele). Şi nu era de Valentine’s Day! Pe mine ,,o măslină, o scobitoare” (aici am citat-o pe ,,sora” mea) nu ar avea efect într-o zi în care m-aş aştepta să primesc ceva. Cred că într-o relaţie important e să reuşeşti să îl surprinzi pe cel de lângă tine. Asta pentru a nu intra în rutină!
Oricum e alegerea voastră! În rest, iubiţi-vă mult! Live your life, live your love!
Irina Popa-Pentru dragostea ta
Asculta mai multe audio Muzica »
Feb
12
Vinovaţii fără vină cer să se facă…dreptate!
Filed Under La shaorme înainte, la război înapoi, Mare-i grădina Domnului! | 12 Comments
Ultimul subiect fierbinte care a suscitat atenţia presei şi a televiziunilor, dar, mai ales, a noastră a fost şi este moartea sportivului Marian Cozma. De această dată, cred că jurnaliştii au exagerat, fără a mai ţine cont de vreo normă deontologică sau morală. Mă refer aici la ,,surghiunul” interogativ la care a fost supus tatăl victimei. Nu s-a mai ţinut cont că e vorba de un părinte care şi-a pierdut copilul, care suferă şi care are nevoie de linişte pentru a-şi plânge fiul. Nu s-a mai ţinut cont de nimic, o moarte a devenit garanţia unui rating excepţional…
În toată povestea asta, ,,traseul” cortegiului funerar mi s-a părut demn de un subiect cinematografic, gen ,,Moartea domnului Lăzărescu”. Majoritatea oamenilor strânşi să îl vadă pentru ultima oară pe campion nu cred că au fost animaţi doar de respectul şi de admiraţia pe care i-o purtau sportivului, ci, mai mult de curiozitate. E drept, au venit şi suporteri, nume sonore în sport, dar… ,,Să gândim la rece”, cred că mulţi dintre ei au aflat pentru prima oară de existenţa acestui om deosebit, odată cu moartea lui (şi nu doar ei!). Ce să mai vorbim de reprezentantele sexului frumos (lista însuşirilor o continuaţi voi, în funcţie de realitatea digerată la …feminin) care se erijează în văduve pe ,,haifaiv” sau de userii care trimit mesaje de tip matrioşcă pe mess.
Chiar şi media e ,,corijentă” în acest sens. O simplă accesare pe google vă va convinge şi pe dumneavoastră. Nu pun la socoteală ziarele sportive, chiar dacă nici acolo handbalistul nu apare menţionat prea mult. Bine că cititorii sunt la curent cu informaţiile privind ultimul tatuaj al lui Mutu sau cu numele iubitelor de fotbalişti. Bine că acum Marian a devenit cetăţean de onoare al oraşului unde actica ca handbalist, Maestru Emerit al Sportului şi probabil va fi numit şi Cavaler de Onoare al României. Postmortem, desigur!
Acum sunt zarva şi zgomotul specifice unui asemenea incident, apoi va fi tăcere. Tăcere înainte şi după moarte. O moarte absurdă, care din păcate e împărţită şi altora. Vă mai amintiţi de tânărul de la Cluj care în urmă cu vreo doi ani a murit în mod similar? Şi mai sunt şi alte cazuri, unele fără ecou în presă. Siguranţa a devenit o utopie. Discoteca, loc public, se poate transforma într-o ,,măcelărie”. Şi, din păcate, chiar e un fapt confirmat.
Îmi amintesc că prima oară când am mers într-un club aveam vreo 14 ani (cred că ,,fetitzele de azi” ar râde de mine). Vreo patru tipi turmentaţi au început după miezul nopţii să arunce cu sticle goale de bere în tavan. Sticle, nu peturi. Bodyguarzii se întreţineau cu două tipe şi nu au intervenit. Erau prea prinşi în mrejele flirtului. Am plecat cu un gust amar. Îmi place să fiu în atmosfera ,,disco”, dar nesiguranţa transformă totul în cenzură şi precauţie. Dansezi, dar ochii-ţi sunt aţintiţi spre tipul gălăgios de la masă. Dai o dedicaţie pentru băiatul / fata pe care ai tot urmărit-o cu privirea o seară întreagă, dar ai grijă! Uneori, grijă foarte mare! Stai pe margine când se iscă un scandal sau intervii. E drept, o decizie înţeleaptă în zilele noastre e să stai (imun) sau să pleci. Implicarea te poate costa viaţa!
Cât despre pedeapsa celor vinovaţi, nu pot decât să îl citez pe Badea (e o frază inteligentă, zic eu): ,,nu le-aş putea vedea feţele celor vinovaţi decât la morgă!” Exagerare pentru unii, dreptate pentru alţii, legea talionul pare singura soluţie de rezolvare a problemelor unei lumi aflate sub stigmatul neorânduielii.
Feb
6
Dileme…
Filed Under De prin lume adunate în şosetă | 8 Comments
Ideile bune vin mereu greu, atunci când eşti nehotărât… Când e vorba de spontaneitate, deja ne încadrăm în altă ecuaţie. Cum pe mine m-a cam lăsat ,,inspiraţiunea” de ceva timp, de când am evadat de la Litere, recunosc că încep să mă mişc mai greu. Sau poate e doar încercarea unor noi exerciţii, departe de genul literar (că tot am rămas cu unele ,,traume” de la cronicari încoace). 
M-am gândit să încep să scriu de ,,celebra” zi a îndrăgostiţilor, dar vreau să cred că orice moment e important şi, mai ales, că începutul unei acţiuni trebuie dictat de noi.
M-am perindat puţin prin blogosfera colegilor mei de site, nu m-au intimidat deloc băieţii aştia plini de idei (şi, credeţi-mă, idei bune!). Mai mult, m-am simţit privilegiată că sunt ,,una bucată fată” care bântuie prin acest spaţiu virtual Şi pe deasupra ,,made in Moldavia”!
Am văzut că bloggerii sunt preocupaţi excesiv de Eurovision şi Moscova, aducând mari elogii sau blamări fetelor din Balcani. Am tras cu ochiul şi la jurnalele de bord (a se citi blogurile) ale vedetele noastre mioritice (de carton sau nu, e decizia voastră). M-am simţit mai bine după ce am văzut că nu doar eu trăiesc în ,,dileme”. Cel puţin ale mele sunt de moment şi de altă natură, aş îndrăzni eu să adaug…Laura Andreşan face mari măsurători (legate de penisuri) şi cred că nu a găsit răspunsul la obsesiva întrebare: mărimea contează? Cum, nu ştiţi care mărime? A creierului!. Alina a lu’ Plugaru se întreabă şi ne întreabă dacă un bărbat s-ar căsători cu o actriţă porno. ,,Open mind” cum sunt, eu nu pot să spun doar: de ce nu s-ar căsători, norocosul?! Să nu fiu acuzată de feminism, m-am plimbat niţel şi prin teritoriul, puternic marcat al unui bărbat. Şi nu unul oarecare, ci chiar pe numele lui de botez, d-l Ion Iliescu (acuzat de răutăcioşi că îşi scrie textele cu pixul!) Am descoperit numai lapte şi miere, un adevărat Eldorado. Domnia Sa ne ţine prelegeri despre visul european / echilibru / salvarea populaţiei. No comment!
Între atâtea discursuri şi probabilităţi (că răspunsuri clare sau idei bine conturate nu prea găseşti), eu m-am gândit să vă invit la o galerie de artă. Virtuală. Nu, nu arta e virtuală, ba chiar e una care rupe ,,gura târgului”. Aţi auzit de sculptorul Ron Mueck? Acum cred că jumătate dintre voi râd cu gura pâna la urechi sau chiar dincolo de ele. Contemporan, născut în Australia, a revoluţionat arta hiperrealistă. Lucrează în silicon (uite un om deştept, care ştie să facă minuni cu acest material şi nu pentru a reînzestra domniţe şi doamne cu un bust voluptuos!), iar rezultate le puteţi vedea / admira şi voi.
Şi pentru că tot vorbeam de începuturi… A debutat ca realizator de manechine. Apoi a intrat în slujba celor mici, lucrând ca păpuşar pentru emisiuni de televiziune adresate copiilor.
Aştept opinii!
Feb
5
Love story
Filed Under Terapie anti-stres cu efect negarantat | 4 Comments
Intru în rândul celor mari şi tari în gură şi-n condei astăzi, în plină iarnă irlandeză. Vreau să încep sub stigmatul dragostei. Să vedem cât mă va ţine!
Va fi un blog alcătuit din cuvinte aiurite, din teme filtrate de o minte zăpăcită şi zburdalnică. Sper să vă placă!
Taylor Swift-Love Story [Official Music Video]
Vezi mai multe video din Muzica »